Ce răspund tinerii din Generația Z când sunt întrebați dacă vor să plece definitiv din România. “Sunt multe de schimbat”

×
Publicitate

Tinerii din România, țară care, potrivit OIM, se află între primele 20 de state din lume cu cea mai mare emigrație, au opinii împărțite, când sunt întrebați își doresc să rămână în țară.

Fenomenul emigrației a luat avânt mai ales după aderarea la Uniunea Europeană. Mulți dintre cei care au plecat sunt tineri, care caută o viață mai bună în țările din Occident.

MyImpact: După ce-ți termini studiile, plănuiești să pleci definitiv din țară?

Miruna: M-am gândit la treaba asta destul de serios, însă nu-mi doresc decât, poate, pentru un an sau doi, să experimentez o altă cultură. Însă mie îmi place țara noastră, chiar dacă sunt multe lucruri de schimbat, dar putem să facem ceva în privința asta.

Anda: Definitiv, nu. Poate pentru un master, un an- doi, m-am gândit. E o experiență, până la urmă, un schimb cultural, și e un lucru la care mă gândesc. Dar definitiv nu cred că nu m-aș rupe de familie, de prieteni, de tot ce e aici. Chiar dacă România nu se îndreaptă neapărat pe drumul cel bun, sunt lucruri care te țin aici.

Roxana: Cu siguranță m-am gândit de foarte mult timp la chestia asta. Mi-am dorit încă din liceu să plec și să studiez în străinătate, dar nu am avut posibilitatea, și cu siguranță o să plec, și nu cred că o să mă mai întorc.

MyImpact: Poți să-mi spui și de ce?

Roxana: Pentru că nu cred că România se îndreaptă pe drumul ce bun. Nu cred că lucrurile or să se schimbe, pentru că, mă rog, atunci când am încercat să expun părerea asta de a mă muta familiei mele, m-am lovit de mentalitatea că noi ne putem bucura de lucrurile mici. Dar noi ne bucurăm (deja) de lucrurile mici, pentru că astea sunt cele pe care le avem, nu avem mai mult de atât.

MyImpact: Ce ar trebui să se schimbe în România ca să rămâi?

Roxana: Tot. În primul rând, noi ar trebui să ne schimbăm, pentru că sunt foarte multe nereguli, și noi nu facem nimic să luăm acțiune și să schimbăm ceva. Și tot, de la sistemul de sănătate la sistemul de învățământ, economie, salarii. În primul rând, salariile. Sunt foarte mici, pentru munca pe care noi o depunem.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62390064
DJ Alex Super Beats: Tehnologia îi “ajută” foarte mult pe cei din Generația Z să alunece în probleme emoționale

Tehnologia îi “ajută” foarte mult pe tinerii din generația Z să alunece în depresie, iar mediul de acasă contează foarte mult pentru echilibrul emoțional, spune DJ-ul Alex Super Beats, într-un interviu pentru MyImpact.

62388821
Caravana Dobrogei conectează tinerii cu oportunitățile europene

Europa se face auzită chiar și la marginea ei. Au fost 4 zile pline în care tinerii din estul țării cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani au descoperit beneficiile participării la proiectele europene. 

62388784
Ministrul Familiei: Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursa de 700 de lei

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.