"Rețea a binelui" în mijlocul munților. Oamenii care pun în valoare și reinventează tradițiile
Sate de bine, partea I. Trăim vremuri în care speranța parcă se stinge, iar veștile bune răzbat tot mai greu, e prea mult gri în jur. Soluția pentru a ieși la lumina stă în oameni!
Speranța există! Duminică, vorbim despre o adevărată "rețea a binelui" și cunoaștem oameni care s-au pus în slujba lui, se ajută între ei, ajută comunități, sunt dovadă că se poate, iar exemplul lor poate fi urmat și de alții. Alex Dima i-a întâlnit și le spune povestea.
Pe dealurile și munții din jurul Sibiului funționează o adevărată rețea a binelui. Oameni care pun în valoare și apară aceste locuri, șterg de praf tradițiile și trezesc la viață comunități, îi ajută să trăiască mai bine. Se reinventează.
Sunt mai bine de 20 de ani de când Cristi Cișmaru le dezvăluie turiștilor frumusețile de prin munții și satele din jurul Sibiului. E ghid și sufletul mai multor proiecte care pun în valoare aceste locuri și îi învață pe localnici să-și deschidă porțile vizitatorilor. După o oră de urcuș prin acest colț de Rai, ajungem pe culmile care străjuiesc Râul Sadului, țara colibelor.
“Ce e mai fain e că nu vezi nicio casă indiferent de direcție. Ai 180 de grade nu nicio casă. Numai colibe”, spune Cristi Cișmaru.
Aici, în fiecare an ciobanii își urcă turmele. Numărul lor tot scade, iar colibele abandonate încep să se dărâme. Cristi a văzut potențialul turistic al acestui loc și a pus pe picioare povestea "Țara colibelor" un proiect prin care repară colibele cu voluntari și oameni de-ai locului. Muntele a prins viață.
Cristi Cișmaru: “Din 1.955 au dispărut 140 de colibe. Și dacă se continuă ritmul ăsta și pleacă lumea..hai să ne alegem o colibă, că apoi lumea pleacă, apoi lumea vede și întelege ce vrem. E dată 1934”.
Prima colibă e gata, cu fonduri din donații. Andra e inginer, iar Marta, arhitect.
Marta, arhitect: “Este extraordinar să putem să păstrăm tradițiile pe care le avem mai ales noi generația tânără să încercăm să facem ceva. Pentru că se pierde din păcate tot tipicul local”.
Andra Simuț, inginer constructor: “Ideea e să păstrăm specificul, dar să aducem un plus de confort”.
Planul e că oamenii din sat să conștientizeze valoarea acestor locuri, iar turistul să se bucure de traiul în natură, autentic.
Daniel Minea: "Eu am copilărit în coliba asta. Am trăit mult la bunicul când eram mic. Eram patru frați și pe mine m-au expediat că eram oaia neagră a familiei. Aici după ușa asta era un pat mai mare, dormeam eu cu bunica. Și când veneau ăștia că sarmalele dormeam. Acolo dormea bunicu".
Daniel Minea e proprietarul colibei.
Daniel Minea: “Încercăm să protejăm zona și dezvoltăm partea asta de turism rulal și pentru asta trebuie să le creem și niște activități la turiști. Pentru că nu avem obiective în afară de natură și peisaje. Stau o noapte aici, le facem o masă și diversificăm activitatea”.
Cristi Cișmaru: Dorim că vizitatorul să se adapteze zonei și nu invers. Niciodată nu o să promovăm în zona asta servii multă pe cineva. Aici vii și te adaptezi locului. Pentru altfel îl schimbi. Ideea e să-l păstrezi cât poți de frumos în continuare ..Vii să stai afară în natură și să vii în ajutorul celor de aici, să mulgă oile, să meargă cu oile. Să fie pe cei 4 munți gazde.
Tanti Mărioara și moș Ilie au vreo 30 de oi. Țin vie o colibă moștenită din străbuni și sunt gazde pentru cei care ajung aici.
