Bursa șpăgii în Portul Constanța: ”Lucrurile merg undeva între 0,5 și 1%”. Contracte inutile de sute de milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

Lucrări de infrastructură mare, lucrări de dragaj sau licitații pentru domeniul public, toate sunt subiectul anchetei DNA din Portul Constanța.

Corupția endemică din ultimii 35 de ani se oglindește în activitatea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime.

MARIUS STAMAT

- șeful sucursalei din Constanța a companiei olandeze Van Oord, expert în câștigarea contractelor bănoase cu statul român - dragajul portului Constanța, prelungirea digului de larg, majoritatea proiectelor de înnisipare a litoralului românesc. Soțul Cristinei Stamat, funcționară în Primăria Constanța din perioada Mazăre. Astăzi, este directoare la Departamentul de Proiecte Urbanistice.

Om de afaceri: ”Marius Stamat este soțul directoarei de urbanism sau directoare de proiecte din cadrul Primăriei Constanța, este o doamnă care este în cadrul primăriei de pe vremea lui Mazăre”.

Filiala Van Oord din Constanța este abonată la contracte de sute de milioane de euro cu Administrația Porturilor Maritime. Prima apariție a fost în contractul de dragaj capital din 2008.

Citește și
port militar constanta
Portul Militar Constanța se extinde și devine hub strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est

Reporter: Vedem 3 proiecte de dragaj în 20 de ani.

Mihai Teodorescu: Dacă vreți, ne putem referi la ceea ce gestionez eu în acest moment, ne putem referi la dragajul pe fonduri europene pe care îl avem în acest moment. Proiectul desfășurat ca proiect în desfășurare, putem să ne referim la el. Într-adevăr, are o valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.

Reporter: Nu, întrebarea era dacă au făcut lucrările, că dacă n-au făcut lucrările, normal că e nevoie să mai facem un dragaj?

Mihai Teodorescu: Acolo sau mă întrebați un lucru pe care eu nu am cum să-l controlez la 2017 să văd. Să-mi dau seama cum au făcut ei procesele verbale de recepție”.

Șpaga din Portul Constanța, între 0,5 și 1% din valoarea contractului. ”Un milion de euro dacă merge la Eugen, Eugen trebuie să rămână cu ceva acolo”

Al doilea dragaj a fost realizat de o firmă italiană cu probleme în țara de origine. Venită în asociere cu Consal Trade, firma controlată de Costel Chicheanu, alt afacerist care a scăpat din năvodul DNA.

Om de afaceri: ”Consal, care din nou nu avea expertiză, n-avea nimic. Dar a reușit să câștige împreună cu o firmă din Italia, Mantovani, o firmă abonată la fonduri europene și la eludarea fondurilor europene, dacă ne uităm la lucrările lor din Italia și din Veneția”.

Mihai Teodorescu:

- Domnul Savu nu știu aceste elemente, nu le știu, nu eram aici.

- Cu cine au venit în asociere firma românească.

- Nu, n-aș vrea să intru în această discuție pentru că nu o stăpânesc din punct de vedere al ceea ce s-a desfășurat în aceeași ani.

- Dacă s-au făcut lucrurile pe bune sau a fost, cum spun navigatorii, vânturată apa în port sau nisipul măturat, nu?

- Pot să vă spun și nu pot să răspund pentru procesele verbale sau pentru derularea contractelor pe care le-au făcut predecesorii mei.

- Ce au făcut cu nisipul ăla, unde e depozitat, că eu n-am văzut niciun maldăr de nisip scos din dragajul portului, da, dar din port unde s-a adus nisipul?

- Ce vă pot spune este că ei sunt responsabili în acest moment de lucrurile care se desfășoară, care se vor desfășura și pot să vă spun că voi fi foarte, dar foarte atent pe aceste proceduri, pentru că au o importanță deosebită pentru Portul Constanța”.

”- Cum o vedeți?

- Păi, să vedem ce așteptări sunt. Așteptările mele sunt să câștig proiectul și să semnez cât mai repede.

