(P) TechStore.Ro lansează în România frigiderele germane SEVERIN

62193880
StirilePROTV

Celebrele frigidere germane SEVERIN sunt acum disponibile și în România prin intermediul magazinului online techstore.ro.

 

De aceea, dacă ești pasionat de bucătărie, iar calitatea alimentelor pe care le consumi este pentru tine unul din cele mai importante lucruri în viață, descoperă mai multe despre aceste frigidere celebre și la final achiziționează aparatul care ți se potrivește!

 

Istoria companiei Severin

 

Rădăcinile companiei germane Severin în Sundern, Germania, într-o fierărie condusă de Anton Severin. Puțin după primul război mondial, mica fierărie a luat și o formă juridică, căpătând numele de Anton Severin Metallfabrik. La vremea aceea, această companie era printre singurele din Sundern, specializate în prelucrarea metalelor.

La aproape două decenii după apariția fierăriei, compania pe care majoritatea profesioniștilor din domeniul culinar din întreaga lume o cunosc ca Severin Elektrogerate GmBH a fost înființată cu numele de A. Severin & Co Company, ocupându-se inițial cu prelucrarea tacâmurilor din aluminiu.

Chiar și după cel de-al doilea război mondial, activitatea acetei companii nu era una de proporții, iar lucrurile au luat o întorsătură favorabilă abia din anii 1950 când Severin a început să producă aparatele electronice și electrocasnice.

În anul 1967 Severin a sărbătorit cel de-al 75-lea an de activitate prin producerea unei game de 200 de aparate electrocasnice diferite, ce includeau și mașini de cafea sau ventilatoare. Numărul de produse din portofoliul companiei a crescut odată cu timpul, la fel ca și dimensiunea afacerii.

În anul 2011, compania număra deja 2600 de angajați în întreaga lume și era reprezentată în peste 80 de țări. Activitatea de producție din Sundern a fost oprită anul trecut și tot în același an Severin a lansat o platformă grill căreia i-a fost decernat premiul Kitchen Innovation Prize.

 

Severin în România

 

Magazinul online TechStore a lansat și în România o gamă rafinată de combine frigorifice Severin, dar și aparate de cafea, aspiratoare sau grătare electrice ce împărtășesc același nume.

Prețurile frigiderelor Severin disponibile în România sunt curpinse între: 700 de lei și aproximativ 6000 de lei, fiind astfel niște frigidere competente, dar cu prețuri pentru orice buzunar.

În ceea ce privește funcțiile acestor frigidere, dacă ne gândim la un frigider cu un preț mediu, de aproximativ 2500 de lei, putem vorbi despre:

- un zgomot foarte redus, de doar 41 dB;
- un consum de energi mic, de 172 kWa/an, încadrat la clasa de eficiență energetică A++;
- o funcție de dezghețare automată, foarte utilă pentru persoanele care nu vor să piardă mult timp cu ordinea și curățenia;
- un compartiment special de răcire pentru fructe și legume, care prelungește viața acestui tip de alimente;
- un suport de sticle în care se potrivesc și sitclele de 1.5 litri;
- un design foarte atrăgător, cu mânere de ușă cromate și o gamă amplă de culori, ce includ nuanțe de roșu, galben sau turcoaz.

Indiferent dacă îți dorești un frigider clasic sau încerci să te orientezi după combine side by side sau alte tipuri de aparate de răcire, investiția într-un produs Severin este o alegere excelentă, de care cu siguranță vei fi pe deplin mulțumit!

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62193857
(P) Cum îți afectează dulciurile starea de spirit

Creierul nostru este un mare consumator de energie, chiar și atunci când corpul este în poziție de odihnă.

62193820
(P) JYSK ajunge la 100 de magazine în România. Obiectivul retailerului este de a-și dubla numărul de magazine

La 14 ani de când a intrat pe piața din România, JYSK marchează un moment important în activitatea locală, inaugurarea celui de-al 100-lea magazin din țară.

62193816
(P) Inteligența artificială & moda? Exemplul GLAMI

Interviu cu Tomas Hodbod, CEO GLAMI. GLAMI este un motor de căutare online de modă, care adună articole de modă de la multe magazine online într-un singur loc.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.