Excelul mi-a salvat ziua, iar motorul timpul liber: Primul drum în afara orașului

62007738

Odată ce am înțeles mai bine modul în care un motociclist resimte traficul din București, am realizat că e momentul să descoperim diferențele din traficul în afara orașului. Așa că l-am invitat pe George să povestim despre primul lui drum în afara Bucureștiului, iar el și-a amintit cum a fost mica excursie spre Snagov.

 

Odată ce am început să discutăm, am fost surprins să aflu că primul drum a fost și prima ocazie în care a mers cu un pasager pe motor și atunci am vrut să înțeleg mai bine cum a decis că este pregătit să aibă grijă și de o altă persoană, nu doar de el:
- Pasager am luat cu mine abia după ce m-am convins că stăpânesc motocicleta suficient de bine, în condiții de trafic. Nu am vrut să am vreun regret ulterior, așa că i-am refuzat pe toți cei care voiau să se plimbe cu mine. Știam deja că un pasager schimbă complet modul în care simți motocicleta, brusc devine mai grea și trebuie să tragi mult mai hotorât de motor.

Evident mi s-a părut de interes și modul în care a pregătit pasagerul pentru drum, mai ales după ce am aflat că persoana care s-a urcat alături de el pe motor nu avea o experiență semnificativă cu motocicletele. Așa am aflat că George i-a ținut un scrut training înainte de a începe călătoria în care i-a explicat poziția corectă pe șaua din spate, punctele de sprijin ale mâinilor în timpul mersului și poziționarea corpului în viraje.Pe lângă faptul că i-a oferit persoanei care a mers alături de el o imagine mai clară asupra ceea ce o aștepta, l-a ajutat și pe el să nu resimtă această schimbare pe motor.

Revenind la drumul în afara orașului, l-am provocat pe George să își amintească cum s-a simțit să aibă o mai mare libertate în trafic:
- Drumul a fost printre cele mai plăcute și relaxate prime experiențe cu motocicleta. Aș putea lista toate clișeele pe care le auzi de la pasionații de două roți: vântul în viziera căștii, zumzetul motorului japonez de 130 cai putere și un sentiment de liniște și libertate. În plus, era prima dată când atingeam o viteză de 3 cifre (>100km/h) ceea ce îmi oferea o senzație de zbor și coeziune cu elementele naturale.

Deși în timpul discuției deja începeam să mă gândesc la a face mai rapid școala de șoferi pentru această categorie astfel încât să pot pleca în afara orașului, am revenit la discuție și l-am întrebat pe George dacă totul a fost ușor și perfect sau dacă au fost și aspecte pe care le-a resimțit mai dificile.
Și de această dată a fost pe fază și și-a amintit fiecare detaliu: ”Am avut momente când mi-am adus aminte că toată experiența euforică poate fi transformată la cea mai mică neatenție într-un eveniment mai puțin fericit. Odată ce am depășit limita superioară a celor două cifre am descoperit sentimentul de a aștepta și a nu fi sigur dacă mă opresc unde vreau eu sau de cum accelerația mea fulgerătoare devenise marginal mai puțin violentă dacă nu eram în treapta de viteze corespunzătoare”.

Am concluzionat că prima experiență a fost relaxantă și totuși captivantă, așa că am vrut să aflu și mai multe detalii despre drumurile în afara Bucureștiului. În următorul articol vom povesti despre un drum mai lung și mai interesant – cel spre Călărași.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Cum porți îmbrăcămintea roz dacă ești bărbat și care sunt cele mai inspirate asocieri

Rozul este o culoare ca oricare alta, cu nenumărate nuanțe care potențează ținuta elegantă sau casual a unui bărbat. Însă, cândva, cineva, a decis că rozul e pentru fete și albastrul pentru băieți. Nimic mai greșit.

5 lucruri pentru care ești judecat involuntar de oamenii care te văd pentru prima oară

Există o mulțime de factori care afectează modul în care gândim, însă o mare parte din acești factori nu pot fi controlați rațional.

Excelul mi-a salvat ziua, iar motorul timpul liber: Cum se vede Bucureștiul de pe motor?

Zilele trecute am fost cunoștință cu George – tânărul finanțist care și-a pus deoparte banii munciți în primii doi ani de carieră pentru a își cumpăra motorul pe care îl considera potrivit pentru așteptările lui și camera de mișcare prin care să poată surprinde cele mai interesante momente ale lui ca șofer. Curioși, l-am luat la întrebări despre cum a resimțit plimbările prin oraș.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.