Interviu cu Dan de la Between Colors, despre noul E.P. ”Simulacrum”: ”Nu suntem sănătoși la cap”
Una dintre trupele românești din ”noul val” al scenei metal, BETWEEN COLORS, are un eveniment foarte important sâmbătă, 11 noiembrie, în clubul Quantic din București.
La 5 ani de la înființare și la 1 an de la lansarea albumului de debut, ”M.A.D.”, care a fost foarte bine primit de public și de presa de specialitate, trupa de modern metal BETWEEN COLORS lansează E.P.-ul ”Simulacrum”.
”Simulacrum” este surprinzător de plăcut, prin prisma noului ”sound” de electro-industrial, care se îmbină perfect cu tot ce înseamnă conceptul BETWEEN COLORS: concerte, artwork, versuri, imaginea trupei și chiar promovarea de pe rețelele de socializare.
E.P.-ul conține 5 piese, compuse într-un stil greu de definit exact, deoarece BETWEEN COLORS a combinat (foarte bine) tot felul de elemente cu metal-ul: industrial, electro, hardcore, drum and bass, dar și alte ramuri din familia întunecată a goth-rock-ului.
Oricum, cert este că acest material discografic este o dovadă vie a faptului că mișcarea underground românească din muzică se află în plină evoluție, dezvoltare și transformare.
De menționat faptul că anul 2017 a fost unul foarte bun pentru artiștii necomerciali din România ... sau mai bine zis unul bun pentru publicul de rock/metal, deoarece - până la această oră - au fost lansate deja câteva albume remarcabile (precum Thirteenth Sun, Days Of Confusion, Blacksheep, Flesh Rodeo sau Cardinal), iar în noiembrie urmează alte titluri foarte interesante de la trupele RoadKillSoda sau Bucium.
De această dată vorbim, însă, despre BETWEEN COLORS, cu ajutorul lui Dan, ”creierul” din spatele acestui proiect.
FOTO: Dan, chitară
Cristian Matei ”Mumu”: Salutare, Dane, și mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să răspunzi la aceste întrebări. Hai să vorbim despre "Simulacrum". Nu este un album, este un …. simulacru de album, adică un E.P., pentru că are doar 5 piese. Păcat. Am avut plăcerea să-l ascult înainte de lansare și pot să spun că la final aș fi vrut să aud mai mult. Pentru că mi-a plăcut sound-ul asta suprinzător de industrial. Surprinzător la o trupa românească, adică.
De ce doar 5 piese? Poveste-ne puțin cum s-a născut acest E.P. și ce reprezintă "Simulacrum" pentru voi, ca trupă, chiar acum când împliniți 5 ani de la înființare.
Dan: Salut, Mumu, mersi din suflet încă o dată pentru acest interviu! Dap, e un EP, nu un album full-length și sunt doar 5 piese pentru că am vrut să ne concentrăm foarte bine pe ele și să le lucrăm cât mai în detaliu. A mai contribuit și faptul că ne-am hotărât destul de repede să punem pe picioare și discul și lansarea, lumea a spus că suntem nebuni, haha! Ca să-ți povestesc un pic cum de-am ajuns aici, în primăvară discutam cu Cristina, solista, legat de filmul ei de licență – “Virtuality”, tocmai ce a terminat anul 3 la regie la UNATC, și ne povestea că va avea un concept SF și tematica legată de dezumanizare prin tehnologie. Vorbeam despre coloana sonoră și cum abia așteptăm să fac ceva nou și diferit, axat pe sintetizatoare și sound design, și apoi a intrat și Rach, basista, pe film și cumva ni s-a năzărit ideea să legăm și cu trupa în vreun fel. Inițial ne gândeam să refacem piesele de pe coloana sonoră, adăugând voci, chitare, bass, tobe și schimbând un pic structurile și doar să-i dăm drumul așa pe internet. Pe durata serii discuția a evoluat și am ajuns de la asta la “ok, hai că facem un EP, facem și lansare, și să vezi ce show o să fie și ce decoruri și ce costume și ce nebunie”.