- Sub nicio formă nu există plăți cash, tot ce se face trebuie să aibă legătură cu portul. Că trebuie să fie echipamente închiriate, că sunt anumite genuri de lucrări din timpul dragajului care au legătură, că prețul lor este altul, dar astea sunt modalitățile și de asta e sigur”.

- Te-am întrebat la ce vă gândiți, dacă am timp să pun întrebări- pentru acordul de mai sus.

- În general, în proiectele pe care le gestionăm, lucrurile merg undeva între 0,5 și 1 la sută. Așa merg. Altfel, nu prea discutăm pentru că sunt multe lucruri de care trebuie să ținem cont.

- Adică un milion de euro dacă merge prin Eugen, Eugen trebuie să rămână cu ceva acolo. La voi ajunge un milion curat, cu toate taxele. Noi când plătim către Eugen, plătim un milion jumate sau cât naiba este ca să se acopere, nu știu ce, mă înțelegi? Noi de obicei pe aici stăm. Între 0,5 și 1.

- Înțeleg că după zâmbetul tău mult mai departe.

- Nu, nu, nu mult, Doamne ferește!”.

Om de afaceri: ”Din nou, acest dragaj nou de 100 de milioane de euro. Singura idee logică este că este ca să acopere executarea lucrărilor corespunzătoare de la lucrări de la licitațiile și proiectele de până acum. Acum trebuie să facă cum trebuie, pentru că deja portul devine ineficient și chiar trebuie executate lucrările”.

Portul Constanța este protejat de două diguri, de sud și de nord, acesta din urmă a fost subiectul altei afaceri suspecte cu Van Oord, sucursala Constanța.

Sute de milioane de euro din bani publici pentru lucrări inutile

Decebal Șerban, unul dintre oamenii apropiați grupării Mazăre, a semnat atunci contractul pentru Administrația Porturilor Maritime.

Decebal Șerban: ”Întrucât dețineam funcția de director general la data definitivării soluției în instanță, evident că eu l-am semnat, sigur că procedura derulându-se cu atâta întârziere, între timp s-au schimbat niște lucruri esențiale”.

În 2013, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor atrăgea atenția asupra unor nereguli în contract. După terminarea lucrărilor a fost modificată suma din contract, în sensul că se permite să se mărească substanțial suma inițială de 420 de milioane de lei.

Marius Stamat, manager Van Oord Constanța:

- 420 de milioane de lei.

- Este suma cu care o să-l duceți până la capăt?

– Acest contract, când a fost semnat în 2009, prevede în documentația de atribuire ajustarea contractului cu legislația în vigoare cu indici statistici pentru anumite tipuri servicii care formează de fapt prețul contractului. Pe durata de 23 de luni a realizării contractului se pot ajusta prețurile. Ajustarea funcționează și în plus și în minus”.

Ca la majoritatea contractelor făcute de statul român, a funcționat doar în plus. Până acum, Administrația Porturilor Maritime a plătit 616 milioane de lei, cu aproape 200 de milioane în plus.

Curios este că după ce digul a fost reabilitat și prelungit, a fost nevoie de noi lucrări de întreținere. Aceeași firmă Consal, împreună cu italienii.

În urmă cu câteva luni, v-am prezentat la "România, te iubesc" controversele legate de proiectul de reabilitare costieră, acolo unde compania Van Oord a câștigat mai multe tronsoane.

Marius Stamat: ”Marea este mare și cine nu înțelege nu are ce vorbi”.

Contractele de reabilitare costieră cu Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral au fost supervizate de Hristu Uzun.

Companii olandeze, implicate în corupția din Portul Constanța 

Astăzi, compania mamă din Rotterdam nu vrea să comenteze acuzațiile aduse reprezentantului lor și nici dacă practicile de corupție sunt obișnuite în relațiile lor contractuale.

Marius Stamat: ”Nu dau nicio declarație”.

