Din versanții Apusenilor, până în munții Banatului, la Arad, în județele Neamț și Suceava, sunt resurse pe care regimul comunist le considera neimportante, astăzi esențiale pentru tehnologie și energie. România nu are industrie de extragere, însă a început să cerceteze cât de rentabile sunt minereurile din subsol.
Perimetre importante de cercetare sunt și în vest, în județul Arad. Drumul spre fosta mină Rănușa șerpuiește printre dealuri domoale, cu păduri care par că au crescut peste amintiri.
Primăvara abia a început să prindă rădăcini aici, dar liniștea e apăsătoare. Nu e liniștea unui loc uitat, ci a unuia abandonat prea devreme. La marginea unui fost puț de extracție, ruginit și înconjurat de vegetație crescută haotic, ne prezintă locul Ovidiu. A lucrat în mină până în 2009, anul în care totul s-a oprit brusc.
Ideea redeschiderii minei nu i se pare absurdă. Din contră. Dar are un soi de mâhnire în vorbe.
Ovidiu: ”Resurse sunt. Problema nu mai sunt resursele. Problema sunt oamenii”.
Corespondent ProTV: ”Aici, exploatarea a început în anii 80 și a continuat până prin 2009. Apoi a fost sistată, iar echipamentele au fost dezasamblate și au fost duse la Crucea, Suceava, la mina de acolo”.
În multe foste zone miniere nu mai există resursă umană. Lucian Petrescu este decanul Facultății de Geologie din București.
Lucian Petrescu, decanul Facultății de Geologie: ”Nu mai vin studenți și dintre absolvenți jumătate pleacă în străinătate”.
Nicolae Bud, dr. inginer în minerit: ”Pentru a redeschide o mină îți trebuie voință startornică politică, nu să revii asupra deciziei când se schimbă guvernul”.
”Cei veniți din alte locuri nu au supraviețuit”
În apropiere de Rănușa e localitatea Moneasa. Satul pare să se fi retras în sine odată cu mina. La câteva sute de metri mai jos, în fața unei case, l-am găsit pe nea Ilie. Are 65 de ani și o pensie de 2.200 de lei. Când lucra în mină, lua peste 8.000 de lei pe lună.
Ilie, fost miner: ”Erau bani, îi puneai deoparte, aveam de toate. Dacă m-ar întreba cineva, aș zice că vin, dar nu cred că mai pot. Nu mai duce corpul".
Nu toți privesc însă trecutul cu nostalgie. Un alt consătean, fost miner, pomenește mediul periculos în care au lucrat timp de 15 ani. Povestește despre anii în care aici veneau oameni din toate colțurile țării, atrași de salarii mai bune.
”Mulți dintre ei nu mai sunt. Au murit. Inclusiv soția mea, ea nu era de aici. A venit după mine. A trăit aici. Și s-a dus prea devreme. Viniturile cum se spune, cei veniți din alte locuri, nu au supraviețuit”.
Nimeni nu poate confirma acest mit, că cei aduși din alte regiuni s-ar fi stins mai repede, la fel cum în zonele cu radioactivitate persistă o altă legendă – cei care trăiesc aici ar avea organismal obișnuit cu radiațiile, dar dacă părăsesc zona, s-ar îmbolnăvi subit. Nu există studii medicale care să confirme astfel de supoziții.
La Rănușa, natura încearcă să recupereze locul. Aici întrebarea nu e dacă există bogăție, ci dacă mai există oamenii dispuși și capabili să o scoată la lumină. Inginerul miner Lucian Dogaru are amănunte despre explorarea din județul Arad.
”Nu pot să duc procesarea la capăt, ne lipsesc mai multe verigi”
Tot în Arad, la Milova, la câțiva kilometri de asfalt și de… prezent, timpul pare că s-a oprit într-un punct incomod: undeva între promisiunea industrială a comunismului și abandonul tranziției. Aici nu există panouri explicative. Doar liniște, apă care picură și halde de steril.
Corespondent ProTV: ”Aici e galeria cu nr 4, singura care mai are o intrare accesibilă. Nu intrăm, sunt concentrații de radon”.
În ultimii ani, interesul pentru uraniu și alte minerale strategice a crescut din nou, pe fondul tranziției energetice și al nevoii de independență față de importuri. Cu alte cuvinte, ceea ce părea abandonat ar putea redeveni relevant.
Lucian Dogaru: ”Era steril minier, 10.000 de halde, acum au valoare economică, se poartă în toate țările cu minerit dezvoltat”.
Nicolae Bud: ”Iazurile și hălzile sunt de mare importanță, baiul mare e că eu nu am metalurgie, nu pot să duc procesarea la capăt, ne lipsesc mai multe verigi”.
Lucian Dogaru: ”Da, e nichel, vorbim de o procesare a resurselor, Cehia e cel mai bun exemplu”.
