Începe cursa pentru visul american. Ce trebuie să facă liceenii români care vor să studieze un an în SUA. Totul e gratuit

×
Publicitate

Departamentul american de stat a început pre-înregistrarea în competiția la sfârșitul căreia liceenii români pot experimenta visul american pentru un an școlar. Câteva zeci de elevi vor primi burse pentru a studia un an într-un liceu din Statele Unite.  

Costurile cu transportul, cazarea și chiar banii de buzunar vin de la guvernul american. Concursul este însă greu, pentru că participă mii de elevi.

Până acum, peste 200 de elevi români au făcut - gratuit - câte un an de școală în America, în programul sponsorizat de Guvernul Statelor Unite.

Larisa Pintea din Târgu Mureș a studiat în clasa a XII-a în Fort Wort, Texas. Acolo a locuit la o familie de americani, iar la școală a fost înscrisă în trupa de teatru și a făcut și tenis.

Larisa Pintea, bursieră: ”Am participat în foarte multe activități extracurriculare, acolo la școala din America se pune mult accent pe ce faci extra”.

CONDIȚII PENTRU A FI ELIGIBIL ÎN PROGRAMUL FLEX

Să fie elev(ă) în clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul școlar 2024-2025 într-un liceu din România;
Să cunoască limba engleză;
Să fie cetățean al României;
Să întrunească cerințele vizei J-1;
Să nu fi stat în SUA timp de trei (3) luni sau mai mult în ultimii cinci (5) ani.

SURSA: AMERICANCOUNCILS.ORG

În programul Future Leaders Exchange - denumit pe scurt FLEX - se pot înscrie toți elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a care cunosc limba engleză și care nu au stat în SUA timp de trei luni sau mai mult în ultimii cinci ani.

Cătălin David, bursier: ”A fost o experiență foarte faină, am reușit să cunosc băieții din școală, am mers și la meciuri, atât acasă și în deplasare, și meciurile erau foarte faine, veneau foarte mulți oameni din oraș, era atmosferă”.

Liceenii români primesc până și bani de buzunar de la Guvernul SUA și vor locui la o familie de americani

David Maticu, bursier: „Am și călătorit prin Noua Zeelandă. Prin Texas, Seattle”.

BURSA FLEX OFERĂ:

- Călătoria din orașul de origine din România la orașul gazdă din SUA și retur;
- Cazarea participantului la o familie gazdă americană timp de un an școlar;
- Admiterea la un liceu american;
- Asigurarea medicală care acoperă tratamentul bolilor care apar în timpul programului, cu excepția afecțiunilor preexistente și a îngrijirilor dentare;
- Bursa lunară de 200 USD și permite elevului să participe la viața socială;
- O alocație suplimentară de 300 USD pentru achiziționarea de articole de bază necesare la școală, de exemplu, manuale școlare, echipamente sportive;

SURSA: AMERICANCOUNCILS.ORG

Elevii care sunt admiși în programul FLEX al Guvernului SUA au asigurat transportul din România până în orașul gazdă din America și retur. De asemenea, nu plătesc nimic pentru cazarea care se face la o familie de americani pe toată durata anului școlar.

Ei beneficiază totodată de o asigurare medicală care acoperă tratamentul bolilor care apar în timpul programului, cu excepția afecțiunilor preexistente și a îngrijirilor dentare.

Lunar, tinerii primesc o bursă de 200 de dolari - practic, bani de cheltuială. Se dau și 300 de dolari pentru cumpărarea de manuale sau echipamente sportive, iar cursurile la școală sunt gratuite.

Perioada de pre-înscriere în program a început deja, iar selecția se face din luna august.

Ramona Omet, coordonator FLEX România: ”Elevii trebuie să completeze o aplicație online. În cadrul acestei aplicații, ei au de răspuns la trei întrebări tip eseu. Ulterior, ei pot primi un mini-test de limbă engleză și în runda a treia e runda de semifinală. Va fi de data aceasta și un interviu în persoană”.

Elevii care vor să facă gratuit un an de liceu în America și se înscriu în program, vor afla dacă au fost admiși în primăvara anului următor, iar la cursuri vor pleca în august 2025. Anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat în România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62433565
De ce sunt tinerii din Generația Z confundați cu persoane de peste 30 de ani. Aceștia par mai maturi decât Milenialii

De ce tinerii din zilele noastre arată mai maturi decât generațiile anterioare? Iată întrebarea la care încearcă să primească un răspuns, în primul rând cei din Generația Z, mai ales că nu de puține ori sunt confundați cu persoane de peste 30 de ani.

62433276
O echipă de șapte elevi câștigă concursul european Imagine EU cu o platformă de dezbateri

7 elevi de la ICHB București au câștigat concursul european Imagine EU cu o platformă de dezbateri numită rEUniON Club Platform care își propune să implice elevii din Europa în dezbateri pe teme importante și să le ofere o voce în Parlamentul European.

62433392
O propunere a mai multor activistX queer poate schimba limba română. Sunt româniX pregătiți pentru aceste schimbări?

Mai multe grupuri și activistx queer propun folosirea terminației în „x”, care să înlocuiască terminațiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume, În căutarea unei forme neutre de gen în limba română.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.