Într-o săptămâna aveam deja coperta, conceptul, și 10 piese noi în varianta demo din care să alegem. “Simulacrum,” piesa-titlu, în mod nesurprinzător a fost prima compusă și le-a plăcut foarte mult trupeților sound-ul ăsta nou. Astfel, iată-ne aici, la doar un an de la primul nostru material “M.A.D.” cu un al doilea. Au avut dreptate, nu suntem sănătoși la cap.
FOTO: Mihai, tobe
Cristian Matei ”Mumu”: Ce se întâmplă cu Between Colors, ca sound? Mi se pare că explorați noi teritorii de industrial și ceva de hardcore, acolo. Cine este "mastermind"-ul la voi când vine vorba de muzică? Și cred că cineva acolo la voi ascultă In This Moment și alte minunății din astea, din noul val de metal.
Dan: Totul la noi, până acum, cel puțin, a început de la un demo instrumental compus de mine. Încerc să fac piesele cât mai complete din punctul asta de vedere, să fie și mixate și masterizate cât-de-cât, cu tobe, cu bass, chitare, orchestrații și/sau sintetizatoare. Asta pentru că nu pot să gândesc o piesă pe sistemul “am unul-două riff-uri și vedem după aia”, ci ca pe o compoziție întreagă. De voce nu mă ating, Cristina compune tot legat de voce – tematică, versuri, linie melodică și backing vocals. Odată ce avem demo-urile, le încercăm la sală, mai schimbăm pe ici pe colo, vin și Rach și Mihai, toboșarul cu feedback-ul și apoi le alegem împreună pe cele care ne-au plăcut cel mai mult.
Revenind la sound-ul “Simulacrum”, da, am vrut o abordare cât mai modernă și proaspătă, nu ne-am gândit la In This Moment, mai degrabă la Celldweller, Blue Stahli, Nine Inch Nails, Fear Factory împreună cu trupele mai tinere, să spunem, de metalcore, Of Mice & Men, Issues, Asking Alexandria, While She Sleeps, Texas In July, The Devil Wears Prada, etc. Bine, la noi, în tot ce compunem e un fel de cazan de influențe, oarecum, pentru că atunci când fac piesele, încerc să iau în considerare gusturile tuturor, de la elemente electronice și agresivitatea modernă cerute de Rach, până la “dubioșenia” și posibilitatea de exprimare vocală a Cristinei cât mai diversă sau dragostea lui Mihai pentru anii ’80 și pentru refrene cât mai bune ... și cât mai multe, haha! Câteodată e greu să faci pe plac tuturor, de-asta încerc să compun cât mai multe piese, să avem de unde alege.
Cristian Matei ”Mumu”: Cine a creat artwork-ul E.P-ului vostru? Pentru că îmi place stilul asta de Alien amestecat cu Predator. Și sunt curios cum ați ales acest concept..
Dan: Rach, basista noastră, se ocupă de departamentul visual, cuprinzând Photoshop-ul și After Effects-ul, și ea a venit cu design-ul, așa că o să o las pe ea să-ți povestească.
FOTO: Rach, bass
Rach: Coperta a fost inițial făcută nu pentru trupă, ci ca un side-project cu tematică “cyber”. Asta se întâmpla cu câteva săptămâni de discuția legată de album. Mai întâi a fost creat doar monstrul, care avea și trăsături umane, era un hibrid. Iar particulele (structurile albe formate din puncte și linii) au apărut după ce am stabilit ca design-ul albumul să fie un pic mai complex, dar elegant și simplu în același timp.
De asemenea, am plusat pe ideea de a avea un monstru pe copertă, deoarece ne-am dat seama că ar avea o conexiune cu albumul “M.A.D.”, pentru că în spatele nostru în poză de grup scrie blur-at “Das Monster”. Așadar, cumva ne-a oferit o continuitate între cele două albume și concepte stilistice.
FOTO: Coperta E.P.-ului ”Simulacrum”
Cristian Matei ”Mumu”: Ok, să vorbim puțin și despre concertul de lansare a acestui mini-album, din 11 noiembrie, în club Quantic din București. Pe pagina voastră de Facebook ați anunțat, foarte misterios, că, de această dată, "cuvântul cheie este neon". Veți ține un show cu luminile aprinse?
