Angajați din instituțiile statului plimbă documente de la unii la alții, în timp ce România se usucă
„Ne facem că plouă”, partea a III-a. Peste 700 de localități au rămas în această vară fără apă. Nu am mai fost de foarte mult timp în așa o situație, și ar trebui să ne alarmeze pe toți.
Totuși, nu există un plan proaspăt, inovativ, pe măsura viitorului în care apa se anunță tot mai puțină. Angajați din instituții ale statului plimbă documente și responsabilități de la unii la alții, iar rezervorul de soluții potrivite țării noastre rămâne uscat, deși idei și exemple sunt în lumea toată, gârlă.
Bazinele de apă, o soluție pentru fermierii români
În planurile ministrului, în 2027, apa pe Siret-Bărăgan va ajunge abia până la kilometrul 23. Deocamdată, se lucrează la proiect. Asta în timp ce câmpurile din jurului canalului sunt pârjolite. Vasile Pamfil construiește acum lagune în care adună apa de la ploi și din Putna, doar pe timpul iernii, când râul are mai multă apă. Astfel de bazine sunt o soluție pe care fermierii români ar trebui să o implementeze de urgență, dar se lovesc de funcționarul român și birocrația uriașă.
Fermier: „Domnule, noi producem mâncare. Pentru mâncare, oamenii dau în cap. Statul trebuie să intervină, nu să îmi facă mie. Să ne dea, domnule, autorizații, nu să mă pună să iau certificat de urbanism că vreau să sap o groapă în mijlocul câmpului, pe terenul meu proprietate, să aștept un an și ceva să mă apuc de treabă”.
Pamfil a reușit să tragă din râul Putna, pentru a iriga o bucată de pământ, apă pe un canal pe care l-a curățat. E sabotat de alți agricultori din zonă.
Vasile Pamfil, fermier: „Ia, uitați, au băgat deja câțiva bolovani acolo ca să nu mai curgă la mine. Ceea ce e foarte grav. Uitați cât curge la ei și aici... Au băgat și pe tub. E ca la babilic. Lucrarea e făcută de mine. Dacă n-o făceam, nu avea nicunul apa. Și cu toate astea, avem o înțelegere să îmi lase și mie un sfert și uitați ce se întâmplă”.
Oamenii rămân fără apă
Tâmboești, Vrancea. Aproape cinci sute de familii au rămas aici fără strop de apă. Fântânile au secat, iar sistemul de alimentare publică nu mai face față. Așa că, oamenii sunt alimentați de mașinile pompierilor care aduc apă de la Focșani.
Reporter: Câte tone avem?
Pompier: „Nouă tone”.
Zilnic, și mașinile primăriei cară apă.
Localnic: „Uitați fântână. N-am picătură de apă. Două, trei găleți. Dacă nu ar fi domnul primar să ne aducă apă, am muri. Și am șase vaci, patru cai, cinci porci și n-am de unde să le dau apă”.
Fântâna unei doamne are 40 de metri adâncime, dar nu mai are apă. Pânza freatică s-a retras, izvoarele și lacurile din zonă au secat. Apa pentru animale e adusă de primărie.
Peste 700 de localități au rămas în acesta vară fără apă în toată țara. Pământul s-a împietrit.
Vasile Pamfil, fermier: „Astăzi e un deficit de 570 de litri. Normal, dacă plouă cum ploua acum vreo trei, patru ani de zile, ar trebui vreo doi ani ca să își revină”.
Monica Ioniță Scholz, cercetător: „Aici trebuie să plouă vreo patru, cinci luni în continuu ca să ajungem la situația să fie cât de cât normal. Când zic continuu, zic ploaie măruntă și de durată. Patru, cinci luni, cam atât de mare este deficitul. Germania e în deficit de precipitații de vreo 14 ani consecutiv”.
Alte țări au luat măsuri pentru a limita consumul de apă și energie.
Peste ocean, autoritățile au montat sisteme care nu mai permit irosirea apei. În Spania, s-a restricționat folosirea aerului condiționat. Autoritățile noastre nici măcar nu au habar cât suntem de afectați.
Reporter: În pământ, până la cât e uscat?
Cătălin Ionescu, inginer: „E uscat. Dacă sapi doi metri, e uscat. Nu mai e nimic acolo. Până la pânza de apă propriu-zisă, pământul e pietroi”.
Apa nu ajunge la toți fermierii pentru a uda culturile
Galați. Cătălin Ionescu administrează 900 de hectare, aflate între Dunăre, Siret și Prut, aproape de apă. Cultura de porumb e compromisă. Apa nu ajunge și la el. Echipa a încercat să discute cu directorul ANIF Galați despre această situație.
