Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată de DNA pentru vânzarea ilegală a unor terenuri din Mamaia

×
Publicitate

Foştii primari ai Constanţei - Radu Mazăre şi Decebal Făgădău - au fost trimişi în judecată de DNA în două dosare distincte pentru abuz în serviciu pentru vânzarea nelegală a unor terenuri din Mamaia, prejudiciul fiind de peste 1,8 milioane de euro.

 

Astfel, în primul dosar, Radu Mazăre, la data faptei primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În acelaşi dosar, a fost deferită justiţiei Marcela Enache, la data faptei secretar al municipiului Constanţa, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.

În al doilea dosar, Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar Marcela Enache pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2007 - 2012, Radu Mazăre şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa în alte condiţii decât prin licitaţie publică (negociere directă) şi fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.

De asemenea, terenurile respective, situate în staţiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potenţial turistic şi comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la preţuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

 

Primăria municipiului Constanța s-a constituit în parte civilă

 

În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Marcela Enache, care, în calitate secretar al municipiului Constanţa, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacţiilor respective.

Conform DNA, în cursul anului 2015, în aceeaşi manieră ar fi acţionat şi inculpaţii Decebal Făgădău şi Marcela Enache, care, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa.

Prin aceste demersuri inculpaţii ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Primăria municipiului Constanţa a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menţionate.

În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62020061
Uniunea Naţională a Barourilor cataloghează drept "represiune" condamnarea unui avocat în dosarul Ferma Băneas. Reacţia ICCJ

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) reacţionează după condamnarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa și spune că va sesiza Inspecția Judiciară și CSM.

62164620
Fost secretar de stat la Transporturi, trimis în judecată de DNA după ce a luat 750.000 mită pentru lucrări la metrou

Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

62164424
Dosarul în care Klaus Iohannis a fost reclamat pentru casele din Sibiu, clasat definitiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins miercuri o plângere împotriva deciziei procurorilor de a clasa un dosar în care familia preşedintelui Klaus Iohannis era acuzată cu privire la achiziția unei case din Sibiu.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.