Procuror DIICOT, despre efectele ordonanţelor de urgenţă adoptate anul acesta

61904309
Inquam

Ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern anul acesta nu au efecte benefice pentru sistemul judiciar, a declarat procurorul Cătălin Borcoman, fost şef al DIICOT Braşov, candidat pentru funcţia de procuror european din partea României.

 

Acesta a susţinut joi interviul la MJ pentru această calitate, la ieşire el fiind întrebat de presă despre ordonanţele de urgenţă pe legile Justiţiei.

"Magistraţii din ţară şi inclusiv cei de la Braşov au protestat în repetate rânduri. Nu pot aprecia schimbările legislative din punct de vedere al oportunităţii acestora, deoarece este atributul politicienilor, însă consider că inclusiv ordonanţele de urgenţă adoptate la nivelul acestui an nu au efecte benefice pentru sistemul judiciar. De asemenea, de fiecare dată când modificările legislative au fost de natură a afecta activitatea de urmărire penală şi, sigur, unde eram interesat - de a afecta investigarea criminalităţii organizate, am tras semnale de alarmă necesare alături de colegii mei, însă decizia nu ne aparţine", a spus Cătălin Borcoman.

Candidaţii la funcţia de procuror european din partea României susţin joi interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Citește și
Cine este Moș Crăciun? Povestea celui mai îndrăgit personaj al copiiilor din toată lumea
Cine este Moș Crăciun? Povestea celui mai îndrăgit personaj al copiiilor din toată lumea

Potrivit unui anunţ publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei (MJ), pentru funcţia de procuror european din partea României şi-au depus candidatura: Daniel Constantin Horodniceanu, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici şi Elena Hach.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Cutremur în Vrancea, la o adâncime de 114 km. Anunțul IGSU
Cutremur în Vrancea, la o adâncime de 114 km. Anunțul IGSU

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora 22.23, în judeţul Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Un fenomen bizar a pus stapanire pe strazile din Londra. De ce nu poate nimeni sa explice imaginile
Un fenomen bizar a pus stapanire pe strazile din Londra. De ce nu poate nimeni sa explice imaginile

Imagini spectaculoase pe strazile din Londra, unde frunzele au cazut pe strada intr-o geometrie perfecta, alcatuind adevarate covoare.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.