Aproape 60% dintre copiii care au început școala în 2011 s-au “pierdut” pe drum, până la Bac. “E o situație de dezastru”
Doar 42 la sută dintre copiii care au început clasa I în 2011, adică 87.000 de elevi, au trecut de Bacalaureat anul acesta, ceea ce înseamnă că ceilalți 58 la sută “s-au pierdut” pe drum.
Aceste cifre arată că situația din Educație este dezastruoasă, iar cauzele acestui fenomen sunt sărăcia și excluziunea socială, spune George Roman, Advocacy Director al Organizației Salvați Copiii, într-un interviu pentru MyImpact.
George Roman: “Pur și simplu constatăm că starea de sărăcie sau de excluziune socială - sau fenomenul acesta de deprivare materială severă și socială - afectează accesul copiilor la educație de calitate"
Acest fenomen al sărăciei educaționale nu permite copiilor, care poate au un potențial fantastic, să își urmeze traseul școlar firesc, “din cauza izolării, din cauza comunităților dezavantajate din punct de vedere economic, al incapacității părinților de a susține educația, și nu în ultimul rând, din cauza faptului că sistemul de educație în România nu este atât de gratuit precum este el promovat”.
Potrivit lui Roman, statisticile Ministerului Educației, suprapuse peste datele Eurostat, arată că există o corelație clară între sărăcia din anumite regiuni și performanțele la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Cei mai expuși riscului sunt copiii din Sudul Munteniei, Sud-Vestul Olteniei, zona de Nord-Est și, într-o anumită măsură, cei din Sud-Estul României.
Cum se explică rezultatele bune la Bac din județele sărace
George Roman: “Liceele sunt concentrate în orașe, în cea mai mare măsură, și rezultatele par să fie trase în sus, deci impactate pozitiv de centrele sociale mari, puternice, cum este Iașiul, de exemplu, sau Galați, Brăila, Constanța. Ele ridică mediile la Bacalaureat în acele zone.
Însă în alte zone, în Sudul României, unde n-avem decât Ploieștiul - sau poate și Piteștiul - să zicem, celelalte județe nu beneficiază de astfel de orașe puternice, cu licee bine echipate și cu investiții serioase.
De pildă, cele mai slabe, la aproape toate formele de educație, la toate filierele (...) sunt Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Olt. Județe care nu reușesc să performeze, pur și simplu, în ultimii 20 de ani, de când există statisticile organizate de Ministerul Educației. Constatăm că ele nu ies din zona de slabe rezultate ale elevilor și, totodată, când vorbim despre (aspectul) social, sărăcia e endemică în aceste județe.
“Copiii nu prea au nicio șansă dacă părinții sunt și needucați, și săraci”
George Roman: “Părintele poate avea un rol fantastic. Dacă are un nivel de educație ridicat, el reprezintă o sursă pentru copil. Dar dacă părinții nu au educația necesară, și nici venituri suficiente să-i ajute pe copii, atunci aceștia nu prea au nicio șansă, pentru că sistemul educațional nu-i ajută.
Și rolul sistemului este tocmai de a rupe acest acest lanț al sărăciei și al lipsei educației. Ar trebui să avem în vedere că școala trebuie să arate la fel, indiferent de locul în care e construită, că vorbim despre comună sau oraș.
Trebuie să avem cam aceeași sală de sport, cam aceleași laboratoare. (…) Slovenia, de exemplu, a reușit să ridice rezultatele copiilor fantastic. La fel și Estonia, Lituania, țări care au avut un trecut ca al nostru, dar unde investițiile în educație nu au fost niciodată monede de schimb politic”.
“Legea Educației are un singur articol amărât legat de combaterea sărăciei. Ar trebui un capitol întreg”
George Roman spune că România nu va reuși să îmbunătățească performanțele în educație fără a aborda, în același timp, nevoia de asistență socială a familiilor expuse riscului de sărăcie și excluziune socială.
“Noua lege a Educației are un singur articol amărât, care spune că, în școli, cadrele didactice "pot să apeleze" la serviciile Direcțiilor Generale de Protecție a Drepturilor Copilului sau la serviciile publice de asistență socială. (...) Nu! Legea ar fi trebuit să aibă un capitol întreg despre modul în care cele două sisteme să lucreze împreună, pentru că victimele neajunsurilor, și totodată ale unei forme de iresponsabilitate din partea unor instituții, reprezintă copiii. Deci ei sunt cei care pierd din cauza faptului că cele două instituții nu se pun de acord”, conchide Roman.