Dan: Cumva aș vrea să-ți zic, dar cumva nu pot și, cu toate acestea, dacă urmărești postările noastre de pe evenimentul de pe Facebook, cred că îți vei putea da seama cam ce vrem să facem. Scuze că nu “dau mai multe din casă”, dar trebuie văzut ca să fie crezut, hehehe!
* Foto: Elena Bolintiru Photography
* Editare foto și efecte speciale: Rach Sabo
* Părul Cristinei: Inashan
Cristian Matei ”Mumu”: Ați anunțat că acest concert este unul special pentru voi și că publicul va avea parte de "multe surprize". Poți să ne dezvălui măcar una dintre acestea? La ce trebuie să se aștepte prietenii și fanii care vor veni la show?
Dan: Tot ce pot spune oficial e că vom face un show complet, ca anul trecut când am lansat “M.A.D.”, dar mai ambițios. Vom avea decor, costume, proiecții, vom cânta o ora și jumătate. Pe lângă asta, am invitat și două super-trupe, W3 4R3 Num8er5 din Brașov, ce cântă melodic metalcore și pe Linear Disorder, melodeath din București. Am lucrat foarte mult la show-ul asta și crede-mă când îți zic că nu trebuie ratat.
Aș vrea să menționez că după aceea avem și un turneu național, a cărui primă parte se va desfășura în Buzău, Iași, Deva, Sibiu și Cluj-Napoca, dar urmează să mai anunțăm date, așa că toate detaliile se găsesc pe pagina noastră de Facebook, la secțiunea “events”.
FOTO: Cristina, voce
Cristian Matei ”Mumu”: Apropo de prieteni și fani. Nu v-a rugat nimeni până acum să compuneți măcar o piesă în limba română? :) Crezi că nu se potrivește cu stilul vostru?
Dan: Fun fact: am avut una. Acum vreo 3-4 ani, cântam o piesă care se numea “Mă poți urmări”, care tot zic că e ok, dar clar mai trebuia șlefuită și lucrată. Au mai fost discuții legate de a cânta în română, dar sincer îți zic că preferăm să rămânem la engleză, cel puțin momentan și pentru viitorul apropiat. Însă, chiar cred că n-ar strica să compunem o melodie în română, cred că ar fi interesant, uite că o să discut cu ceilalți la următorul bandmeeting. Dacă tot nu scoatem album și anul următor (asta ne-ar mai lipsi, hahahaha), avem mai multe idei și proiecte interesante pentru 2018, așa că rămâne să vedem.
Cristian Matei ”Mumu”: La final, îți mulțumesc pentru timpul acordat și te las pe ține să ai ultimul cuvânt. Dacă vrei să transmiți un mesaj celor care va ascultă muzica…
Dan: Încă o dată îți mulțumim pentru toată susținerea de care dai dovadă față de trupele românești și underground-ul nostru, cât despre cei care ne ascultă sau ne citesc acum, vreau să le transmit că ei contează poate chiar mai mult decât realizează, pentru că noi fără ei nu am exista și n-am putea să facem muzică. Fiecare om la concert, fiecare share, fiecare like sau coment, fiecare persoană care se uită la clipurile trupelor, le ascultă sau le cumpără muzica contează enorm și sincer abia aștept să ne vedem prin București și prin țară la cântări! BC loves you!
Concertul de lansare a E.P.-ului ”Simulacrum” are loc pe 11 noiembrie 2017 în Club Quantic din București, de la ora 19.00.
În deschidere vor fi trupele W3 4R3 NUM83R5 si Linear Disorder. Accesul / susținerea trupelor costă 15 lei. Mai multe detalii citiți aici.
Between Colors online:
- Youtube
- Bandcamp
Between Colors înseamnă:
* Cristina - Voce/Versuri/Regie
* Dan - Chitara/Productie audio
* Rach - Chitara-bas/Productie vizuala
* Mihai - Tobe
* Foto: Elena Bolintiru Photography
* Editare foto si efecte speciale: Rach Sabo
* Părul Cristinei: Inashan
Sursa: Pro TV
Etichete: interviu, rock, concerte, metal, BETWEEN COLORS,
Dată publicare:
08-11-2017 15:18