Mihai Chirica scapă de măsura controlului judiciar: „Câţi primari au avut parte de un asemenea circ?”

62187377
Facebook.com

Primarul Iaşiului Mihai Chirica scapă de măsura controlului judiciar impusă de procurorii DIICOT.  

Mihai Chirica este cercetat, alături de alte zece persoane, într-un dosar care se referă la eliberarea unor autorizaţii pentru executarea unor lucrări de construcţii.

Decizia magistraților din Iași a fost luată joi și este definitivă. 

Judecătorii Curţii de Apel din Iaşi au admis plângerile edilului din Iaşi şi a celorlalte persoane împotriva cărora procurorii DIICOT au impus, în urmă cu două săptămâni, măsura preventivă a controlului judiciar.

Astfel, în urma deciziei judecătorilor măsura controlului judiciar a fost ridicată pentru Mihai Chirica, dar şi în cazul celorlalţi angajaţi ai primăriei ieşene, dar şi pentru omul de afaceri Cristin Zămosteanu.

Primarul Mihai Chirica spune că „este optimist faţă de perspectiva statului de drept, dar este extrem de dezamăgit de felul în care funcţionează unele instituţii ale statului român”.

„Oare câţi primari din ţara noastră nu au dosare penale construite pe zvonuri şi lipsă de înţelegere a actului administrativ, aşa cum e cazul meu?! Oare este vreun primar în ţara noastră care să nu aibă dosare penale? Dar, pe de altă parte, câţi primari au avut parte de un asemenea „circ” cu 56 de procurori, poliţişti şi mascaţi?! Şi cine repară tot deficitul de imagine creat Iaşului, Primăriei şi mie personal? De ce este nevoie de un asemenea exerciţiu? Cred că România mai are câţiva paşi importanţi pentru a clădi un sistem de justiţie respectat de statele democratice ale lumii, în care vinovaţii să plătească, iar actul de justiţie să respecte Constituţia ţării, drepturile omului, fără ingerinţa unor elemente subiective şi fără politică”, a declarat edilul ieşean Mihai Chirica.

În urmă cu două săptămâni, primarul Iaşiului Mihai Chirica a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. După audieri, edilul a spus că se simte obosit şi dezamăgit, precizând că i s-a adus la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat.

La data de 14 decembrie au avut loc 24 de percheziţii la locuinţele şi imobilele deţinute de mai multe persoane, dar şi la sediile unor instituţii publice, într-un dosar de abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, spălare de bani şi fals.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62235324
Primarul comunei Moieciu și ginerele său, condamnați la închisoare pentru furt de lemn şi abuz în serviciu
Primarul comunei Moieciu, Mircea Ioniţă Manea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani și opt luni de închisoare pentru furt de lemne și abuz în serviciu.  
62295678
Guvernul decide modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Se implementează deciziile CCR
Modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri. Executivul a transmis că urmărește armonizarea cu decizii ale Curții Constituționale.
62312939
Lovitură dată de parchetul Codruței Kovesi unei grupări din Austria și România. Fraudă de peste 5 milioane de euro
Un comunicat al Parchetului European (EPPO), condus de Codruța Kovesi, precizează că procurorii europeni au trimis Tribunalului București un dosar în care sunt inculpate 23 de persoane.