Cornel Popa, director ANIF: „Vă stăm la dispoziție, doar că noi avem o echipă de comunicare la București”.
Nu a vrut să vorbească în fața camerei de filmat. Apa ar putea să ajungă în Galați pe 115.000 de hectare. Anul acesta, s-au irigat doar 33.000, pentru că, spune directorul, nu a fost cerere. Pe o alee îngustă, ascuns de ochii lumii, funcționează Oficiul de Pedologie Galați, instituție care, așa cum îi spune numele, ar trebui să știe ce e în pământ, cât e de afecatat. Nu știe, însă, pentru că statul nu a avut această curiozitate.
Reporter: Ultima dată, când v-au cerut astfel de informații?
Alina Bădilă, directorul OJSPA Galați: „Dar nu le cere nimeni. Eu m-am băgat în seamă și mi s-a spus să stau liniștită acasă, că deranjez”.
Oficiul se află în subordinea Ministerului Agriculturii. Ultimul studiu la nivel de județ, pentru a afla care este starea solului, s-a făcut acum 15 ani.
Alina Bădilă, directorul OJSPA Galați: „Ia uitați noi după ce facem. 1982,1987... Pe mine, la ora actuală, mă obligi să lucrez după așa ceva? Cum să aflu eu, să mă compar cu ce se întâmplă în Europa? Ele sunt bune, dar trebuie actualizate”.
Ce fac angajații când încep să fie deranjați de întrebările reporterilor
Oficiul primește bani de la Ministerul Agriculturii prin Direcția Agricola Galați. Directorul susține că știe clar ce e în pământ.
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Ce este în pământ, la suta de metri de la... În verticală”.
Reporter: O sută de metri în jos?
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Da. Primim de la institutul meteo. O sută de metri. Adică umiditatea solului”.
Reporter: Până la o suta de metri?
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Da”.
Reporter: Nu e foarte mult?
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Nu”.
Reporter: Și, în momentul ăsta cum stăm?
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Drept să vă spun, astăzi nu m-am uitat pe datele statistice”.
Reporter: Nu e foarte mult o sută de metri?
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Nu. Așa se raportează. O sută de metri în jos”.
Pentru mai multă acuratețe, a plecat să ceară date.
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Exact. Mă ... pe mine cu tehnologia. Auzi, pedologia pentru ce dă bani prin noi”.
După mai multe înjurături la adresa echipei și a sistemului, s-a întors.
Doina Ragea, director al Direcției Agricole Galați: „Am zis metri? Centimetri. De căldură”.
Însă culturile rămân compromise
La Galați, un lucru este, însă clar. Cultura de porumb e compromisă.
Reporter: „Câte hectare de proumb aveți?
Fermier: „118.420 de hectare. Și toate sunt calamitate. Sută la sută calamitate”.
Reporter: La ce departament din Ministerul Agriculturii țineți?
Alina Bădilă, directorul OJSPA Galați: „Direcția de Îmbunătățiri Funciare. La DIF. Doamna Elena Filip. Doamna director. Asta este pedologia în momentul de față”.
Echipa a solicitat un interviu cu Elena Filip, directorul Departamentului de Îmbunătățiri Funciare din Ministerul Agriculturii, care răspunde de irigații, calitatea solului și toate strategiile pe care Ministerul le are pe aceste domenii.
Reporter: Am trimis o solicitare de interviu și cu dumneavoastră.
Elena Filip, directorul Departamentului de Îmbunătățiri Funciare: „Știu, urmează domnul ministru să decidă. O să povestim și cu dumnealui, și urmează să decidă. Și avem un termen de așteptare”.
Reporter: Am făcut o solicitare de interviu și cu doamna.
Elena Filip, directorul Departamentului de Îmbunătățiri Funciare: „Vreți un interviu?”
Reporter: Da. Să ne explice strategia.
Elena Filip, directorul Departamentului de Îmbunătățiri Funciare: „Deci, vom vedea când putem. Și îl facem, dar acum suntem atât de presați”.
Elena Filip n-a mai dat niciun semn, o atitudine care vorbește de la sine despre cât preț pun înalții funcționari din Ministerul Agriculturii pe comunicare și transparență. Miniștrii vin și pleacă. Astfel de angajați rămân, însă cu anii pe funcții înalte în minister. Ei sunt cei care iau decizii și poartă vina pentru situația sistemului de irigații, dar nimeni nu-i trage la răspundere. Cercetătorii au atras atenția în repetate rânduri autorităților despre cum va arăta viitorul.
