5 din 10 tineri între 16 și 18 ani întrețin relații intime neprotejate. Majoritatea nici nu recunosc semnele unei îmbolnăviri

×
Publicitate

5 din 10 tineri între 16 și 18 ani întrețin relații intime neprotejate și potrivit unui studiu recent, 90% nici nu recunosc semnele unei îmbolnăviri.

Așadar, sunt o pradă ușoară pentru bolile cu transmitere sexuală, care le pot lăsa sechele pe viață. O caravană medicală a colectat probe de la peste 100 de participanți la un festival. Câteva ore mai târziu, mulți dintre tineri au aflat că trebuie să ajungă de urgență la medic.

În orice context care implică ideea de libertate - inclusiv sexuală - asociată cu consum de alcool și de substanțe periculoase - crește incidența cazurilor de hepatitită și boli venerice.

Tratamente există, reamintesc doctorii, dar trebuie începute de la primele semne. Pe care, de regulă, pacienții le ascund, de rușine. Aproape o sută de voluntari au oferit probe de urină, într-o caravană sosită la un festival de muzică.

Ca să ajungă rapid la procesare, au fost transportate cu drone. Probele au intrat imediat în laborator și au fost testate pentru 8 tulpini ale unor patogeni transmiși pe cale sexuală, printre care gonoree, chlamydia, trichomonas și ureaplasma - toate provoacă mari neplăceri și afectează grav fertilitatea. În câteva ore participanții au primit rezultatele, iar unii au primit indicația de a merge direct la un medic de boli infecțioase, pentru că procentul probelor pozitive e îngrijorător.

Dr. Lucia Feticu, medic primar laborator: „Este foarte important să le trateze! Din cauza necunoașterii faptului că au această boală pot să o transmită la multe alte persoane, unde de asemenea pot să evolueze pe termen lung și cu complicații redutabile.”

Un set complet de analize pentru boli transmisibile costă, la liber, între 300 și 500 de lei. Dar, de la 1 iulie, statul român oferă gratuitate pentru testarea și tratamentul bolnavilor neasigurați, suspectați de infecții cu virusuri hepatitice, hiv-SIDA și cancer, dar și alte boli cronice. Fondurile sunt nelimitate și sunt separat de bugetul asigurărilor de sănătate. Vin direct de la bugetul de stat.

Valeria Herdea, președintele C.N.A.S.: „Riscul de împrăștiere a ascestor boli este major. Nu cred că ne dorim… Nu cred că ne dorim ca România să se umple de așa ceva. Avem lucrători sexuali. Avem din ce în ce mai mulți tineri… ați văzut ce se întâmplă la marile concerte, unde e clar că nu există destul control. Avem cartiere întregi în București unde există seringi aruncate prin toate părțile. Avem lucrători sexuali pe Mihai Bravu, îi vedem cu toții.”

În spatele imprudenței cu care adolescenții își încep viața sexuală - fără mijloace care să-i protejeze de boli și sarcini nedorite - se află, desigur, nepăsarea adulților responsabili de prevenție. În multe școli, sexualitatea este subiect tabu.

În prezent, în programa de gimnaziu și liceu lecțiile despre reproducere sunt ascunse într-un capitol despre educația despre sănătate. Din rușine sau ignoranță, majoritatea directorilor de școli refuză cursurile ținute de voluntarii din diverse asociatii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62468384
Cât costă și câți bani “întorc” în economie festivalurile românești. “Nu vrem să ne îmbogățim, dar nici n-am refuza asta”

Vara e anotimpul festivalurilor, iar România se laudă cu mai multe astfel de evenimente, la care vin anual sute de mii de tineri, mulți dintre ei din țări îndepărtate.

62467500
Cei mai buni din lume! Mai mulți elevi români au câștigat o mare competiție de robotică. "Am putut să facem România mândră"

Mai mulți elevi români au câștigat o competiție importantă de peste Ocean. Au uimit cu robotul gândit de ei de la zero și au obținut astfel medalia de aur.

62467376
A început etapa de înscriere la facultate. Unele universități au înființat programe noi de licență și master

Liceenii care au luat examenul de bacalaureat se grăbesc să se înscrie la facultate. Actele pot fi depuse și online.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.