Tanti Mărioara: “Mămăligă, brânză, ce să fie? Telemea, lapte acru. Beți-l că e bun...s-o acrit un pic mai tare”.
Mâncare are alt gust în vârful muntelui iar locul și bucuria gazdelor te farmecă și înțelegi de ce vrea Cristi să salveze și păstreze acestă zona.
Tanti Mărioara începe să cânte: “Vă invit aici la stână să petrecem împreună..o săptămână . Și cu brânză și cu caș făcut de al meu ciobănaș. Și cu brânză și jintiță făcută de ciobăniță”.
Târziu în noapte, ne îndreptăm spre...dormitor. O șură aflată pe lista de renovare.
Cristi Cișmaru: “Nu aveți treaba cu șoarecii. Dacă mișcăți în somn nu se urcă pe voi”.
Alex Dima: “Strâng sacul..Doamne, cum poate să miroasă fânul asta. Se aud greierii, câinii. Nu ai cum să uiți o astfel de experiență. Să dormi în fan. E foarte tare că oameni de aici au gândit să pună în valoare aceste locuri. Sunt ale noastre. Sunt aici acasă”.
Cristi Cișmaru: Fațada casei noastre e un fake. Am îmbătrânit fațada. Cred că suntem singurii din sat care a făcut casă mai veche. Dar sunt case autentice.
Cristi locuiește în Sibiel, un cătun în Mărginimea Sibiului. Pe ulițele satului ne arată comorile ascunse aici.
Cristi Cișmaru: “Au 150 de ani sunt elemente originale. Nu e nimic schimbat. Și sunt locuite. Aici stă chiar un restaurator. Și poți să vezi straturile. A fost ocru, a schimbat. Albastru e culoare românească prin care oamenii arătău că sunt români. Ciobani. E o culoare care a venit de la Mediterană. transhumnata i-a dus pe ciobani la Medierană”.
Povestea lui Cristi începe în 1996. Atunci a început să aducă turișți străini prin satele Transilvaniei. Iuliana îi este alături, împreună au deschis o agenție de turism, iar de vreo 15 ani organizează brunch-uri, mese la care vin turiști prin curțile oamenilor pe care îi învață cum să pună în valoare satul românesc, produsele naturale și să câștige din asta.
“Alex Dima: Ce nu vedem noi din ce avem?
Cristi Cișmaru: Vrei să îți zic direct? Frumosul. Adică e super ciudat să te duci în atâtea țări să cauți lcururi furmoase când nu ai grijă de al tău. Mi se pare așa basic. Dacă eu simt că trăiesc în paradis și toți din jurul nostru simt la fel, lumea o să se schimbe în fucntie de ce simțim noi. Dacă noi mâine cerem 50 de mii de oameni în Sibiu produse locale, lumea o să producă local și o să zică, da, ăsta e bun. La fel cum nu vedem în case unde renovăm aiurea, în munți de care nu avem grijă, în haine de ne cumpărăm chestii făcute pe vapor și așa mai departe. Frumosul asta trebuie văzut la ține pentru că e parte din cine eșți din rădăcina ta și noi avem o probemă cu identitatea pentru că nu ne mai place ce avem.”
În ultimii ani, aceste locuri au fost luate cu asalt de oameni care caută se se rupă de zbuciumul marilor orașe și să se apropie de rădăcini.
“-Noi suntem de un an aici și anul asta ne-am dat seama că vrem să trăim aici. Ne-am mutat deodată. Eu sunt bucureștean 100%..
-Și gata cu Bureștiul?
-Da”.
Într-o altă casă, alți bucureșteni, Andrei și Smaranda.
“-Am venit aici în niște wekeenduri și s-au legat prietenii faine și am găsit locul asta.
-Am pornit în căutarea locului. Am, auzit de o grădiniță făină. Unde să-l ducem pe Gruia”.
În grădinița despre care pomenește, Iuliana lucrează în bucătărie iar Andrei este educator. Aici sunt și copii lor.