CĂTĂLIN CREȚU

– reprezentantul firmei olandeze Boskalis în România, cei care au realizat reabilitarea costieră "cu cântec" din Mamaia. Băiat vechi de oraș, tatăl lui a fost influent în politica locală și cu afaceri în shipping, fratele e un întreprinzător cu probleme de evaziune fiscală. Este fostul soț al Mădălinei Crețu, șefa Departamentului de Resurse Umane din Portul Constanța.

Și acesta este suspectat că ar fi vrut să dea 2 milioane pentru contractul de dragaj, mită disimulată în contracte cu compania controlată de Jean Paul Tucan.

- Cel mai important pentru mine este să nu avem urme în spatele nostru.

- Stai puțin, că nu e vorba de sume aici, e vorba de motor. Ca să n-avem urme trebuie să avem un motor excelent.

- Știu, dar cum spui tu, de la un milion la două...

- O să mă gândesc atunci ce variante vor fi, dar la mine trebuie să plece dintr-un cont al firmei într-altul. Vremea cu cash-ul s-a dus.

- Tu cum o vezi?

- Am niște, d-astea, scheme în cap să rezolv...”.

Om de afaceri: ”Același mecanism, același mecanism, adică de data asta, nu mai erau echipamente, ci era motorină la care ar fi urmat să includă în prețul litrului de motorină și acele taxe și salarii suplimentare”.

Compania Boskalis nu a răspuns solicitărilor noastre.

Marius Voineag: ”Există în cazul ăsta și două multinaționale implicate, două companii olandeze, amândouă pe dragaj. Este un mare succes pe care îl avem. E un alt caz pe care îl avem de corupție din partea unor companii străine către funcționari români. Cred că se vorbește foarte mult. Din 2013 se vorbește foarte mult, dar ce, străinii nu dau șpagă? Se pare că da”.

VASILE COSTEA

-om de afaceri abonat la lucrări edilitare, persoana de încredere pentru toate administrațiile care i-au dat numeroase contracte publice. Prin ABC Val, dar nu numai, a câștigat milioane de euro în Portul Constanța: servicii de deszăpezire, lucrări de reparații, construirea sau modernizarea unor cheuri.

”Gruparea Vameșilor”, intangibilă de mulți ani în Constanța 

Cristian Andrei Leonte: ”Vasile Costea, poate unul dintre cele mai cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Constanța, prin prisma relației pe care o avea pe vremea grupării Mazăre, firmele lui Vasile Costea au fost mutate direct la toate proiectele primăriei și au luat cred că cei mai mulți bani din Primăria Constanța, pe lucrări pe fonduri europene, pe lucrări de infrastructură și așa mai departe. Ce este interesant la Vasile Costea? A fost trimis în judecată într-un proces în care era acuzat de dare de mită. Iar darea de mită nu era către oricine, ci era către șeful Curții de Apel Constanța, Nicolae Stanciu. Nicolae Stanciu, tatăl lui Mihai Stanciu, fostul șef al DNA Constanța”.

IONUȚ VOINESCU

– comisar-șef la Poliția de Frontieră, asigură "umbrela" unor afaceri. Se plimbă de braț cu procurori sau șefi de instituții prin restaurante și promitea protecție. Apropiat de secretarul de stat de la Transporturi Bogdan Mândrescu, una din "eminențele cenușii" din afacerile portuare.

Cristian Andrei Leonte: ”Polițistul de frontieră, cel care îl plimbă pe Mihai Stanciu pe la mesele acestea. Polițist care spera să prindă postul de șef Direcția Operațiuni Portuare sau, nu știu, să se detașeze direct la Administrația Portului, pentru că e masa mai bogată și o să asigure o umbrelă. Aceeași poveste cu oameni care se schimbă din funcții, care vor să ajungă în funcții mai mari și să aibă control mai mai bun, mai mult pe ceea ce înseamnă toate circuitele financiare din Portul Constanța”.

Ionuț Voinescu nu a răspuns solicitării noastre. În schimb, Mihai Stanciu, plecat de la DNA Constanța, neagă orice implicare în dosarul de corupție din port.

