Lovitură a procurorilor DNA în Harghita. Adjunctul șef al Finanțelor Publice a fost reținut

62490897
Shutterstock

Adjunctul şefului de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita (A.J.F.P. Harghita), Kurko Andras, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de procurorii DNA.

El este acuzat că ar fi încercat să-i convingă pe poliţiştii care făceau controale la o societate comercială să nu dea amenzi.

Totodată, Kurko Andras ar fi furnizat şi ar fi permis accesul mai multor reprezentanţi ai unor societăţi comerciale la informaţii nedestinate publicităţii, informează DNA.

”Procurori din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 decembrie 2024, a lui Andras Kurko, în calitate de şef administraţie adjunct – inspecţie fiscală la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita (A.J.F.P. Harghita), pentru complicitate la abuz în serviciu, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii nedestinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”, menţionează DNA.

Potrvit procurorilor, în 4 august 2024, Andras Kurko le-ar fi dat poliţiştilor care controlau o societate comercială fotografii cu o casă de marcat şi i-ar fi convins pe aceştia să nu dea amenzi pentru neregulile constatate, şi anume inexistenţa unei case de marcat şi prezenţa, ca lucrător în unitate, a unui minor mai mic de 16 ani.

„Astfel, s-ar fi cauzat o pagubă bugetului de stat reprezentând cuantumul amenzilor neacordate, reprezentate de sancţiunea contravenţională privind inexistenţa casei de marcat - amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei şi sancţiunea contravenţională privind prestarea unei munci nedeclarate în cadrul respectivei societăţi de către un minor cu vârsta de sub 16 ani - amendă de la 20.000 lei la 200.000 lei, concomitent cu obţinerea de către societatea respectivă de foloase patrimoniale necuvenite, în sumă echivalentă a amenzilor neacordate”, arată DNA.

Totodată, arată procurorii DNA, în perioada august – octombrie 2024, Kurko Andras ar fi furnizat şi ar fi permis accesul, prin prisma calităţii sale, mai multor reprezentanţi ai unor societăţi comerciale la informaţii nedestinate publicităţii.

Astfel, acesta l-ar fi informat pe administratorul unei societăţi comerciale de îmbuteliere a apelor minerale despre datele exacte ale unor controale pe care urmau să le facă inspectorii fiscali ai A.J.F.P. Harghita la societatea respectivă, precum şi componenţa echipei de control, „asigurându-l pe administrator de participarea sa la această activitate”.

De asemenea, potrivit procurorilor anticorupţie, Kurko ar fi furnizat identitatea şi datele de identificare ale proprietarului unui imobil din Miercurea Ciuc, alte informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabilul proprietar, precum şi situaţia fiscală şi financiară a acestuia şi ar fi oferit informaţii despre activitatea fiscală a unei întreprinderi individuale.

„În perioada 4 iunie 2024 – până în prezent, inculpatul Kurko Andraş, în calitatea menţionată anterior, prin încălcarea prevederilor legale privitoare la incompatibilităţi instituite de art. 96 din Legea 161/2003, ar fi efectuat în mod organizat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ şi ar fi administrat în fapt o societate comercială deţinută de mama sa, prin gestionarea activelor societăţii, prin operaţiuni bancare, respectiv prin încheierea de tranzacţii comerciale cu alte societăţi comerciale, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite”, mai arată procurorii DNA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62493465
Fiica omului de afaceri din Arad ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici rămân în arest preventiv

Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii rămân în arest preventiv pentru 30 de zile.

62502119
ÎCCJ a declinat către Curtea de Apel Bucureşti judecarea dosarului în care Călin Georgescu a reclamat anularea alegerilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat, luni, către Curtea de Apel Bucureşti judecarea dosarului în care Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept şi Călin Georgescu reclamă BEC şi mai multe instituţii ale statului pentru anularea alegerilor.

62505697
Un TikTok-er celebru a recunoscut că a primit bani și pentru promovarea lui George Simion, în campanie

Anchetele care au stârnit numeroase controverse în ultima săptămână continuă. Luni, au ajuns rând pe rând la poliție Horațiu Potra, Bogdan Peșchir și TikTok-erul Makaveli.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.