Reporter: În 2050, cu trei grade în plus. Cu ce zonă a globului ne comparăm? Adică unde am ajunge?
Cercetător: „Cred că ce este acum prin Spania, un pic Maroc. Spania este extrem de aridizată. Sunt zone în care te simți ca în Sahara. Nu cred că va fi o diferență între nordul Africii și sudul Europei în 2050”.
Sahara Olteniei
Avem o bună bucată din Oltenia care stă mărturie despre cum ar putea să arate sudul României în viitor. Sahara Olteniei.
În România se găsesc circa 360.000 de hectare de nisipuri și terenuri nisipoase. Aceste terenuri sunt foarte sărace. În trecut, suprafețe întinse, peste două sute de mii de hectare nu erau cultivate cu nimic și erau la dispoziția vânturilor, le purta de toamna până toamna.
Sahara Olteniei este o fășie de nisip adus de vânturi de pe malul Jiului. La sfârșitul anilor 60, profesorul Petre Baniță a înființat, la Dăbuleni, o stațiune de cercetare a culturilor pe nisip, cu două miliarde de dolari de la Banca de Reconstrucție și Dezvoltare. A reușit dea agriculturii 80.000 de hectare de teren, cu mii de soiuri de plante. Atunci au fost instalate și sisteme de irigații. După revoluție, aproape totul a fost distrus.
Despre deșertificare, ehipa a vorbit la „România, te iubesc!” încă de acum 14 ani, despre urgența măsurilor pe care trebuie să le luăm.
În filmările de acum mai bine de 40 de ani apare și inginerul Toma, ajuns mai târziu directorul stațiunii. L-am găsit, în 2008, dezamăgit de felul în care noi, românii, ne-am bătut joc de cercetare.
Vasile Toma, fostul director al Stațiunii Dăbuleni: „Am avut colecție de viță de vie pe care n-am mai putut-o salva, am avut colecție de pomi fructiferi care, și acolo, mereu reînnoită, iară, n-am putut să o facem, pentru că n-au fost fonduri”.
L-am reîntâlnit acum. A ieșit la pensie de mulți ani.
Vasile Toma, fostul director al Stațiunii Dăbuleni: „Vedeți cu schimbările astea climatice? Au făcut ca piersicul și caisul să dispară din zonă. Sunt câțiva ani în care au dispărut plantațiile de piersic și cais. Piersica și caisa nu se mai mănâncă în zona în care erau așa bine cunoscute pentru piersic”.
Schimbările climatice ar putea fi ținute sub control dacă ar exista apă, dar, în zonă, chiar dacă Dunărea trece la o aruncătură de băț, pe nisipuri, apa nu ajunge pentru că întreg sistemul a fost distrus.
Reporter: Nu vă găsesc foarte optimist.
Vasile Toma, fostul director al Stațiunii Dăbuleni: „Nu. Lumea trebuie să sufere mult de foame ca să bage banii în mâncare. Deocamdată, e mâncare destul de multă și nu ne pasă. Ăsta e poporul nostru. Cum vă explicați că a fost în stare să distrugă sistemul ăsta? Cine i-a pus pe oamenii ăia să distrugă? E în gena noastră”.
Cum aleg autoritățile să-și prezinte strategia pentru 2019-2030
Acum, în 2022, se lucrează la strategia 2019-2030 pentru combaterea deșertificării. Banii vin de la Ministerul Mediului. Pentru ca strategia să fie cât mai temenic făcută, s-au organizat trei prezentări și dezbateri în țară, ca oamenii, fermieirii în special, să știe ce le rezervă viitorul și cum pot acționa. O întâlnire s-a ținut în Călărași, într-un restaurant.
Dezbaterea se ține într-o sală de petrecere. Sunt așezate tacâmurile și paharele pe masă. Este incredibilă lipsa de interes pentru un asemena subiect. În sală nu este nici măcar un reprezentant al autorităților din zona Călărașiului. Sunt, în total, 10-12 oameni. Și, în acest moment, vorbește directorul Institutului de Studii Pedologice din România, în fața unei săli goale.
Un singur fermier a fost în sală.
Fermier: „Avem asociații, 645.000 de hectare, undeva la 11.000 de angajați în agricultură”.
Reporter: Și astăzi de ce sunteți singur aici? De ce nu sunt mai mulți fermieri?
Fermier: „N-au dorit”.
