Au lăsat cluburile și drogurile pentru a ajuta comunitatea. Ce sunt ”GIP” și ”Kingsman”


Ultimul update: Duminica 28 Aprilie 2019 18:58
Data publicarii: Duminica 28 Aprilie 2019 18:50
Categorie: Romania, te iubesc!

DUHOVNICII DINTRE BETOANE III. GIP este Grupul de Intervenție Parohială, tineri care merg în comunitate și rezolvă problemele oamenilor.

Kingsman este un alt grup care face bine. Și astfel de exemple tot întâlnești în mare familie adunată de preotul Visarion între betoane.

Oameni care își rup din timpul lor și îi ajută pe ceilalți să treacă peste obstacole și să meargă în viață mai departe.

În curtea Politehnicii, este o altă mare familie care trăiește mai aproape de Dumnezeu. Cum își schimbă un om de lume viața și cum îl găsește pe Dumnezeu vedem acum.

Printre sutele de oameni adunați în rugăciune se remarcă acest domn elegant cu pruncul în brațe. Este Florin Dobre, creator de modă, cunoscut mai ales pentru discursul motivațional colorat ținut la o prezentare de modă în Paris acum câțiva ani.

Florin are atelierul și casă într-o fosta fabrică în centrul Bucureștiului, un loc aparte, ferit de zgomotul orașului de zidurile groase. Aici e lumea lui în care își adună o dată la două săptămâni prietenii, artiști și creatori de modă, la discuții... despre viață și Dumnezeu.

Florin și-a schimbat viața fix după prezentarea de modă din Paris. A fost un om de lume și recunoaște că a avut tot felul de păcate, că avea o viață dezordonată și uitase de prietenia pe care a avut-o Hristos în copilărie.

Florin Dobre: “Eu am fost de mic prieten cu Hristos, dar am fost fiul risipitor și am dat de dracul. Am visat că a venit și mi-a zis ceva, era însuși personajul, a insistat câțiva ani. Eu pot să povestesc, dar oamenii nu au viziunea să înțeleagă. Așa am ajuns la Visarion, căutând un duhovnic, nu știam ce e un duhovinic. Am întâlnit un călugăr.”

Visarion Alexa, preot: “Primul lui gând a fost să plece în mănăstire. I-am zis "încet" așa cum le zic la toți, zic "lasă mănăstirea". Toată lumea vrea să se călugărească. După prima zi sunt profund răscoliți, vor să renunțe la lume și vor să plece din lume și să se călugărească. Și eu le spun "Stați, Dumnezeu v-a așezat unde trebuie, iar dacă după 10 ani mai ai gândul călugăriei, sigur vei pleca la călugărie. Mai stai puțin". Sigur că a rămas și zice "Bine părinte, dar eu fac haine, asta nu e de la dracu’?” “Și dacă nu faci tu haine, noi cu ce ne îmbrăcăm? Mai bine fă-le tu, că să fie niște haine cu sens, frumoase".

Florin a rămas în continuare creator de modă, dar s-a schimbat total și de ceva vreme își convinge și prietenii să-l urmeze în biserica preotului Alexa și să fie mai buni.

Își văd în continuare de viețile lor, dar ceva s-a schimbat în ei, au intrat într-o rânduială așa cum îi îndeamnă părintele.

Florin Dobre: “S-au lăsat de multe. Lucruri care păreau firești în societate. Dar mi-am dat seama că postul și ortodoxia sunt cea mai bună versiune a omului. Eu sunt cea mai bună versiune față de acum 10 ani, sunt mult mai liniștit. Mi-am dat seama că nu mai știu ce e acum, nu mai ești stresat, acum scapi de tensiunea pe care noi o denumim stres. Dorm liniștit noaptea.”

Sunt ani buni de când vine la biserică și se împărtășește în fiecare duminică. De altfel, mai toată lumea din biserica se împărtășește pentru că preotul le dă dezlegare.

Visarion Alexa, preot: “Frații preoți întreabă ce activități mai faci să mai atragi tineretul pe la biserică? Una singură. Joci fotbal sau mergeți pe la film? Zic nu. Ceea ce a făcut biserica din toate timpurile. Litughie. Și-i las pe oameni să se apropie de potir, că nu e potirul lui mama și al meu să stau numa eu cu el în brațe și să mă bucur numai eu. E și al lor și fac lucrul asta cu multă seriozitate și cu multă evlavie și se văd pe ei domnule.“

L-am întrebat cum rămâne cu canoanele stricte ale bisericii, care îi pun omului în față mai multe etape pe care trebuie să le parcurgă înainte de a se împărtăși.

Visarion Alexa, preot: “Părintele Sofronie avea o vorba tare frumoasă: zice, după ce am citit primul îndreptar despre spovedanie, concluzia a fost clară. A te mântui este imposibil. Dacă iei lucrurile ca lege, ca reguli pe care trebuie să le respecți și dacă nu le respecți, nu ești creștin, ai încuracat-o pentru că nu se poate. Tanjim după ele, le avem în fața ochilor și încercăm să ridicăm cât se poate de mult viață noastră sprirituala, dar în niciun caz nu o vom aduce să fie conformă canoanelor bisericii. Iar sfânta împărtășanie nu e premiu. În trecut ea se numea farmacon, medicamentul. Cine are nevoie de medicamente? Premianții? Cu alte cuvinte, dacă te consideri sfânt, nu te împărtășești, că n-ai nevoie.

