România, o țară cu prea multe lipsuri, ca să nu dezvoltăm și educăm prin cultură. Timișoara a demonstrat că se poate
Timișoara. Orașul se reinventează după ce, anul trecut, a fost capitala culturală europeană.
Au fost readuse la viață și deschise publicului hale industriale și clădiri istorice, iar orașul a început să-și gândească o întreagă strategie de dezvoltare în jurul evenimentelor culturale.
În timp ce la București multe porți rămân închise culturii, orașele din vestul țării încep să le deschidă cât de larg pot.
Suntem în Hala fostului Muzeu de Tramvaie din Timișoara. Alexandra Rigler este șefa Centrului de Proiecte, instituția din subordinea primăriei care gestionează domeniul cultural.
Anul trecut, cu ocazia capitalei culturale europene, orașul a renovat halele și le-a deschis în premieră pentru zeci de evenimente. De la expoziții sau piese de teatru la concerte și petreceri.
Spatiul a aparținut societății de transport, care l-a dat primăriei pentru a face acest centru de artă și experiment. La 10 minute distanță, în bastionul orașului, au fost readuse la viață alte trei spații aflate într-un monument istoric.
Înainte de capitală, aceste spații erau închise. Spatiul acesta adăpostește foarte bine expoziții și poți lucra cu el, dar și piese de teatru. Au avut happening-uri, proiecții, DJ, program constant pe tot parcursul anului.
Orașul are multe piețe și artere pietonale și un centru istoric cu zeci de clădiri pe care a început să le renoveze. Experiența de anul trecut a arătat că patrimoniul construit, adus la viață de evenimente culturale, atrage mulți turiști.
Alexandra Rigler – director Centrul de Proiecte Timișoara: ”Pe octombrie, o lună, nu cea mai plină din perspectiva turiștilor, evenimentelor am avut cred că peste 150.000 - 170.000 de vizitatori, cred că o treime din Serbia, Ungaria și din țările învecinate.”
Spațiile renovate sunt oferite gratuit de administrație celor care vor să organizeze evenimente și astfel în oraș se întâmplă ceva interesant pe toată durata anului.
Anul acesta încep lucrările și la renovarea fostelor ateliere de reparat tramvaie. Aici vor fi laboratoare de cercetare pentru universitățile din oraș, grădini, spații de expoziții și centre de evenimente. O combinație între artă și știință.
Există un fenomen de brain gain în Timișoara: câștigăm profesioniști care vin pentru tot felul de oportunități și ale căror familii cred că au nevoie nu doar să meargă la mall, ci să participe la tot felul de proiecte, evenimente și ateliere.
Inclusiv centrul de proiecte a atras în ultimii ani specialiști din alte orașe. Sunt 7-8 colegi care au venit din București, din Sibiu și din alte orașe din țară și care au rămas în echipă. De altfel, în contextul TM 2023, foarte mulți profesioniști din sectorul cultural fie s-au mutat, fie s-au conectat cu orașul.
Echipa centrului gestionează infrastructura culturală a orașului și trasează liniile de dezvoltare. Apoi apelează la experți independenți care decid ce proiecte sunt finanțate din bugetul orașului.
Nu echipa centrului, nu consilierii locali, ci sursele financiare care ne vin odată cu bugetul votat, care provin din taxele și impozitele cetățenilor din Timișoara, se întorc către ei prin aceste proiecte culturale care sunt desfășurate în mare măsură de către sectorul cultural independent.
De exemplu, anul acesta, printre cei care au primit bani sunt asociațiile care organizează proiecte culturale în școli. Orașul vrea să atragă noi categorii de public.
Sunt școlile implicate în programul "Școli Creative". Arată cumva distribuția în oraș a programului de finanțare pentru școli creative.
Rețeta de la Timișoara, de apropiere a publicului larg de un anumit set de valori prin intermediul culturii și a patrimoniului construit, este aplicată și la Oradea de Biserica Romano-Catolică.
Suntem în Palatul Arhiepiscopiei. Ridicat la sfârșitul anilor 1700, este cea mai mare clădire în stil Baroc din România. Monumentul a fost retrocedat bisericii la începutul anilor 2000, împreună cu o superbă grădină venețiană întinsă pe multe hectare.
László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea: ”Bineînțeles că la un moment dat au fost multe semne de întrebare: ce va face biserica cu astfel de clădire? Are aproape 110 încăperi. Mai bine de două treimi din clădire sunt destinate vizitatorilor.”
Biserica a decis să îmbine activitatea pastorală cu cea culturală. Încăperile de la etajul 1 au fost transformate în muzeu, unde pot fi admirate cele 200 de tablouri din colecția Arhiepiscopiei. Se vizitează inclusiv camerele în care au înnoptat Regele Franz Iosef sau împărăteasa Sisi.
