Coșmarul drogurilor, cu autoritățile incapabile să oprească șuvoiul toxic. ANA a plătit doar un sondaj

Faptele de pe stradă sunt și mai dure: drogurile sunt ieftine, tot mai multe, ușor de găsit la un colț, club, coleg de școală, pe Internet.

Autoritățile noastre nu reușesc să oprească acest șuvoi toxic. Cea mai recentă preocupare este să facă un sondaj... în care întreabă oameni cu ce se droghează și cât de des. Vânzători de droguri sunt prinși săptămânal, uneori cu cantități mari, dar consumul se adâncește și devine tot mai la îndemână, dacă privim atent situațiile în care sunt prinși consumatorii. Pentru cazurile cele mai serioase, de dependență profundă, România nu are nici măcar un centru de recuperare. Urmăriți o anchetă ce conține informații care vă pot afecta emoțional.

Pericolul dependenței

Într-o carte cu multe urme de lacrimi, o fetiță citește despre cum un tânăr a reușit să se lase de droguri. Asta își dorește și ea, dar deocamdată nu poate. N-a împlinit încă 16 ani și are deja o lungă istorie în consum de droguri, o experiență care i-a distrus copilăria.

Adolescentă: „Prima oară a fost când am luat niște pastile de Xanax, când aveam vreo 12 ani. Am mai luat pastile, după am luat prafuri. Îl trăgeam pe nas. Amfetamină, ketamină, din astea. Și fumam multă iarbă. De la prieteni.”

Citește și

Un doljean și-a făcut o cultură de canabis în solarul din curte. La percheziții s-au făcut noi descoperiri. VIDEO

Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

O prietenă apropiată a murit de curând: „Da, am avut o prietenă, care e prietena mea foarte bună. A făcut supradoză de metadonă. A murit.”

Alex Dima, corespondent PRO TV: Câți ani avea?

Adolescentă: „14”.

Alex Dima: Și când s-a întâmplat asta?

Adolescentă: „Acum vreo lună”

Alex Dima: V-ați drogat împreună?

Adolescentă: „Da”

Astfel de povești sunt cu miile în România. Adevărate drame care se petrec lângă noi. Datele oficiale arată că unul din zece români s-a drogat cel puțin o dată în viață, adică aproape 2 milioane de români. Crește consumul și scade alarmant vârsta consumatorilor. Cel mai consumat drog de la noi este canabisul. Pe locul doi sunt legalele, o combinație de substanțe. Tânăra pe care am întâlnit-o în spitalul din Voila își procură drogurile din zona Unirii, din București. Îi explică cum lui Alex Dima.

-Pur și simplu vrei și vrei mai mult și nu poți să-i controlezi.

-Cu legale?

-Da.

-Și de unde le iei?

-De la prieteni, da. Merg pe stradă și oricine are.

-Oricine are pe stradă?

-Da, e destul de ușor.

-Păi și cum îi abordezi?

-Mă abordează și ei pe mine.

-Cum? Adică care e riscul?

-Dacă vreau ceva mă întreabă.

-Dacă vrei ceva?

-Da.

-Și ăsta e semnalul?

-Da.

Eugen Hrișcu e medic psihiatru.

Eugen Hrișcu, medic psihiatru: „Problema este că ne găsim în mijlocul unei epidemii de consum de etnobotanice, care a explodat după ce ani de zile a evoluat sub preșul pe care societatea l-a așezat, și suntem complet nepregătiți să facem față problemelor cu care ne confruntăm, problemelor de dependență, problemelor de familii care sunt efectiv distruse, spulberate de forța acestei dependențe pe care aceste substanțe chimice foarte puternice o induc.”

Pe piață sunt peste 900 de astfel de substanțe care produc dependență. Se numesc "legale" pentru că în perioada anilor 2010, multe dintre ele se găseau în magazinele pentru etnobotanice, la liber și teoretic… legal. Pe stradă mai poartă și numele de țigăita, albă sau cristal.”

