Paștele, prilejul oamenilor de a fi mai buni și de a-i ajuta pe ceilalți. Sfaturile date de preotul Necula

Dată publicare: 02-05-2021 19:35
Dată actualizare: 03-05-2021 09:10


Sărbătoarea Paștelui, partea a III-a. Iubește-ți aproapele e îndemnul de care nu trebuie să uităm.

Măcar în aceste zile ar trebui să fim mai buni, să ajutăm, să dăm dovadă de solidaritate. În jurul nostru sunt oameni care au nevoie de noi. Cu respectarea normelor de protecție, haideți să-i vizităm, să le ducem măcar un zâmbet și o vorbă bună. Cântărește și ajută mult.

Aici e spațiul în care s-a construit și a înțeles sensurile teologiei, între zidurile facultății și ale catedralei, unde se roagă pentru oamenii care i-au ieșit în cale. Și pentru el.

Constantin Necula, preot: „Noi nu ne creem momente de întâlnire cu Dumnezeu și atunci ne întâlnim cu partea întunecată a lumii. Cu tristețile, ofiticile, de te doare capul. În Ardeal există o rugăciune foarte scurtă la masă: „Doamne, hai cu noi la masă. Nu mai stăteau cu tatăl nostru. Doamne hai cu noi la masă”. O chestie scurtă, înțeleg că exiști, n-aș vrea să te pierd. Crezi că poți ceva pentru mine? Fiecare om trebuie să își caute sensul vieții lui deplin. Eu asta aș face în după-masa asta. Aș sta cu mine și aș zice: „Doamne, care e de fapt rostul meu în viață. Doar să produc bani, doar să râd la bancuri proaste, doar să fiu o mască și fără mască? E suficient ? Ăsta e sensul vieții mele?” Și să descoperi cu adevărat mici bucurii ale vieții. Trebuie să reconstruiești tot eșafodajul ăsta al valorilor proprii care cresc din tine, se așază în tine. Mai că i-aș îndemna să reînvețe să scrie de mână pe mulți, pe ceilalți, să le citească povești copiilor, nepoților, să redevenim clasici în ceea ce înseamnă restaurarea familiei, clasici în ceea ce înseamnă restaurarea colectivelor. Dacă am avea un fluviu de bârfe în România, Dunărea era mic copil. Noi ne-am bârfit zeci de ani în locurile noastre de muncă cu o istețime. Istețimea asta trebuie să ne-o pierdem și să recăpătam inteligenta credinței, a bunului simt și bunul simt ți-l recapeți știind unde ești. Era o vorbă în Ardeal: „Nu te întinde în tăul tău că nu-i tăul tot al tău”. Adică nu te întinde tot în apă, că nu e toată a ta. Există niște limite. Dacă tot zici că ești creștin pune mâna și fă. N-ai cum altfel. Trebuie să iți sufleci mânecile și să lucrezi. În sine, cred că creștinismul ar trebui să ne prindă cu cămașa cum ești tu acum, cu mânecile suflecate. Nu poți să intri la Hristos cu cotiere alea de contabil. Nu ai cum.”

Într-un apartament închiriat împreună cu o mână de oameni, a amenajat un loc pentru bolnavii care n-au unde să locuiască atunci când vin în oraș la tratament.

Un alt spațiu de optimism de care se ocupă este Crucea Albastră, o organizație umanitară pe care o conduce și care oferă ajutor dependenților de droguri, alcool și jocuri de noroc. Îi reabilitează.

Preot: „Un spațiu de restaurare a libertății de a fi, terapie, suport psihologic, preot.”

Peste 2.500 de oameni și-au găsit leac în acest loc.

Preot: „Aici sunt salvații. O parte din ei.”

Oamenii îl cheamă peste tot. Aici este o fabrică. A venit să sfințească locul.

Preot: „Vreau să vă spun doar așa. Am venit să atingem locul, ca să știți că nu puteți fi dărâmați niciodată. Nu vă temeți. Nu vă temeți nicio clipă. Nu suntem în mâna oamenilor. Suntem în mâna lui Dumnezeu, așa că zâmbiți! Nu vă dau crucea la pupat, că e interzis. Îmi pun masca și vin să vă ating.”