AURELIAN PILCĂ

– fost vameș, multe conexiuni în lumea politică, cât și în cea a afacerilor, administreaza unul dintre cimitirele din Constanța. Deține controlul asupra unei părți a presei locale. A fost cercetat în 2012 tot pentru afacerile mafiei din port.

EUGEN BOGATU

- fost director al direcțiilor portuare, controlează o parte din activitatea desfășurată în port. Acționar al Șantierului Naval Orșova, pentru care a obținut mai multe contracte și faciltăți. A fost condamnat la 2 ani și 6 luni pentru afacerile necurate din port.

ION DUMITRU

– decanul de vârstă al Grupării Vameșilor. Fost șef la Cooperație pe vremea lui Ceaușescu, unul dintre cei mai influenți afaceriști ai Constanței. Respectat de politicienii locali, "donator" cu mare influență în port.

LAURENȚIU ȚĂRANU

- apropiat al Grupării Vameșilor, sub umbrela cărora are în derulare mai multe afaceri. A primit închisoare cu suspendare în trecut, susține că este "omul din spate" care rezolvă prin orice mijloce afacerile.

Gruparea Vameșilor a părut ani de zile intangibilă în Portul Constanța.

Marius Voineag: ”Au fost vizați, au fost vizați și sunt acuzații formulate față de o parte dintre ei. Erau persoane față de care aveam foarte multe soluții de netrimitere în judecată la adresa lor care nu erau concretizate. Ele nu părea că nu se finalizează niciodată. Era modalitatea de a face investigație local față de oameni conectați”.

Grupări de corupți concurează în Portul Constanța pentru contracte  

Niciun reprezentant din Gruparea Vameșilor nu vrea să comenteze acuzațiile. Printre personajele cu cea mai mare greutate în port și fără de care afacerile suspecte nu s-ar fi putut derula sunt funcționarii.

GEORGE VIȘAN

– directorul comercial al CN APM. Aparent umil, dar foarte alunecos. Fost consilier local, deputat în Parlamentul României, dar și candidat la Primăria Constanța. Superviza marile afaceri ale portului.

Sorin Grindeanu: ”La el m-am referit când am spus că am o dezamăgire personală fiind și fost parlamentar, cunoscându-l din Parlament. E o dezamăgire personală pe care o am sigur”.

Om de afaceri: ”Vișan, clar, absolut, deci nu se pune problema, erau din același partid. În același PSD, vorba aia. Un personaj care a fost mult timp numai în apropierea lui Dumitrache. Așa putea să supraviețuiască în club. În cadrul Administrației Portului Constanța nu există altfel”.

Corupția endemică din port este conturată și de numărul mare de funcționari implicați în ancheta DNA. Sunt cercetați și alți directori:

- Luminița Boja, care se ocupa cu identificarea și scoaterea la licitație a terenurilor. Soțul, afacerist, este asociatul fostului șef al portului, Florin Vizan.

- Cătălin Viorel Cristea, veșnicul consilier al directorilor din cadrul CN APM, cu relații strânse cu mai mulți afaceriști din Constanța și nu numai.

- Emil Banias, șeful sucursalelor portului, fratele lui Mircea Banias, fost parlamentar și director al Portului, suspectat și el de fapte de corupție în urmă cu niste ani.

Marius Voineag: ”E vorba de mai multe grupări în acest dosar, din cauza asta. Sunt foarte multe persoane, practic grupuri care erau chiar în competiție în a obține contracte și aveau culoarele deja prestabilite. Pentru noi marea realizare a fost că am încercat pe orizontală să ne extindem în așa fel încât să prindem cât mai mult din această poveste în timpul limitat pe care îl avem”.

Dosarul DNA a scos la lumină o vulnerabilitate foarte mare pentru securitatea națională, corupția din Portul Constanța. Sunt și alte grupări economice acolo care profită de slăbiciunea statului și care fac bani pe lângă lege.