Alex Dima: Și cât costă?

Tânără: „E vreo zece lei plicul”.

Alex Dima: Și ți-ajunge cât?

Tânără: „Un minut, două”.

Alex Dima: Un minut, două 10 lei.

Tânără: „Da, da”.

Alex Dima: Și pe zi cam câte astfel de plicuri?

Tânără: „Grame, fumurile, două grame”.

Alex Dima: În bani ce înseamnă asta?

Tânără: „Cam 300.”

Alex Dima: 300 de lei pe zi?

Tânără: „Da, cam așa”.

Alex Dima: Și banii de unde?

Tânără: „Făceam rost, nu știu, îmi dădea mama, că ea nu știa”.

Acum e internată în Spitalul de Psihiatrie Voila. Prima dată am întâlnit-o aici la începutul primăverii. Adusă de mamă, care era istovită de această poveste.

Mamă: „Nu știi ce să faci” Vrea să fure? Vrea să-ți ia telefonul? Vorbesc cu poliția să o găsească? Vine ambulanța. Deci, viața noastră s-a destrămat.”

După o lună de tratament, s-a întors acasă.

Tânără: „Am stat vreo lună. Bine, curată... Și după mă chema și un prieten afară, mi-a zis că n-are nimic la el, doar să ieșim la o țigară și avea la el. Și n-am...”

Alex Dima: Și avea la el ce?

Tânără: „Legale”

Alex Dima: Și ți-a dat?

Tânără: „Da”.

Alex Dima: Și tu n-ai rezistat?

Tânără: „Nu.”

Dacă, după ieșirea din spital, această fetiță ar fi avut unde să își continue reabilitarea, poate n-ar fi recăzut. Dar centre pentru recuperarea și reabilitarea consumatorilor la noi sunt doar câteva, private pentru adulți. Terapie pentru minori se face doar la Voila, în regim de spital. În rest, nimic. Avem o Agenție Națională Antidrog – ANA – care, așa cum îi spune numele, ar trebui să ajute la rezolvarea acestei probleme care devine tot mai mare la noi în țară, să gândească soluții, să le aplice, să evalueze și consilieze consumatorii. Un raport al Curții de Conturi arată că ANA nu își face treaba.

20 de ani și nimic în ajutorul adolescenților rătăciți printre droguri

Trei centre pentru terapia post-cură a consumatorilor, pentru reabilitarea lor, au fost gândite încă de acum 20 de ani. ANA trebuia să se ocupe de ele. Același raport al Curții de Conturi arată că ANA nu doar că n-a făcut nimic, dar a tocat și bani cu nemiluita pentru amenajarea lor. Georgiana Dabija conduce agenția din toamna anului trecut. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat când a venit la conducere a fost să scape de clădirile în care ar fi trebuit să funcționeze centrele. Le-a predat autorităților din zonă.

Eugen Hrișcu, medic psihiatru: „De fiecare dată când un adolescent iese din acest centru, părintele întreabă mereu același lucru. E o întrebare pe care toți părinții o pun colegilor mei care lucrează aici. Și noi unde mergem cu el, doamnă, când ieșim aici? Iar în momentul ăsta nu avem un răspuns pentru acești părinți.”

În teorie, Agenția are sedii și reprezentanți în toate județele țării, cu medici psihiatri și personal pregătit pentru a-i ajuta pe consumatori să scape de adicție. În practică însă, în multe județe, ANA are doar un singur reprezentant.

Reporter: Adică o familie, un... părinte, dacă ar avea o problemă cu un copil, eu știu, la Galați sau la Focșani?

Reprezentant ANA: „La Focșani cred că se duce la Iași”.

Reporter: De la Focșani se duce la Iași?

Reprezentant ANA: „Cred, nu știu”.

Reporter: La Galați?

Reprezentant ANA: „Nu, dacă au psihiatru pediatru în zonă. La Galați merg probabil la Constanța. Noi lucrăm cu medicii de la Constanța. Și asta înseamnă că e foarte complicat. Dar să știți că nici nu sunt foarte mulți copii în Galați, de exemplu.”

