Orban, din nou în instanță, în scandalul Urdăreanu. Probele acuzării, audiate public

×
Publicitate

Liderul PNL Ludovic Orban a apărut din nou, luni, în fața Instanței Supreme, în procesul în care este judecat pentru acuzații de corupție.

Magistrații au audiat în ședință publică înregistrarile ambientale facute chiar de cel care l-a denunțat pe Orban la DNA, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Ludovic Orban a fost acuzat și trimis în judecată pentru că și-ar fi folosit influența politică pentru a obține avantaje personale, însă a fost achitat în primă instanță.

A fost acuzat că i-ar fi cerut și perceput lui Urdăreanu suma de 50.000 de euro, bani pe care ar fi intenționat să-i folosească în campania electorală pentru alegerile locale, atunci când Orban ar fi fost candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei.

În prima instanță, liberalul a fost găsit nevinovat, însă procurorii anticorupție au contestat această sentință și încearcă să-i convingă pe cei din completul de 5 ai Instanței Supreme să-l condamne.

Printre probele folosite de acuzare împotriva lui Orban se numără și înregistrările făcute chiar de Urdăreanu acasă la el, unde l-ar fi invitat pe Orban să discute despre diverse lucruri.

Acestea sunt probele care au fost audiate chiar în ședință publică. Judecătorii instanței supreme au văzut transcriptul discuțiilor însă au dorit să asculte și înregistrarea, ca să își dea seama dacă șeful liberalilor și-a valorificat poziția de lider politic că să obțină avantaje.

Altfel spus, dacă în schimbul banilor Orban urma să sprijine companiile lui Urdareanu din postura de primar general al Capitalei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61885544
Dosarul Colectiv. Piedone şi patronii clubului au scăpat până acum din cauza citaţiilor greşite
Tribunalul Bucureşti dezbate, luni, un nou termen în dosarul Colectiv în care sunt judecaţi fostul primar Cristian Popescu-Piedone şi patronii clubului.
61933868
Cuplul gay Coman-Hamilton cere dreptul la reședință în România
"Noțiunea de soț include și soții de același sex" atunci când este vorba de stabilirea dreptului la reședință. Este declarația făcută de avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul cuplului gay, format Adrian Coman și Clai Hamilton
61657158
Procuror DNA, revocat după ce a făcut un accident rutier. Ce au aflat poliţiştii
Laura Codruţa Kovesi a cerut joi seară revocarea unui procuror din Direcţia Naţională Anticorupţie.