Articol recomandat de sport.ro
Concluzia trasă de englezi după ce au aflat că jucătorul lui FCSB este pe lista lui Leeds: ”Ar fi bine să găsească pe altcineva!”
Concluzia trasă de englezi după ce au aflat că jucătorul lui FCSB este pe lista lui Leeds: ”Ar fi bine să găsească pe altcineva!”
Citește și...
DNA contestă eliberarea oamenilor de afaceri și funcționarilor din Portul Constanța acuzați de corupție. Motivarea instanței
DNA contestă eliberarea oamenilor de afaceri și funcționarilor din Portul Constanța acuzați de corupție. Motivarea instanței

Procurorii DNA au contestat deciziile judecătorilor de la Tribunalul București și Curtea de Apel de a-i elibera pe oamenii de afaceri și funcționarii Administrației Portului Constanța reținuți la începutul săptămânii trecute pentru acuzații de corupție.

Portul Militar Constanța se extinde și devine hub strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est
Portul Militar Constanța se extinde și devine hub strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est

Portul Militar din Constanța se va extinde și va deveni un hub logistic și de securitate extrem de important pentru sud-estul Europei. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării.

Opt lucrători vamali din Portul Constanţa-Sud, între care şi şeful Biroului Vamal de Frontieră, trimişi în judecată de DNA
Opt lucrători vamali din Portul Constanţa-Sud, între care şi şeful Biroului Vamal de Frontieră, trimişi în judecată de DNA

Opt angajați din Portul Constanţa-Sud, între care şi şeful Biroului Vamal de Frontieră Constanţa-Sud, au fost trimişi în judecată de DNA Constanţa în dosarul de corupţie care vizează fapte de luare de mită de la importatori de mărfuri.

Șeful DNA, despre operațiunea din Portul Constanța: Toată lumea bănuia că se întâmplă ceva acolo
Șeful DNA, despre operațiunea din Portul Constanța: Toată lumea bănuia că se întâmplă ceva acolo

Operaţiunea de la începutul acestei săptămâni din Portul Constanţa a fost "de o anvergură fără precedent", fiind utilizate la maxim toate resursele instituţiei, a afirmat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag.

Șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache, și alte 19 persoane au fost reținute în dosarul șpăgilor din Portul Constanța
Șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache, și alte 19 persoane au fost reținute în dosarul șpăgilor din Portul Constanța

Președintele PSD Constanța, Ion Dumitrache, și alte 19 persoane au fost reținute în dosarul de corupție în care DNA a făcut percheziții luni în Portul Constanța.

Recomandări
România vrea să-și mărească armata până la 100.000 de militari. Ar mai fi, însă, nevoie de cel puțin 35.000 de recruți
România vrea să-și mărească armata până la 100.000 de militari. Ar mai fi, însă, nevoie de cel puțin 35.000 de recruți

Cu amenințarea unui război de trei ani aproape de graniță, România vrea să-și mărească armata până la 100.000 de militari - inclusiv rezerviști voluntari și personal civil.  

Alegeri prezidențiale. Unii candidați promit vouchere pentru meditații, iar alții cer ca românii să poarte arme de foc
Alegeri prezidențiale. Unii candidați promit vouchere pentru meditații, iar alții cer ca românii să poarte arme de foc

În mai puțin, de două săptămâni românii sunt așteptați la urne, să-și aleagă noul președinte. 7 candidați susținuți de partide sau alianțe politice și 4 independenți au intrat în luptă. Rând pe rând, își prezintă programele prezidențiale.

Ucraina are un mesaj pentru emisarul lui Trump: Nu vom accepta un conflict îngheţat deghizat în pace
Ucraina are un mesaj pentru emisarul lui Trump: Nu vom accepta un conflict îngheţat deghizat în pace

Delegaţia ucraineană la convorbirile de miercuri de la Londra privind o posibilă încetare a focului în Ucraina i-a transmis emisarului lui Trump, Keith Kellogg, că Kievul nu va renunţa la integritatea sa teritorială în cadrul negocierilor, relatează EFE.