Nici la întrebarea cum stă România la capitolul consum, șeful agenției nu are răspuns. Deocamdată, instituția face un sondaj.

Reprezentant ANA: „Vrem să facem acest studiu pe fiecare județ în parte, astfel încât fiecare autoritate locală să-și cunoască foarte bine județul și să-și dezvolte astfel de servicii. Dacă au nevoie pe... ”

Reporter: Păi și ce nu-i cunosc?

Reprezentant ANA: „Nu văd că au problemele astea, că la spital acolo ajung oameni. Eu știu că asta este una dintre prioritățile agenției acum. Și facem studii pe fiecare județ parte.”

Reporter: Și ce înseamnă studiile acestea?

Reprezentant ANA: „Înseamnă să venim și să spunem, domnule, uite câți la sută din populația ta din județul respectiv a consumat odată, câți au nevoie acum de servicii, ce tip de substanță se consumă în județul tău, pentru că și aici diferă foarte mult”.

Reporter: Și asta cine o face? O face ANA cu cine?

Reprezentant ANA: „ANA a dezvoltat acest... Noi ne ocupăm, noi suntem cei care folosim indicatorii europeni și am aplicat aceste chestionare deja. Acum le introducem în bază și vom veni...”

Reporter: Și studii la nivel de chestionar, ați mers în one-to-one, de la om la om?

Reprezentant ANA: „Da, da”.

Reporter: Și pe un eșantion de câte la un județ?

Reprezentant ANA: „O să revin, ca să nu vă dau o cifră așa, peste o mie, oricum”.

Reporter: Pe județ?

Reprezentant ANA: „Pe județ, da”.

Reporter: Și cât au costat? Tot studiul cât costă?

Reprezentant ANA: „O să revin cu toate detaliile. Nu le am acum, dar vi le dau. 71 de mii de lei costă studiul.”

270 de angajați are agenția și 43 de milioane de lei la dispoziție de la guvern, buget pentru anul 2024, o bună parte se duce pe salarii. E o instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne care se ocupă de sănătatea unor oameni. Teoretic…

„Voiam doar iubire și înțelegere”

Între timp, această tânără a împlinit 16 ani pe patul spitalului. E nevoită să stea aici pentru a sta departe de droguri.

Părinte: „A fost foarte, foarte șocant să o văd cât se zbate și cât sunt foarte agresivi când e pe consum sau fie în sevraj. Habar n-am cum era atunci... Au o forță extraordinară, oricât ar fi de slabi, de mici, de... Ai impresia că vezi un demonizat, adică, să o văd pe fiica mea legată de pat, de mâini și de picioare. A fost groaznic.”

O mamă povestește, gâtuită de durere, drama pe care o trăiește. Fiica ei s-a apucat de droguri în clasa a șaptea. Avea 13 ani. Acum a terminat liceul și încă se droghează. Mama a tot analizat unde a greșit. Nu i-a acordat prea mult timp, în școală, copila era supusă bullying-ului. S-a refugiat în droguri.

Mamă: „Toți vor să spună, da, toți spun, am făcut totul. Ceva n-a mers. Trebuie să recunoaștem că ceva n-a mers. E foarte greu să recunoști. E foarte greu.”

„Și în mod normal, un om care lucrează într-o corporație, pleacă... Nu? Care-i programul? De la 9 la 17? Sau cum lucrez eu? De la 9 la 18. Când ajung acasă cu fata... Copilul meu mai spune ceva? Întâlnește o mamă cu care poate vorbi? Copilul meu nu a mai întâlnit o mamă cu care a putut vorbi. Eu nu am mai fost acolo. Asta este partea mea de vină. Partea mea de vină e că i-am pus pe alții în față” spune ea .

Adolescentă: „Voiam doar iubire și înțelegere.”

Reporter: Nu aveai?