Una dintre cele mai valoroase este această lucrare a lui Palma Vachio. În muzeele din Florența, este foarte des întâlnită. Aici este așa-zisul ciclu din Vechiul Testament: Moise. Sunt 4 picturi pe care Maria Tereza, la inaugurarea clădirii, le-a trimis la Oradea; a fost cadoul ei.
La etajul 2 se află galeria de artă contemporană. Aici expun artiști români și internaționali, dar și studenții de la școlile de artă. Iar cramele de la subsol au fost transformate cu fonduri europene în spații de birouri și pot fi închiriate cu ziua de orice antreprenor. Aceste spații vin echipate cu tot ce este nevoie pentru ședințe foto sau podcasturi. Există și o zonă de relaxare.
Este bine așa, dacă există această posibilitate de a nu fi foarte rigid. Palatul a fost renovat cu fonduri de la Guvernul Ungariei, în timp ce grădina de 6 hectare s-a transformat cu ajutorul proiectelor europene. La fel ca muzeul, este deschisă vizitatorilor pe tot parcursul anului. Se organizează inclusiv evenimente și spectacole. În unele zile, natura aduce vizitatori în număr record.
În sala principală au loc în fiecare lună concerte de muzică clasică.
Anul trecut, Timișoara a mai marcat o premieră. Prima expoziție muzeală de tip blockbuster, organizată în România după Revoluție. 130.000 de oameni au venit să vadă operele lui Brâncuși aduse din Franța și Statele Unite. Iar încasările au depășit costurile de organizare de 1,2 milioane de euro .
Ervin Kessler – director Muzeul de Artă Recentă: ”A fost un an miraculos. Am avut Brauner, Brâncuși, Picasso. E prima oară în ultimii 60-70 de ani în care poți să ai în același an, în țară, expoziții atât de importante cu lucrări atât de venerate de atâta lume.”
Suntem cu Erwin Kessler în Muzeul de Artă Recentă din București. Aici a fost anul trecut expoziția Picasso. Zeci de tablouri ale pictorului spaniol au fost aduse pentru prima oară în fața publicului din România. Aproape 50.000 de oameni au plătit până la 100 de lei pentru un bilet.
Ervin Kessler – director Muzeul de Artă Recentă: ”Din toate straturile, din toate straturile, adică cu mult peste din ceea ce spuneți prin nișă.”
Muzeul privat a fost deschis în 2018 în cea mai scumpă zonă din capitală: cartierul Primăverii. Investiția a fost finanțată de Roger Akoury, un om de afaceri cu origini libaneze care și-a făcut averea în industria farmaceutică și a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari colecționari de artă din România.
”Normal ca atunci când am pornit muzeul nu ne-am gândit că o să avem atâta public. Am depășit 100.000 de vizitatori din 2018, totuși e un muzeu mic, muzeul nostru are 1200 de metri pătrați.”
Arhitectul a gândit clădirea din cartierul Primăverii ca pe un monument uriaș. Clădirea a fost pe rând comandament sovietic și reședință a Anei Pauker. Etajele negre, fără ferestre și cu multe colțuri reprezintă trecutul comunist al României.
Expozițiile se schimbă o dată la câteva luni. În mod curent sunt aduse lucrări ale unor artiști importanți din străinătate, iar acestea împart pereții cu creațiile artiștilor români. Luna aceasta expun absolvenții din ultimii 3 ani ai celor mai mari 4 universități de artă din România. Iar alături de lucrările lor pot fi admirate tablourile pictorului american Jonathan Lasker.
Ieșim din cutia neagră din Cartierul Primăverii și ne mutăm pe marele ecran, să discutăm despre cinema, domeniul cultural cu cel mai mare succes la public.
”Merge mult mai bine decât ne-am așteptat, aveam niște emoții. Nu știam cum va răspunde un public care de aproape 10 ani nu a mai avut o astfel de sală de cinema.”
În ultimii doi ani în Timișoara au fost renovate două cinematografe de cartier construite în timpul comunismului. Recent au început lucrările la alte două săli.
Ioana Dragomirescu coordonează programul de filme și evenimente al orașului: ”Am plecat la 19 ani și am locuit mulți ani în Franța în industria cinematografică mereu. Și apoi am coordonat timp de 4 ani la București Elvira Popescu care este cel mai cinema art house al țării.”
S-a mutat la Timișoara anul trecut și și-a asumat un pariu ambițios. Să atragă spectatorii cu filme diferite de cele din mall. O mare parte a proiecțiilor sunt producții românești sau europene.
Ioana Dragomirescu: ”Am avut peste 40.000 de spectatori la Cinema Victoria anul trecut. Timișul, în câteva luni de funcționare, a strâns aproape 15.000.”
