(P) Vedetele mizează pe cel mai nou trend în frumusețe: cosmeceuticele high-end, pentru ten

62429003

Lansarea celui mai fresh brand de cosmetice naturale românești, Cosmetrice, care conține ingrediente high-end pentru îngrijirea pielii, s-a bucurat, la începutul acestei săptămâni, de susținerea a sute de persoane.

Carmen Brumă a fost unul dintre invitații speciali ai amfitrioanei evenimentului, Drd. Farmacist Emanuela Gheorghiță și a vorbit celor prezenți despre necesitatea utilizării cosmeticelor naturale, în paralel cu orele de exerciții fizice și alimentația sănătoasă, pentru păstrarea aspectului tânăr al pielii, chiar și după prima tinerețe.

În lumea vitezei și a bisturiului, în care oamenii nu mai au răbdare să-și recapete frumusețea și prospețimea tenului prin tratamente de lungă durată, ci preferă să recurgă la proceduri invazive, cu efecte „peste noapte”, oamenii de știință caută permanent soluții inovative și revoluționare, pentru reducerea ridurilor într-un timp cât mai scurt.

advert

O astfel de soluție, complet neinvazivă și 99% naturală o reprezintă cosmeceuticele high-end cu dublă validare clinică, lansate la începutul acestei săptămâni, sub brand-ul Cosmetrice, de către Drd. Farmacist Emanuela Gheorghiță. Recent intrat în vocabularul frumuseții, cuvântul ”cosmeceutice” se referă la produsele care îmbină atributele pentru frumusețe, cu beneficiile pentru sănătatea tenului, în formule unice, care conțin ingrediente active și tehnologii revoluționare high-end.

advert

„În cazul acestui tip de produse inovatoare se pune foarte mare accent pe validarea clinică și chiar pe dubla validare clinică, ce pot testa și confirma eficacitatea tuturor ingredientelor din aceste produse, în cadrul unor studii clinice independente. Acest nivel de certificare îl asigură pe cumpărător că fiecare produs, care îmbină știința avansată cu cele mai bune ingrediente, nu doar promite rezultate impresionante, dar le și livrează așa cum promite, oferind exact acea soluție eficientă și sofisticată, pentru diminuarea ridurilor și obținerea unui ten tânăr, care radiază de frumusețe”, a explicat specialistul Cosmetrice, la evenimentul de lansare a produselor, care a avut loc la Artelique.

advert

Pentru a sublinia legătura între îngrijirea pielii la exterior cu ajutorul cosmeceuticelor și susținerea acestui efort, din interior, printr-o alimentație sănătoasă, proceduri corporale și sport, creatoarea Cosmetrice i-a invitat, pentru a le vorbi invitaților, pe Marian Bănățeanu - Health Coach, Dr. Lucian Russu - medic specialist medicina familiei, dermatologie și venerologie și fondator al Clinicii Bioderm, precum și pe vedeta de televiziune Carmen Brumă, unul dintre cei mai înfocați promotori ai obiceiurilor alimentare sănătoase și sportului. Printre invitații prezenți la eveniment s-au mai aflat creatoarea de modă Eli Lăslean, realizatoarea tv Maria Andrei și fostul politician Miron Mitrea.

Ce înseamnă tehnologii de vârf în domeniul frumuseții

„Una dintre cele mai apreciate inovații în domeniul frumuseții este utilizarea peptidelor biomimetice și a acidului hialuronic cu greutate moleculară mică, care penetrează profund pielea, pentru a stimula producția de colagen și elastină. Acest proces, care nu este posibil prin aplicarea cosmeticelor obișnuite, ajută la refacerea structurii pielii de la interior către exterior, diminuând cu aproximativ 30% liniile fine și ridurile, în mai puțin de o lună. În era personalizării și a schemelor individuale și exclusive de tratament, aceste produse cosmeceutice permit o abordare tailor-made, adaptându-se nevoilor specifice fiecărui tip de piele. Mai mult decât atât, prin combinarea diferitelor cosmeceutice destinate obținerii aceluiași tip de efect, utilizatorii pot crea rutina de îngrijire de care au nevoie, indiferent dacă își doresc doar hidratare profundă sau vizează corectarea tonului neuniform al pielii”, a declarat Drd. Farmacist Emanuela Gheorghiță.

advert

Ce rol au antioxidanții în cosmeceuticele viitorului

Antioxidanții, precum vitamina C, E și ferulic joacă un rol esențial în protejarea pielii de daunele pe care i le pot provoca radicalii liberi și poluarea. Prin utilizarea acestor compuși care asigură neutralizarea acestor particule dăunătoare, cosmeceuticele avansate previn îmbătrânirea prematură a pielii și contribuie la menținerea unui ten luminos și sănătos.

advert

Rafinament și Expertiză

În căutarea soluțiilor de top pentru conservarea unui ten fără vârstă și îngrijirea pielii, Cosmetrice a reușit să aducă inovația și luxul în ritualul zilnic de frumusețe, oferind acces la o selecție exclusivistă de produse cu dublă validare clinică și cu un conținut natural de peste 99%, menite să combată semnele îmbătrânirii, să îmbunătățească textura pielii și să revitalizeze tenul. Ideea a fost subliniată atât în cadrul discursurilor, cât și prin intermediul locației luxoase în care a avut loc evenimentul.

advert
Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Feminitatea reinterpretată prin experiențe interactive la Centrul Comercial Auchan Titan și Drumul Taberelor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Nhood a continuat tradiția celebrării comunității sale printr-un eveniment special organizat în Centrele Comerciale Auchan Titan și Drumul Taberelor, centre pe care le gestionează pentru clientul său.

(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Pentru mulți pacienți, ideea de a „scoate un dinte” vine cu întrebări firești: este chiar necesar, cât de greu se vindecă și dacă există o alternativă. 

(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel

Probabil ai întâlnit de multe ori termenul de advertorial, însă nu ți-a fost foarte clar ce înseamnă sau cu ce se deosebește, în mod real, de o reclamă obișnuită.

Recomandări
Caniculă și furtuni în toată țara. Ministerul Mediului a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat Comitetul ministerial pentru situații de urgență pentru a evalua efectele avertizărilor meteo și măsurile necesare pentru protejarea populației.

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă cu mai bine de patru ani.

Alertă în județul Tulcea. Populația, avertizată cu un mesaj RO-ALERT, după ce radarul MAPN a detectat ”o țintă aeriană”

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat, duminică, faptul că sistemul său de supraveghere radar a detectat în ziua de 19 iulie, ora 13.19, ”o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 15 km est de localitatea Vâlcove, Ucraina”.