Adolescentă: „Nu. Nu simțeam că o am. Mama nu m-a înțeles niciodată. ”

O tânără, care n-a împlinit încă 18 ani, povestește cum s-a apucat de droguri. A consumat cristal.

„Dintr-o supărare. M-am supărat o dată pe prietenii mei, că nu îmi dădeau destul atenție și că nu mă simțeam eu în centrul atenției. Și am zis la un tovarăș de-al meu că pot să-mi faci rost mie de ceva și mi-a zis că da. Și am luat atunci la prima supărare și mi-a plăcut. Și după aia am început să iau la fiecare supărare și după aia am ajuns să iau în fiecare zi.”

Cumva, poveștile tinerilor care se apucă de droguri sunt asemănătoare. Aproape e un șablon. Se simt neglijați de părinți și de familie, sunt neînțeleși. Își găsesc refugiu în anturaj în care un prieten vine cu soluția pentru a scăpa de griji. Oferă acel ceva care te ajută. Dealerii cunosc acest șablon nefericit și îl exploatează pentru a câștiga noi clienți.

Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Hai să mă concentrez pe ce face copilul ăla când nu este la școală. Care sunt activitățile pe care le faci? Cât stă într-un terminal, dar când iese la parc cu tovarășii lui, sau când se duce la mall cu tovarășii lui, sau când se duce la petrecere, bă, dar copiii ăia... Ce fac? Adică la propriu. Eu îmi întreb pacienții, tu ce faci când nu faci asta și asta și asta? Și răspunsurile sunt previzibile. Nu fac mare lucru. Cum de ajuns să nu facă mare lucru? Părinții n-au timp să stea cu ei. E una dintre realități.”

Reporter: Și cristalul ăsta ce este?

Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „El teoretic ar trebui să fie metamfetamină, dar este un drog care se poate face în laborator. Și poți să obții aceleași efecte de la alte substanțe combinate, în genul poate să fie și acid de baterie în el, sau otravă. El e un drog făcut în laborator, nu știi niciodată ce e în el, 100%. Știi treaba asta? Știu chestia. Știi că lucrurile astea le pui în tine? Da, știam. Și nu te temeai? Nu, niciodată nu m-am temut pentru viața mea, nu mi-a păsat de ce se întâmplă cu mine, vreau doar să mă simt bine.”

Când mama a înțeles ce se întâmplă, a început să caute leac și s-a lovit de statul român.

Mamă: „A fost fugită de acasă, a fost dată în urmărire. Și dacă vă întrebați dacă a căutat-o cineva... Nimeni. Am încercat să o găsesc la poliție. Poliția care îmi spune... Ce aveți, fată sau băiat? Dacă e băiat, se mai întoarce. Dacă e fată...”

Reporter: Asta v-a spus poliția?

Mamă: „Serviciul urmăriri persoane. Deci, dacă e băiat, avea șanse să vină acasă. Dacă e fată, luați-vă la revedere.”

Opt centre regionale de tratament, doar pe hârtie

Consumul de droguri e act de voință, teribilism, curiozitate la început. Se transformă repede într-o boală cronică și are nevoie de tratament. La noi, tratamentul începe în spitalul de psihiatrie. În București, la Obregia sunt tratați minorii, alături de alte afecțiuni psihice. Aici vin pacienți din toată țara. Pentru tratarea adulților dependenți de droguri sunt 25 de paturi, mai tot timpul pline. E un spital construit acum o sută de ani. Așa arată saloanele în care un dependent ar trebui să realizeze că viața e frumoasă, că trebuie trăită fără droguri. Mai toți pacienții dorm tranchilizați.

Andreea Ștefănache, medic: „Spațiul de aici nu este suficient cât să avem o activitate care să asigure, de exemplu, discuția cu pacientul în condiții de intimitate. Pentru că fiecare pacient dorește să spună medicului ceea ce simte, ceea ce gândește, care sunt planurile lui, fără să fie perturbat de alți pacienți.”

Reporter: „Și? Nu aveți spațiul ăsta?”

