La 45 de ani de la cutremurul din `77, suntem tot nepregătiți. Companiile primăriei cheltuie banii haotic

×
Publicitate

Indiferență cutremurătoare, PARTEA 2. Cu toate că avem părți din oraș care stau să cadă, timp de doi ani, între 2018 și 2020, Primăria Capitaliei şi-a lăudat cu litere uriașe ceea ce era prezentat drept realizări.

Ca să ajungă la cât mai mulți oameni, Primăria a plătit 11 milioane de lei pe publicitate. Bani mulți se toacă și acum - pe chirii și salariile angajaților care nu fac mare lucru.

cutremur, romania te iubesc

 

Greu de crezut că această clădire va rezista unui cutremur. În punerea în siguranţă intră şi câteva scânduri pe scara interioară şi lucrările din pod.

Practic, Compania de consolidări a pus câteva scânduri ca să susțină vechiul acoperiş al clădirii. Podul arată ca după bombardament. Locatarilor li s-a spus că toate costurile sunt suportate de primărie.

cutremur, romania te iubesc

Punerea în siguranţă făcută de Companie a costat 541.000 de lei, iar faţada 5 milioane de lei. În punerea în siguranţă intră şi repararea asterealei din acoperiş pe o suprafaţă de 372 de metri pătraţi.

Peste acoperişul vechi s-au pus câteva scânduri de care s-a prins tabla. Calitatea lucrări se vede cu ochiul liber.

„Acoperişul e vază, le plouă oamenilor în cap, deci a fost consolidarea de 1 milion de euro.”

Punerea în siguranţă s-a făcut în 2018. În acte se arată că s-au schimbat 60 de metri de jgheaburi. Câteva luni mai târziu, când se repară faţada, pe devizul de lucrări apare îndepărtare vegetaţie din jgheaburuile proaspăt puse.

În documentele ajunse pe masa primăriei se arată că directorul şi-a angajat rudele în companie.

Director: „Domnule, fiul meu a fost angajat aici pentru o perioadă de 2 săptămâni. În momentul în care mi-a venit un director general, am zis mă tată, se poate angaja şi fiul meu că este în formare? Şi a fost 2 săptămâni angajat.”

În realitate fiul a fost angajat între septembrie şi decembrie 2019, part time cu un salariu de 6.200 de lei pe lună.

„Mi-aţi zis că fiul dvs a fost angajat 2 săptămâni.
2 săptămâni, da.
Apare ca fiind angajat 3 luni, între septembrie şi decembrie 2019 cu un salariu de 6.000 de lei, 6 ore pe zi.
Eu ştiu că doar 2 săptămâni a fost, dar mă rog. Nu-mi aduc aminte că a fost în 2019.”

Şi partenera de viaţă a directorului a lucrat în companie până în toamna anului trecut.

Concidență sau nu, demisia doamnei corespunde cu plecare în maternal. În companie a ajuns şi prietenul fiicei directorului. În loc să repare blocuri în care locuiesc oameni, primăria s-a axat mai mult pe clădiri goale sau pe faţadele unor construcţii care sunt în continuare în pericol să pice.

4 milioane de lei s-au investit în clădirea din Victoriei 22, care aparţine primăriei. Actuala administrație susţine că lucrările s-au făcut fără autorizaţie, că mai întâi clădirea trebuia consolidată şi apoi reparată faţada. Imaginile din interior sunt parcă rupte din filmele de groază. Orice mişcare a pământului poate dărâma această construcţie. Pe afară arată bine.

La doi paşi de această lucrare în blocul din Beldiman 1, locuiesc 110 oameni. Clădirea e construită acum aproape o sută de ani şi a fost afectată de cutremurul din 77. Dovadă stă pilonul construit pentru a o ţine în picioare.

Elena Nastașa e preşedintele blocului şi inginer constructor.

Discuție Alex Dima - Elena Natașa:
„Armătura planşeului este doar la partea inferioar[ şi este corodată.
Şi doar atât? Asta e tot fierul din planşeu?
În perioada în construit blocul nu avea armatura dublă şi interioară şi superioară..
Și placa de deasupra noastră asta e singurul fier?
Da, de ce va surprinde? Astea erau vremurile.
Hai să ieşim mai repede de aici.”

