Părintele Hrisostom, mănăstirea Sihăstria Putnei: ”Hristos a înviat este despre asta, despre cum Dumnezeu se dă la o parte”
”Oamenii sunt lumină!”. PARTEA A II-A. De ce să crezi? Aceasta e întrebarea pe care călugării din Sihăstria Putnei îi îndeamnă pe oameni să și-o adreseze.
Este punctul din care fiecare dintre noi am putea să începem propriile căutări.
Monahii sunt acolo pentru a-i ajuta pe cei care îi vizitează să găsească răspunsuri. O fac într-un mod discret, constant și își deschid porțile și sufletele în oamenilor.
Marius Constantinescu a venit prima dată în poiana de aici acum 20 de ani, cu cortul cu Vlad, care, după câțiva ani, s-a întors și a devenit părintele Sofronie, un artist care a renunțat la tot pentru viața de mănăstire, pentru că a aflat harul lui Dumnezeu.
Părintele Sofronie: ”Și pentru o clipă dacă ai trăit ceva din afara lumii, ca experiență a harului, n-ai cum să o explici. Te îndrăgostești. În îndrăgostire nu ai rațiune...ce găsești la acea persoană n-ai ști să explici. Doar ești acolo.. Și atunci începe lungul drum al căutărilor. Te ridici de pe palierul experiențelor estetice al frumosului spre un alt frumos, care nu e din lumea asta.”
Marius bate cât de des poate drumul de la București până aici. Florian a ajuns prima dată la Sihăstria acum 23 de ani.
Marius Constantinescu: ”Mănăstirea iubește copiii și familia, nu ai senzația că ar trebui.. stai cu copilul să îl educi într-un anume fel. Pur și simplu ne-am simțit foarte liberi ca părinți aici și acceptați. Și asta mi se pare un lucru valoros, pentru că ne-am simțit liberi într-un mediu în care s-ar putea să pară că există multe constrângeri din punctul ăsta de vedere. Dar blândețea și delicatețea părintelui, care se transmite în obște, ne-a învăluit și pe noi.”
Părintele Chiril: ”Cred că lumea și tineretul, lumea în general, s-a săturat de aceste rigidități, acest zid de gheață, acest formalism în care ne tot scăldăm și scăldăm, scăldăm.. E nevoie și de compasiune, de dragoste, de sensibilitate.. să simtă omul. Domnule, vin, mă întâlnesc cu un părinte, psiholog.. să simt…avem zidurile astea… De ce ne punem ziduri? De ce își pune biserica ziduri, că dvs sunteți înăuntru. Din cauza fricii. A cui? Fricii. Să ce? De a te arată cum ești tu, de fapt.”
Părintele Hrisostom: ”Tu cu tine, cum zici. Ok, de aici pornesc și încep să cresc? Părinții ne arată calea gândului la moarte. Vedeți, Hristos a înviat are legătură și cu Vinerea mare, cu momentul morții. Experiența mea a fost asta. Când aveam 25 de ani am contemplat această posibilitatea morții și a lipsei de sens în tot ce există. Pentru că lumea este fără de sens în mod esențial, ca să zic așa. Noi dăm sens lucrurilor care ne înconjoară. Convențional, lucrurile capătă un sens. Dar care este sensul acestor lucruri? Unde mă duc? Sigur, pot să mă duc spre a mă simți bine. Și? Asta a fost întrebarea care m-a dărâmat pe mine. Și? Și m-a dărâmat rău de tot. Atât de tare, încât ați început să contemplați moartea. Da. Și asta a fost scăparea mea. Cumva. Este o vorbă, dacă ai ajuns la fundul gropii, singură soluție este să te ridici în sus, pentru că mai jos de atât nu se poate. Chiar dacă un optimist ar spune că se poate, dar nu se mai putea. Învierea, despre asta e vorba. Mai jos de iad nu se poate. Și uite acolo, în cel mai jos loc posibil, cineva a spus: hai cu Mine. Și atunci, totul se rearanjează. Și nu nepărat cu aranjament din ăsta, convențional. Noi spunem un cuvânt complicat. E ceva ce ne transcede și ne surprinde. De aceea, Domnul a spus: iată, Eu pe toate le fac noi. Nu e un parcurs pe care eu să îl controlez. Eu contribui dar faptul că sunt împreună cu El, cu Dumnezeu, îmi permite să construiesc altceva de până atunci.