Ca să atragă publicul, caută să aducă în săli și regizorii sau actorii din spatele filmelor, cu care apoi spectatorii pot interacționa după proiecție.
Ioana Drăgomirescu: ”De la Tudor Giurgiu până la Mircea Bravo, de la Cristi Puiu până la Radu Jude au fost aici în sală.”
Încearcă să ofere câte ceva pentru toate gusturile și vârstele. De la proiecții pentru seniori la programe pentru nou-născuți. Anul trecut a lansat programul CINEMAMI, special creat pentru părinții cu copii mai mici de 2 ani.
Alt program este dedicat adolescenților. O zi pe săptămână cluburile de tineri cinefili își aleg ce film vor să vadă și cu ce invitați vor să discute după.
Ioana Drăgomirescu: ”Le lăsăm cât de multă libertate putem, le dăm o listă foarte lungă de filme din care ei pot alege ce doresc să vadă și îi încurajăm să se gândească ei la cine ar putea face discuția de după. Au fost sportivi, un alpinist de exemplu, un critic de film care a intervenit care s-au uitat după un film de Nae Caramfil.”
Toate proiectele prezentate în reportaj au loc în mediul urban, în timp ce jumătate din populația României trăiește la sat, unde cultura este cel mai greu accesibilă.
Suntem în Comuna Peștișani, județul Gorj, în satul natal al actorului Cuzin Toma. De 3 ani, Cuzin Toma organizează într-o poiană de la marginea comunei Peștișani Festivalul de Film la Sat. Montează un proiector pe cabina unui tractor și le pune oamenilor filme românești.
Ideea i-a venit în 2019, când a vrut sǎ aducǎ la el acasǎ filmul alb-negru Aferim, premiat cu Ursul de Argint la Berlin.
Cuzin Toma - actor: ”Firicel, Firicel, cum se zice. Și am zis: "Bǎi, lǎsați-mǎ în pace cu Firicel! Haideți cǎ vǎ arat cǎ am fǎcut și alte filme. Un actor nu face doar televiziune." Și am venit cu Aferim, un film la care zici cǎ nu vine publicul larg.”
Filmul lui Radu Jude abordeazǎ tema sclaviei și a rasismului din societatea româneascǎ. Iar Cuzin joacǎ rolul unui rob urmǎrit și torturat de boieri.
”Și am avut o surprizǎ sǎ vinǎ 2500 de oameni sǎ umple câmpul ǎsta.”
Între timp, festivalul Film la Sat a ajuns la a treia ediție și 15.000 de participanți.
Cuzin Toma - actor: ”În Dolhasca, lângǎ Suceava, din 2000 de persoane 1500 erau tineri, copiii, cu pǎrinții plecați afarǎ. Anul acesta merge în 10 sate. Aduce actori, regizori, organizeazǎ piese de teatru și ateliere pentru copii.”
Cuzin Toma - actor: ”Așa zice: "Hai, mă, cǎ aia sunt de la țarǎ, ba nu, ei nu știu, ei sunt din contra, ei sunt un public mai sincer și mult mai pe termen lung. Ei sunt ca un burete uscat pe care îl arunci într-o apǎ, vezi în ce apǎ îl arunci."
Motto-ul festivalului este "Dacǎ eu pot și tu poți". Inspirat din propria lui poveste. Viața i s-a schimbat total dupǎ ce a cunoscut-o pe Cristina, soția lui. Ea este cea care l-a introdus în universul culturii.
Cuzin Toma: ”M-am ținut după ea și cred că prin ea am înțeles eu ce înseamnă educația asta culturală și artistică. Pentru că era primul om care se uita la mine ca un om.”
Paul Angelescu: Și ce erai, miner sau?
Cuzin Toma: ”Eram miner. Și nu vedea în mine nimic greșit. Nici în felul în care vorbesc, deși eram agramat, nici în felul în care mă port, deși eram ca un elefant în magazin de porțelanuri, dacă îți poți imagina.”
În 2015, cei doi au jucat împreună în filmul Comoara.
Cuzin Toma: ”Și mă vedea. Și mi-am pus întrebarea de ce. Și încet am descoperit că un artist, că a avut acces la artă, că a avut acces la cultură. Și încet, încet am început să învăț să fiu mai deschis, mai tolerant, să mă accept pe mine. A fost greu să mă accept pe mine, să îmi accept condiția.”
Cultura ne ajută să ne acceptăm și să ne îmbunătățim condiția. Suntem o țară cu prea multe lipsuri ca să nu dezvoltăm și educăm prin cultură.
Avem spații unde putem clădi și oameni dispuși să le aducă la viață.
O generație nouă de artiști vrea să se facă auzită și are în sfârșit un public suficient de mare alături de care să crească.
