Loredana, tânăra care și-a ucis prietena în Mangalia, a fost condamnată la 15 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă

×
Publicitate

Loredana Atănăsoaie, tânăra care şi-a ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată, miercuri, la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi plata unor daune morale de 75.000 de euro.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Constanţa s-a pronunţat pe fond în acest dosar, la al doilea termen.

Instanţa a condamnat-o pe inculpată la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilind şi pedepse de câte 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, respectiv pentru operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, dar şi de 9 luni pentru acces ilegal la un sistem informatic.

Magistraţii au dispus contopirea pedepselor şi au aplicat inculpatei sentinţa cea mai grea - a închisorii de 12 ani şi 6 luni la care se adaugă o treime din totalul celorlalte, urmând ca acesteia să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 15 ani şi 3 luni.

De asemenea, Loredana-Ionela Atănăsoaie este obligată la plata sumei de 75.000 de euro (în echivalentul în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii) cu titlul de daune morale.

"În principal, din câte observăm, instanţa s-a orientat către minim de pedeapsă şi nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcţie de dorinţele familiei urmează să depunem apel sau din contră să rămânem la soluţia aceasta", a transmis avocatul Adrian Cuculis.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.


O fată de 18 ani din Vaslui a fost găsită moartă, la data de 6 august 2023, sub o bancă dintr-un parc din municipiul Mangalia. Cadavrul prezenta urme de violenţă.

Surse din anchetă au arătat, la acel moment, că presupusa autoare a faptei şi victima erau prietene, iar între ele ar fi apărut un conflict spontan, după ce victima şi-ar fi înşelat iubitul şi apoi i-ar fi cerut prietenei sale să nu îi spună acestuia adevărul.

Cele două fete se cunoşteau de mai mulţi ani şi veniseră împreună pe litoral, unde se angajaseră cameriste la un hotel.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62337659
Judecătorii i-au dat voie lui Dan Diaconescu, judecat pentru act sexual cu un minor, să iasă din țară în concediu la Nessebar

Judecătoria Constanţa a decis, marţi, că Dan Diaconescu, judecat pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată, poate părăsi ţara.  

62439845
Condamnarea primită de omul de afaceri din București care și-a sechestrat și violat fosta iubită timp de 16 ore

Un om de afaceri din București a ajuns după gratii pentru o faptă îngrozitoare. Furios că a fost părăsit, și-a sechestrat ore în șir fosta parteneră de viață, a torturat-o și a violat-o.

62430341
Crima de la Padina. Cei trei interlopi care au ucis un bărbat într-un hotel rămân în arest preventiv încă 30 de zile

Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului care a avut loc în luna februarie la un hotel din zona montană Padina a judeţului Dâmboviţa rămân în arest. Tribunalul Dâmboviţa a decis luni prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.