Și atunci, Hristos a înviat nu e doar despre pască sau despre ouă înroșite sau încrustate, cum se fac la noi în Bucovina, ci este despre a contempla hăul lăuntric și despre a vedea cam pe unde e Hristos. Și dacă nu, strigați la El rapid Hristos a înviat! Na, asta e experiența noastră. Noi, ca și călugări, nu avem altă experiență. Totul se învârte în jurul, așa cum anul liturgic se învârte în jurul Paștelui, o săptămână se învârte în jurul duminicii, toata viața noastră ar trebui să se învârtă în jurul lui Hristos a înviat, chiar dacă uneori nu ne iese sau ne iese foarte prost.”
Călugării au accesat fonduri europene și au construit clădiri pentru a-i primi pe oaspeți. Într-una funcționează un azil de bătrâni, un cabinet psihologic, în altă clădire un centru de zi, în care cei care ajung la mănăstire își pot trage sufletul.
Lângă brutărie e atelierul de tâmplărie. Părintele Pimen a studiat design vestimentar în Italia: ”... după care nu mi-a mai plăcut nimic și m-a atras foarte tare să vin aici la mănăstire. Nu mă mai atrăgea nimic. Nimic nu mă mai odihnea..am simțit din prima, aista e locul meu. Aici vreau să trăiesc.”
Aceste lucrare este parte dintr-o catapeteasma care va ajunge într-o biserica din Muntele Athos. Pentru a face față comenzilor, mănăstirea a cumpărat un robot care execută mare parte din lucrări. Banii câștigați din toate activitățile ajută mănăstirea să funcționeze.
Părintele Nectarie, starețul mănăstirii Sihăstria Putnei: ”8 ore odihnă, 8 ore muncă, 8 ore rugăciune. 8 și cu și cu 8. 24. Odihnă înseamnă să dormi, dar și să faci lectură duhovnicească. Rugăciune înseamnă să stai la slujbă, dar și să faci și lectură. Adică să citești. Muncă înseamnă să muncești. Avem ateliere, îngrijești pentru oamenii care vin, secretăria, magazin, pregătim mâncarea, strângem.. Adică aceasta este munca sau ascultarea”.
Părintele Sava a fost alpinist. Acum se ocupă de administrarea locului. A ajuns aici după ce a văzut fotografiile din albul apărut în 2006.
Părintele Sava: ”Ce e cel mai greu? Să te smerești… Restul trec că apa .. Smeria nu e dragă nimănui…Dacă nu te smerești de bunăvoie, te smerește viața și e mult mai greu. De aia e bine să încerci în fiecare zi cât poți, că altfel e dureros când te smerește viața”.
Părintele Hrisostom: ”Smerenia înseamnă să îți știi locul. Da, sunt pe muntele Everest, slavă Ție Doamne. Sunt în Groapa Marianelor, slavă Ție Doamne. Smerenia este ca tu să îi faci loc lui Dumnezeu, cum Dumnezeu a făcut loc tuturor existențelor. Simon Veli spune asta. Gândiți-vă că Dumnezeu, care era pretutindeni, a trebuit să se dea la un moment dat la o parte, ca să apară lumea. Care să accepte că nu e la fel de prezent ca înainte. O imagine poetică, dar care vorbește despre felul cum lucrează Dumnezeu. Care se tot dă la o parte și face loc făpturilor sale. Hristos a înviat este despre asta, despre cum Dumnezeu se dă la o parte, pentru ca noi să nu fim doar făpturi biologice, ci un pic mai mult. Că n-a venit doar să ne facă un pic mai buni. Oamenii putea fi mai buni și fără Dumnezeu. Pot în continuare să fie buni și fără Dumnezeu. Hristos a venit ca să ne arate o altă cale, și anume a prieteniei cu El. Noi numim asta îndumnezeire, dar îndumnezeire înseamnă de fapt să devii ca cel cu cel care ești prieten. Dau un exemplu banal: dacă doi prieteni le place lectura, se regăsesc în treaba asta. Și noi ne regăsim în Dumnezeu prin îndumnezeire. În cazul de față, eu caut să fiu cât mai mult ca Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu a înviat, avantaj eu. Ca să mă întâlnesc cu Dumnezeu, nu am nevoie de nu știu ce. De ce am nevoie? Părinții spun că de o anumită simplitate. Acuma, oamenii au tendința să exagereze într-o parte sau altă. Simplitatea este aceea care ne pune în prezența lui Dumnezeu. A doua, mărinimia de suflet. Gereros, domnule, fac lucrurile cu anumit spirt de jertfeltnicie, adică un extra. Despre care Domnul spune în Evanghelie: îți cere cineva să mergi o milă, mergi două… Și al treilea lucru, pe lângă simplitate și mărinimie, este o anumită smerenie. Să îți vezi locul.”
Sursa: Pro TV
Etichete: dumnezeu, Romania te iubesc, preoti, manastire, religie, putna, credinta,
Dată publicare:
16-04-2023 18:40