Reporter: Cine, organziatorii?
Fermier: „Organizatorii”.
Reporter: Nu au vrut fermieri în sală? De ce nu sunt mai mulți fermieri?
Fermier: „Ne-am ocupat, am transmis invitații la toate primăriile. Nu știu care este explicația, discutam la masă că în lunile iulie și august, fermierii sunt ocupați cu recoltatul. Noi n-am primit... Lumea pleacă în concediu”.
Gabriel Razi este expert în agricultură.
Gabriel Razi, expert în agricultură: „Discutăm de o piață de 18-20.000.000.000 de euro, anual, în fiecare sezon, care depinde în mod evident de ploaie. Fermeirii români au o vorbă: „Plouă, se face, nu plouă, nu se face”. Așa funcționează lucrurile în agricultura României”.
Nici specialiștii care au elaborat strategia, nu au speranță că măsurile propuse vor fi aplicate.
Ana Bulai, sociolog: „În România, cred că sunt câteva zeci, chiar 360 de stategii. Acum cred că, câte zile ale anului”.
Reporter: Ce s-a realizat cu startegia din 2008?
Ana Bulai, sociolog: „Nimic”.
Roxana Bojariu, climatolog: „Din când în când, facem strategii, planuri de acțiune foarte laborioase și, când colo, în plan local, nu mai ajunge nimic. La următorul pas al strategiei, te uiți în urmă, nu s-a făcut nimic. E o tragedie. E o tragedie. Aspectul ăsta formalist trebuie să dispară”.
Abia anul viitor e posibil ca noua strategie să devină lege. Ministrul Mediului spune, însă că deja se iau măsuri.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Avem peste 700.000.000 de euro pentru plantare de păduri noi. Acești bani pot fi folosiți inclusiv pentru realizarea perdelelor forestiere. Am creat un sistem de finanțare pentru primii 20 de ani ai pădurii. În această perioadă, beneficiarul și cel care înființează pădurea, vor primi 456 de euro pe an pe hectar, subvenție”.
Perdelele forestiere fac parte din soluția care ar putea ajuta România în viitor
Pădurile și perdelele forestiere sunt parte din soluția care ar putea să ne ajute în viitor. În 2008, în Sahara Olteniei , se plantau puieți de salcâm. Oamenii locului, care oricum nu produceau nimic pe nisipuri mutate de vânt dintr-un loc în altul, au fost de acord ca statul să planteze păduri pe terenul lor.
Plantația din 2008 e pădure în toată regula. În zonă sunt 1.500 de hectare de pădure nouă care este foarte importantă pentru zonă, pentru că fixează nisipurile, ajută microclimatul și este casă pentru animale. Primarul locului și președintele asociației de proprietari explică beneficiile.
Primar: „Sahara aici era. Când veneau vânturile puternice, nu te mai vedeai om cu om aici. Nu se mai cultiva nimic. A fost ca un rai pe pământ când am hotărât să punem pădure. Oamenii s-au bucurat tare mult și uitați în ce stadiu a ajuns pădurea acum. Oamenii curăță, exploatează lemne pentru iarnă”.
Cum piersicul și caisul au dispărut din zonă, în stațiunea Dăbuleni se cercetează acum soiuri exotice. Curmalul a fost aclimatizat, kiwi și bananul.
Ștefan Nanu, directorul științific al Stațiunii Dăbuleni: „Încălzirea este mai mult decât reală. Nu mai e poveste. Noi avem la Dăbuleni o stație meteo a institutului. Și temperatura înregistrată în primele șase luni ale anului 2022 este mai mare cu 0,6 grade decât aceeași temperatură a anului trecut, cu 0,6 într-un an. Temperatura crește”.
Din păcate, statul român nu investește în cercetare. Pe vremuri, aici erau 100 de cerecatori. Acum, mai sunt 12.
Stațiunea și-a construit un bazin în care colectează apă. Plantarea pădurilor și acumularea apei, gestionarea ei cu cap, sunt salvarea pentru agricultură, pentru noi toți. Din păcate, autoritățile noastre bâjbâie și iau măsuri populiste, fac promisiuni pe care nu le pun în practică. Seceta din acest an ar trebui să ne trezească pe toți la realitate. Vom avea probleme serioase cu apa, cu mâncarea. Tocmai de aceea, ar trebui să ne oprim din a mai polua, să fim mai atenți cu mediul din jurul nostru, să avem grijă de ape, să înțelegem că fiecare dintre noi își poate pune amprenta pe cum va arăta viitorul.