De 30 de ani locatarii cer primăriei ajutor.

Radu Văcăreanu este rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii, specialist în inginerie seismică. Studenţii săi câştigă premii în ţări care înţeleg ce înseamnă riscul seismic.

Radu Văcăreanu: „Într-un bloc din acela nu m-aş duce nici în vizită. Mă pun în pielea oamenilor care se culca în fiecare seară cu sentimentul că poate să le cadă în cap clădirea respectivă. chiar nu m aş duce nici în vizită şi dacă mă duc într-un spaţiu comercial ies cât mai repede. 77 nu a fost aşa mare. Vrancea poate mult mai mult.”

cutremur, romania te iubesc

Matei Voievod 31. În spatele unei porţi, pe cărare neumblată de foarte multă vreme, compania de consolidări a pus în siguranţă o casă pentru care s-a plătit 751.573 de lei, o creştere 960% faţă de planul iniţial.

Acesta este rezultatul în care nu locuiește nimeni. Pe acoperiş aceeaşi tablă. Practic a fost îndepărtat etajul care aparţinea primăriei.

Legătura între cei care locuiesc în clădiri cu probleme, compania de consolidări şi primărie este ţinută de Administraţia pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, AMCCRS, aflată în subordinea primăriei. Are 82 de angajaţi şi stă cu chirie într-o clădire de birouri, sigură în caz de cutremur.

„Plătim 10.800de euro pe lună pentru o suprafaţă de 950 de mp şi 8 locuri de parcare.”

Răzvan Munteanu este unul dintre cei mai bogaţi funcţionari publici. A lucrat până în 2020 în primăria sectorului 1. Deţine 2 case, 5 apartamente şi o listă lungă cu terenuri, conturi şi plasamente.

Răzvan Munteanu, director AMCCRS: „15 în decembrie 2020, l-am sunat pe primarul general şi i-am spus că am o expertiz- în zona de mediu şi că doresc să am o discuţie cu dumnealui pe acest subiect. De mediu.”

4 luni mai târziu Nicușor Dan l-a aşezat la cârma AMCCRS.

Fondul de salarii pe an, din banii primăriei, este de 14 milioane de lei pentru o sută de angajaţi AMCCRS. Adică în medie 11.000 de lei brut pe lună pe angajat. Deocamdată sunt doar 82 de angajaţi. Edmond Niculușcă, un cunoscut activist pentru patrimoniu arhitectural, a fost pus în funcţia de director adjunct.

Edmond Niculușcă, director adjunct AMCCRS: „Administraţia pentru consolidări care a fost înfiinţată în 2017 cu aproape 100 de angajaţi, când am preluat-o în 2020, nu avea arhitecţi, nu avea ingineri structuriști. Asta e un detaliu foarte important, apropo de cum s-au făcut lucrurile, însă sunt în continuare, eu le consider vulnerabilităţi, foarte multe rude. Unii sunt într-un serviciu alţii în altul, fraţi, surori, nepoţi, nepoate.”

La începutul acestei săptămâni, Niculușcă şi-a dat demisia.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Sumele enorme pe care proprietarii caselor cu risc seismic trebuie să le plătească pentru lucrările de punere în siguranță

”Indiferența cutremurătoare”, PARTEA 3. Există o salbă de instituții, plătite cu bani grei, care ar trebui să se ocupe de consolidări. În dulcele stil românesc, angajații plimbă hârtii și încurcă viețile oamenilor care locuiesc în clădirile cu probleme.

După 2 ani de mandat, Nicușor Dan habar n-are câte clădiri au nevoie de consolidare seismică

”Indiferența cutremurătoare”, PARTEA 1. 45 de ani s-au împlinit de la cutremurul din 1977, o tragedie uitată, care se poate repeta în orice clipă. Din păcate, cu toată știința, acum suntem mai nepregătiți ca oricând.

„România, te iubesc!” Un sfert dintre bucureșteni ar putea fi afectați de un cutremur mai serios

Au trecut 45 de ani de la cutremurul din 1977, o tragedie uitată, care se poate repeta în orice clipă. Din păcate, suntem mai nepregătiți ca oricând. Nici macar nu avem habar cate cladiri locuite au nevoie de consolidare.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.