Corespondent Știrile ProTV: „Potrivit rechizitoriului, șoferul, în vârstă de 50 de ani, ar fi știut de mai mulți ani că suferea de o afecțiune medicală incompatibilă cu conducerea vehiculelor și nu ar fi anunțat acest lucru în cabinetul medicului de familie. Imediat după accident poliția a confirmat că era vorba despre epilepsie și că abandonase tratamentul. Procurorii mai spun că nu ar fi declarat nici în momentul în care și-a schimbat permisul de conducere, în 2020, iar raportul medico-legal a stabilit că bărbatul de 50 de ani nu este apt să conducă pe drumurile publice. Vă reamintesc, în urmă cu două luni, inculpatul a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina pe trotuar unde a lovit trei pietoni. Doi dintre ei, un turist german și un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț, au murit. A treia victimă, tot un cetățean german, a avut nevoie de peste 60 de zile de îngrijiri medicale în urma rănilor suferite. Turistul care a supraviețuit și familiile victimelor cer daune morale în valoare de aproape jumătate de milion de euro. Inculpatul este trimis acum în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. În acest moment inculpatul se află sub control judiciar. Contactat de Știrile ProTV, a refuzat să comenteze acuzațiile care i se aduc”.
Șoferul care a ucis doi pietoni în centrul Brașovului, trimis în judecată. Procurorii spun că știa că suferă de epilepsie
Șoferul care a provocat accidentul cumplit din centrul Brașovului, în urma căruia două persoane au murit și o a treia a fost rănită, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.