România are cele mai proaste drumuri din UE, deși am primit zeci de miliarde pentru a construi

×
Publicitate

În an centenar, România are cele mai proaste drumuri şi căi ferate din Uniunea Europeană. O spun statisticile Forumului economic mondial.

Comisia Europeană ne-a pus la dispoziţie zeci de miliarde de euro, iar noi n-am reuşit să ducem până la capăt niciunul dintre coridoarele europene care ne străbat țara, adică ne leagă la propriu de restul Europei.

Iar călătoriile cu trenul durează mai mult decât în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Duminică, la ”România, te iubesc”, vom vorbi despre un subiect dureros: infrastructura.

În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand intra călare în Bucureşti. La acea vreme, capitala avea deja o şosea de centură.

Pe traseul căreia circulăm sau, mai degrabă, stăm şi astăzi. Bucureştiul a rămas singura capitală din Europa fără o centură modernă.

Începând cu 2007, România a avut la dispoziţie fonduri europene în valoare de peste 15 miliarde de euro pentru a-şi construi reţele de transport moderne. La Bruxelles, comisarul European Corina Creţu priveşte cu exasperare situaţia: ”Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, nu avem proiecte.

Coaliţia PSD ALDE a promis în primul său program de guvernare că în 2017 va termina autostrăzile Lugoj - Deva şi Sebeş - Turda . La fel şi intrarea autostrăzii A3 în Bucureşti. Niciunul dintre aceste obiective n-a fost atins.

În februarie compania naţională de drumuri a prezentat în Parlament un alt calendar. Promitea că lucrările vor fi gata în 2018. Mergem pe autostrada Lugoj - Deva, unde o porţiune nouă de drum s-a prăbuşit înainte ca autostrada să fie dată în folosinţă.

Pe porţiunea asta a crăpat tot stratul de asfalt de pe autostradă și ideea e că acum au decopertat totul şi trebuie să refacă”, transmite Paul Angelescu, corespondent ”România, te iubesc”.

Resturile decopertate de constructor se văd pe marginea drumului. Într-o zonă, autostrada traversează o porţiune de teren mlăştinoasa cu multe infiltraţii. Tocmai de acea în studiul de fezabilitate podul de peste Mureş era mult mai lung decât cel construit de antreprenor. O spune Lucian Șova.

Lot care prevedea un viaduct de 1300 de metri în studiu de fezabilitate, lot care a fost ofertat aşa de unii antreprenori la preţuri desigur mai mari, câştigat de asociaţia condusă de comisie cu un viaduct de 300 metri, iar acum am văzut cu ochii mei că partea de viaduct neconstruită, în proximitatea Mureşului, s-a prăbuşit”, spune Lucian Șova, ministrul Transporturilor.

Mergem şi pe celalalalt lot care trebuia inaugurat anul acesta, unde dealul Şoimuş a început să o ia la vale.

Un ONG a găsit în studiul de fezabilitate planșe care arată unde s-au făcut forajele pentru a determina compoziţia solului.

”Aici este aproape de nodul Șoimuş şi mai avem nişte foraje în capătul celălalt al dealului. Dacă observaţi unde s-au făcut forajele. Ele în loc să se facă în deal, s-au făcut în deal s-au făcut pe câmp, pe câmpie. E o diferenţă majoră, eu vreau să analizeze componența geotehnică a dealului, nu a câmpiei”, a transmis Ionuț Ciurea, preşedinte Asociaţia "Pro Infrastructura".

Tot duminică ne întoarcem pe şantierele de pe centura Capitalei. De 6 ani compania de drumuri şi antreprenorul căruia i-a fost atribuit contractul se chinuie să termine 9 kilometri de drum.

Reporter: - Doar 3 muncitori sunteţi pe podul ăsta?
Muncitor: - Punem 100 să ne călcăm pe picioare aici?
Reporter: - Când terminaţi?
Muncitor: - Noi mâine terminăm cu izolaţia.

O lună mai târziu, podul este tot în şantier, pentru că muncitorii au turnat greşit asfaltul, susține primarul din Chitila.

Au uitat să taie sau n-au tăiat rosturile de dilataţie, iar acum intervin să taie rosturile de dilataţie, dar lucruri care durează 2-3 zile, durează două saptămâni”, a transmis Emilian Oprea, primar Chitila.

Tot duminică vă arătăm condiţiile în care circulă trenurile pe un viaduct care traversează Dunărea.

Ce au de au de spus autorităţile, cât de bine sunt pregătiţi să facem proiecte pe fonduri europene şi cât de sigure sunt podurile peste care circulă oameni zilnic. Aflaţi duminică, la ora 18:00, la ”România, te iubesc”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rareș Năstase: ”Șantiere girate de I responsabili. Cu I de la incendiu”

Rareș Năstase, corespondent Știrile ProTV, scrie despre haosul din România în ceea ce privește construcțiile.

Povestea bunicii Maria, pusă pe drumuri din cauză că n-are medic în sat: „Am cârmi, da’ n-avem unde”

Maria Gavrilă, o femeie de 79 de ani din localitatea Valea Salciei, este nevoită să meargă la spitalul din Râmnicu Sărat, din cauză că doctorul de familie din sat vine să consulte pacienții o singură zi la două săptămâni.

Imaginea sistemului medical rural. Cabinetul unde rămâi blocat dacă nu știi ce să faci

În comuna Valea Salciei, Buzău, cine are nevoie de medic riscă să rămână blocat în cabinet.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Gest neobișnuit pregătit de Donald Trump pentru Xi Jinping. Ce se va întâmpla la sosirea liderului chinez în SUA

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să îl întâmpine personal pe preşedintele Chinei, Xi Jinping, la sosirea acestuia în SUA săptămâna viitoare, a declarat un oficial american de rang înalt, transmite Reuters.