Iisus le spune un cuvânt care animează și acum felul nostru de a ne împărtăși: El spune: de doctor au nevoie nu cei sănătoși, ci cei bolnavi. Deci cei care se împărtășesc nu sunt premianți. Sunt oameni slabi sufletește, sunt oameni care se consideră lipsiți de putere, sunt oameni care se lupta cu patimile ,cu viață lor, cu tensiunile lor și care au nevoie de împărtășanie.”

Și în biserica din curtea Politehnicii e momentul împărtășirii. Și aici sunt foarte mulți copii, părinți tineri, mulți foști studenți care s-au legat de acest loc și revin la fiecare slujbă. Unul dintre oamenii pe care îi găsești aici în fiecare duminică e Tudor.

Tudor: “Aveam 20 de ani, anul 3-4 de facultate, ieșeam din barul de vis a vis și am venit aici. Pereții nu erau pictați încă, părintele ținea o slujba și mi-a adus aminte de Dumnezeu așa cum îl știam din copilărie. Eu simt nu cred, simt că părintele e un părinte cu har.”

Am nimerit aici fix de ziua lui Tudor. În clopotnița bisericii, preotul i-a pregătit o surpriză. Și aici e o mare familie adunată în jurul preotului Mihai Marian, care îi duce în pelerinaje, stă de vorbă cu fiecare în parte și îi ține aproape. În acesta biserică se fac privegheri, seri în care bucureștenii vin la rugăciune și în lumina lumânărilor și în fața sfinților din icoane își găsesc liniștea. L-am întrebat pe părintele Marian ce trebuie să facă omul zilelor noastre pentru a da de Dumnezeu.

Mihai Marian, preot: “Trebuie să își dea seama tânărul, ne dăm seama mai târziu, că nu banii și nici lucrurile materiale sunt cele mai importante ci relația, pacea pe care o avem cu Dumnezeu, cu oamenii. Adică nu banii te fac fericit. Și nici casele multe. Relația cu semenii săi, ai prieteni în jur care reușesc să se bucure de reușitele tale, să îți mai dea un telefon... Lucrurile astea declanșează în ține o altfel de aspirație. Îți dai seama că nu ești făcut pentru pământ. Ești făcut pentru altceva. Măi, ce vrea să spună părintele asta care spune că trebuie să facem rugăciune, să postim și noi puțin. Le spun, măi eu nu vă dau teme pentru acasă. Întrebați un doctor să vedeți dacă puteți să mâncați orice sau să faci puțină rugăciune. Vorbește cum crezi tu cu Dumnezeu și spune ce ai tu pe suflet. Și în măsura în care te duci acolo și te gândești puțin, eu cred că Dumnezeu picură ca să vezi cu alți ochi. Mai vezi o slujbă, mai vii o dată, mai ai o apăsare sufletească, mai întrebi pe vecinul vostru, mă voi ce mâncați, ce faci cu copilul? Se întreabă între ei.”

Grupul Kingsman, înființat de preotul Alexa în biserică,sunt oameni care se pun în slujba regelui. Iar regele este Dumnezeu. Și oamenii nevoiași din parohie.

Visarion Alexa, preot: “Majoritatea din cei care au intrat în grupul asta sunt băieți care au avut o viață urbană serioasă, clubbing, baruri. Unul dintre ei, când l-am pescuit, avea 5 plante în balcon, adică iarbă. Și încet, încet i-am făcut să se integreze în viața parorhiei, acum sunt căsătoriți, majoritatea au copii. Și totuși își păstează viață socială, urbană. "Părinte unde să mergem, în Lipscani, unde să mergem să ne vedem". Și am zis: Faceți o întâlnire a voastră.”

Grupul are grijă acum de mai multe familii și persoane cu probleme din parohie și suține financiar mai mulți copii nevoiași. Se întâlnesc o dată pe luna și stabilesc ce au de făcut. La inceasta întâlnire au hotărât să facă o lista cu joburi vacanțe și să-i ajute pe cei care nu găsesc de lucru.

Nicoleta și Gabriela fac parte din GIP, grupul de intervenție parohială. Intervin acolo unde sunt probleme, unde oamenii au nevoie de ajutor. Grupul are peste 20 de mebri care își împart între ei problemele oamenilor, îi duc la doctori, le plătesc utilitățile, le duc mâncare, îi ajută să meargă mai departe.

La marginea Bucureștiului aglomerat, între betoane, preotul Alexa și preotul Marian au mișcat ceva în oameni, i-au apropiat, le arată că pot trăi și altfel, într-o rânduială care nu le afectează cu nimic viețile, ci doar le îmbunătățește, îi face mai buni, mai liniștiți, îi răpește din vacarmul orașului și îi odihnește. Iar oamenii îi caută, își aduc aici și pruncii și vin la toate sărbătorile, bisericile sunt pline. Aici se descoperă pe ei și îl găsesc pe Dumnezeu, cu speranța în înviere.

Tags: rti, pasti, preoti, biserici,