Alina Magdau administrator firmă: „Are priză. Oamenii îl iubesc, îl plac și ne bucurăm tare mult că ne-a ales să ne sfințească casa.”

Scriitorul Romeo Petrasciuc îi stă aproape în toate călătoriile. Au străbătut împreună mai bine de un milion de kilometri.

Romeu Petrasciuc: „Energie fantastică și deși sunt de 20 și ceva de ani de când sunt lângă el mă surprinde. E la fel de tonic, la fel de vitalizant. Are o capacitate extraordinară de a stoca informația și de a o reactualiza. Mergem la drum, se aude radio pe fundal, îi mai spun eu câte ceva. Ajungem într-un loc și reproduce ce era pe fundal la radio. Citește, ai crede că frunzărește și apoi face o pledoarie.”

Preotul Mihail Iosu îi este duhvnic și mentor.

Mihail Iosu, preot: „Îl urmăresc demult. Eram în anul doi de facultate. El scria pe foi galbene. M-am uitat la el. Privirea de intelectual în devenire. Ne-am împrietenit rapid. Îmi vin în minte niste cuvinte ale lui Beethoven. Nimic nu e mai frumos pe lume decât să te apropii de Dumnezeu și de acolo să răspândești lumina către tot neamul omenesc. Părintele Necula s-a apropiat și este în plin proces de răspândire. Să-l urmărească, apoi să dea drumul robinetului de meditație și să vadă fiecare în colțul lui de viață ce poate asimila din ce spune părintele, din ceea ce exemplifică părintele și poate urma în viața lui.”

Constantin Necula, preot: „Aș provoca ascultătorii tăi și credincioșii noștri la un exercițiu. Un an de zile să credem pe bune că a înviat Hristos. Dacă nu ne-a ieșit până acum să începem să o facem. Să știm că a înviat Hristos. Să nu mai lăsăm garda jos niciodată. N-o să ne iasă tot timpul. Ne avem unii pe alții. Eu aș începe căutând oameni de încredere care să mă ajute să cred în înviere. Pot fi vii și morți deopotrivă. Asta e învierea, să știi că în adâncul întâlnirii tale cu persoana lui Hristos e un ceva care depășește orice din jurul tău. Mie de aia îmi place Hristos. Făară fițe, fără aere, gol pe cruce a biruit lumea. Raitingul lui este maxim până la sfârșitul veacurilor, că ne tine pe toți. „Doamne am auzit că ai înviat. Am venit să mă conving”, asta e rugăciunea cea mai bună.”

În amfiteatrul din Focșani nimeni nu schițează nici măcar un gest. Suta de oameni adunată să-l asculte e fascinată.