Andreea Ștefănache, medic: „Încercăm să-l asigurăm prin diverse artificii pe care le facem”.

La pavilionul de copii există unul sau doi psihoterapeuți. Ăla nu o să poată să-ți vadă toți copiii din spital. Ăla trimite niște fișe de completat, copiii completează sau nu, dacă vor, dacă au chef.

După dezintoxicare, copilul s-a întors acasă. S-a apucat de droguri, pentru că mama n-a avut unde să-l ducă pentru a continua recuperarea.

Andreea Ștefănache: „Dar avem nevoie de centre. Deci eu din materialul ăsta, asta vreau să reiasă. Avem nevoie de centre și avem nevoie de părinți care să îndrăznească să vorbească, și să bată la uși până se deschid. Să bată. Să nu se lase stigmatizați, să nu se lase umiliți. Da? Să se ducă și să-și ceară ajutor pentru copiii lor. Trebuie.”

Opt centre regionale pentru terapia și recuperarea dependenților sunt prevăzute la nivel național. Deocamdată sunt doar pe hârtie. Am solicitat Ministerului Sănătății informații în repetate rânduri. N-am primit nimic. Spitalul din Voila a devenit de câteva luni singurul loc din România în care minorii, pe lângă dezintoxicare, au parte și de terapii care îi ajută să stea departe de droguri. Locul și-a schimbat fața cu ajutorul fondurilor strânse de Asociația „Zi de Bine” și cu sprijinul doctorului Eugen Hrișcu, s-au amenajat și dotat saloane și spații pentru terapie.

Eugen Hrișcu, medic psihiatru: „Faptul că centrul acesta există se datorează unor oameni inimoși care și-au spus vreau să fac ceva pentru copiii care se droghează în România.”

În centrul Creativ, asociația plătește un psiholog care face terapie cu pacienții și după ora 14, când programul medicilor din spital se încheie.

Terapeutul devine aliatul copilului pentru a putea vorbi cu părinții fără să simtă judecat.

Tot personalul medical a intrat într-un curs de pregătire întins pe mai multe luni pentru a înțelege cum trebuie procedat în adicțiile de droguri, că pacientul trebuie să fie ascultat pentru a găsi împreună calea spre vindecare.

Și rezultatele au început să apară. Irina Minescu este managerul spitalului.

Irina Minescu, manager Voila: „Ne sperie ce se întâmplă după, că acum, cumva avem și feedback-ul de la primii copii care au plecat de la noi. Și, din păcate, familiile ulterior nu sunt suficient de mult ajutate de mediul social să susțină în continuare reabilitarea adolescenților consumatori. Și mulți recad.”

Melania Medeleanu, fondator Asociația „Zi de bine”: „Ce faci după ce ieși de aici? Pentru că, da, sigur ai o serie de resurse, ai învățat niște lucruri, știi cum să gestionezi o situație sau alta, dar la un moment dat vei intra din nou în contact cu grupul tău de prieteni în care probabil există drogul. Sau te vei confrunta din nou cu o situație acasă care te face să vrei să scapi, și unde scapi, că cel mai la îndemână poate să fie drogul. E important să existe centre ca acesta, dar în egală măsură e foarte important ca odată ce ai ieșit din Creativ să ai astfel de spații în care să poți să mergi constant, din care să-ți iei putere constant.”

Astfel de spații nu există pentru că guvernanții au priorități și nu bagă în seamă un pericol care crește sub ochii noștri și distruge vieți.

„Copilul meu a pierdut ani din viață. Eu puteam să-mi salvez copilul. Dacă aveam ajutor specializat” spune mama unui dependent

Abia acum oficialii din Ministerul Sănătății au început să studieze cum modelul de la Voila, care funcționează, poate fi replicat și în alte locuri din țară. Deocamdată, și acesta este doar un plan pe hârtie.

Articol recomandat de sport.ro

Cea mai frumoasă jurnalistă din Kosovo a rămas impresionată de un tricolor: "Este magic"