Tinerii care au bătut un bătrân într-un pasaj din Brașov, acuzați de tentativă de omor

61951341
Pro TV

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, miercuri, schimbarea încadrării juridice a celor doi tineri care au agresat un bătrân într-un pasaj, de la „lovire și alte violențe” la „tentativă de omor”.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de procuror şef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, cei doi inculpaţi au prevăzut posibilitatea suprimării vieţii bătrânului, pe care nu au urmărit-o, dar au acceptat-o, informează Agerpres.

„Inculpaţii se află în stare de arest preventiv, din data de 1 aprilie 2018. Dosarul penal a fost declinat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la data de 10 aprilie 2018.Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov-Serviciul de Investigaţii Criminale'', potrivit documentului citat.

Bătrânul agresat în pasaj, în vârstă de 68 de ani, se află în continuare internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, unde a ajuns imediat după agresiune.

Din punct de vedere medical starea acestuia este bună, i s-au făcut şi investigaţii psihiatrice şi o evaluare medicală finală, dar nu poate fi externat pentru că nu au ajuns de la Focşani, locul de domiciliu al bătrânului, rezultatele unei anchete sociale pentru a vedea unde va locui după externarea din spital, a declarat, pentru agenția de presă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Marius Leonte.

„Din punct de vedere medical, totul este în regulă. Nu putem să-l externăm pentru că el nu are locuinţă în Braşov. Aşteptăm ancheta socială de la Focşani'', a mai precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61919707
Laura Codruţa Kovesi, cercetată disciplinar de Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară a anunţat miercuri că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un magistrat aflat într-o stare de incompatibilitate.

61916964
Noi audieri astăzi, în comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA

Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, care a fost înfiinţată în septembrie 2017 de către Parlament şi care s-a reactivat la jumătatea lunii martie, după o lungă perioadă de pauză, s-a reunit, miercuri, pentru noi audieri.

61819687
Documentele privind situaţia de la Penitenciarul Iaşi, publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei

Ministerul Justiţiei a publicat marţi, pe site, mai multe documente privind situaţia unei clădiri din Penitenciarul Iaşi, de unde au fost transferaţi sute de deţinuţi la alte unităţi pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare planificate anterior.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.