Constantin Necula, preot: „Putem să trăim și după Covid? Look at here! Atenție, gingași. Să știți că va trebui să ne spălăm pe mâini și după. Acum o să avem o problemă. Masca ne-a scutit de spălatul pe dinți, dar insist, începeți antrenamentul încă din zilele noastre. Omul care toată viața bodogănește, strânge din din dinți, se oftică vi se pare că trăiește? Uitați-vă bine la vitregiții ăștia care își dau cu părerea pe un ecran de TV, îi vezi că sunt nefericiți. Cum să faci din nefericire vectorialul unei țări. Iubiți telespectatori vă invit să fiți la fel de nefericiți ca mine. Uitați-vă la moaca mea de nesatisfăcut din nimic. Uitați-vă la mecla mea care cer tot timpul altceva decât mi se oferă. Dacă zboară de ce nu se îngroapă. Dacă se îngroapă de ce nu zboară, daca umblă de ce nu stă, dacă stă de ce nu umblă. Vreau să mă înțelegeți bine, provocarea pe care o face Hristos este să fim pocăiți cu destindere, adică să știm că sunt proști, dar și că ne iubește în ciuda ispitei noastre de a crede că le știm pe toate. Îndrăznesc să spun că cel mai simpatic gest al Mântuitorului este acesta: „Mergi în pace, te-am iertat.” Simțiți? E gest de camaraderie. Lasă-i pe ăștia. Ei urmează acum cu teoriile lor, o să-mi dea cu Biblia în cap. Avem și noi. Dau cu Noul Testament. Obraznicul, auzi ce a zis el. Vreau să înțelegeți deplin. Unitatea deplină a pocăinței e iertarea pe care o dă Hristos. Multe îi sunt iertate că mult a iubit. Autovalorizare. Avem experți de te doare capul. Eu sunt un tip care predau la o catedră și aud experți în educație. Ne-am umplut de experți în educație de te doare capul. Deschizi geamul, expert în educație, miroși aerul, expert în educație, cobori scările, expert în educație, te oprești în statie, expert în educație. În medicină nu mai zic. Georgica aia de tăia ceapă cu lama în tinerețe acum e expertă în medicină. În România avem câte un cercetător pe ficare cap de om care se uită la televizor. Nu spălăm picioarele lui Hristos cu părul nostru, nici nu-i ștergem picioarele și nu avem nimic în vasul nostru de alabastru, nu avem nimic, cel mult niște ulei în care am prăjit cartofi prăjiți. Am postit, am mâncat cartofi prăjiți. I-am dat Domnului cartofi prăjiți, i-am adus ca jerfă Domnului niște gulii sote. Pentru asta să fi venit Hristos în mijlocul nostru? Să schimbe niște farisei cu alți farisei? Atenție! De fapt, asta le spune Domnul, că singura libertate de a fi liber este să ieși din fariseială. Am spus-o de foarte multe ori.

După două ore, întâlnirea se încheie.

Preot: „Pomeniți-i pe cei care au plecat. E o întâmplare că ei au plecat primiii. Le urmăm. Eu sper să rămâneți sănătoși și cu întrebări bune. Mă bucur enorm că n-am primit întrebarea cu „de ce e nevoie ca femeile să intre cu batic în biserică.”

Urmează o altă oră de discuții la ieșirea din sală. Are câte un cuvânt pentru fiecare.

Credincios: „Foarte frumos. Extraordinar. Emoționant.”

Credincios: „A fost foarte bine. Ne-a deschis mintea pe care noi credeam că o aveam, dar nu suficient de deschisa, așa cum părintele o face.”

Credincios: „Pentru mine a fost liniștitor. M-a adus mai mult cu picioarele pe pământ. Am o liniște coborâtă, așa, de sus.”

Credincios: „Super. Nu am cuvinte, extraordinar. Am rămas cu gândul că există speranță intodeauna. Ne-a spus să zâmbim și să fim fericiți.”

Acest om emană o energie bună. Aleargă dintr-un loc în altul, face credință accesibilă și-i împinge pe oameni mai aproape de Dumnezeu. Privindu-l te întrebi când mai are timp și pentru el. Pentru sufletul lui.

Pentru el, ca pentru orice creștin de altfel, totul pornește din Învierea lui Iisus. Și-ar dori ca oamenii să-i priceapă mesajul și să schimbe ceva în viețile lor.

Preot: „În cântarea bisericii de zilele astea zice să iertăm totul pentru Înviere. România are două probleme. Unii care nu cer iertare și unii care nu sunt dispuși să o acorde. Dacă vrem să ne revenim într-un „Hristos a înviat” autentic trebuie să refacem fronturile de iertare. Fără asta suntem pierduți. Învierea este despre rugăciune și purtarea de grijă pentru celălalt. Când celălalt nu contează nu reușești să mergi mai departe.”

Trăim vremuri în care avem nevoie unii de alții, de aproapele nostru, așa cum și el are nevoie de noi pentru a merge mai departe. Să ajutăm, să avem grijă de cel de lângă noi, să fim mai buni sunt dovezi că am înțeles și trăim mesajul acestei zile, când Hristos a murit și înviat pentru oameni.