Judecătorii îl acuză pe Bolojan de ”manipulare”: Nu ne pensionăm la 48 de ani. Care ar fi vârsta reală și ce salarii au

judecatori

Președinții curților de apel condamnă discursul public bazat pe ”manipulare și dezinformare” îndreptat împotriva judecătorilor și îl includ aici pe Ilie Bolojan, spunând că nu are dreptate atunci când spune că magistrații se pensionează la 48 de ani.

Preşedinţii curţilor de apel condamnă "ferm" discursul public susţinut, bazat "pe manipulare şi dezinformare", îndreptat împotriva judecătorilor, arătând că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile de pensionare ale judecătorilor, care ar fi trebuit sa se poarte responsabil, obiectiv, a fost înlocuită de un demers "politicianist, populist şi extrem de nociv".

Potrivit unui comunicat de presă semnat de 16 judecători, preşedinţi ai curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş şi al Curţii Militare de Apel, aceştia atrag atenţia asupra consecinţelor nocive ale unui astfel de discurs asupra dreptului cetăţenilor la un proces echitabil.

"Preşedinţii curţilor de apel din România atrag atenţia asupra faptului că o dezbatere vizând statutului judecătorului trebuie purtată obiectiv, transparent şi responsabil, pentru a prezerva independenţa justiţiei şi, implicit, dreptul fiecărui cetăţean la un proces echitabil.

Un stat în care puterea judecătorească este atacată constant, este mereu culpabilizată pentru eşecurile administrative şi legislative ale Guvernului şi Parlamentului, nu mai este un stat în care echilibrul dintre cele trei puteri este respectat, ci este un stat în care se tinde spre o justiţie slabă şi dependentă de executiv.

Citește și
Judecatori CCR
Noii judecători ai CCR au depus jurământul. Pe cine au trimis Nicușor Dan și partidele la Curtea Constituțională

O astfel de justiţie va fi, în final, incapabilă să protejeze cetăţenii contra potenţialelor abuzuri ale statului, să le apere drepturile şi libertăţile fundamentale. Preşedinţii curţilor de apel constată cu îngrijorare că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile de pensionare ale judecătorilor, ce ar fi trebuit sa se poarte responsabil, obiectiv, cu respectarea standardelor europene atât de mult clamate, a fost înlocuită de un demers politicianist, populist şi extrem de nociv, prin consecinţe asupra justiţiei, dublat de o campanie publică agresivă, bazată pe dezinformare şi un veritabil discurs al urii îndreptat asupra corpului magistraţilor", arată sursa citată.

Vârsta medie reală de pensionare în magistratură ar fi de 54 de ani

În acest context, sunt prezentate informaţii despre care preşedinţii curţilor de apel spun că sunt "vădit eronate".

Ei atrag atenţia că vârsta de pensionare medie în magistratură nu este 48 de ani şi spun că afirmaţia făcută în acest sens de către premierul Ilie Bolojan este contrazisă de date obiective.

"Primul Ministru al României, dl. Ilie Bolojan, a declarat în mod repetat că: 'Avem câteva realităţi care nu pot fi contestate, avem o pensionare prea rapidă a magistraţilor, în general la 48 de ani. Din pensionările pe care le-am semnat ca preşedinte, majoritatea erau la 48 de ani'.

Această afirmaţie este contrazisă de date obiective. În perioada în care domnia sa a îndeplinit funcţia de preşedinte interimar al României a semnat 37 de decrete de pensionare pentru judecători, dintre care doar 4 judecători ce aveau vârsta între 48-49 de ani.

Cu siguranţă 5 din 37 nu reprezintă o majoritate, astfel încât este de neînţeles uşurinţa cu care Prim Ministrul României face astfel de afirmaţii, preluate şi răspândite apoi intens de presă.

Vârsta efectivă la care se pensionează magistraţii depăşeşte 50 de ani - pentru majoritatea -, magistraţii fiind eliberaţi din funcţie prin pensionare şi la 62 de ani sau chiar la 67 de ani", se precizează în comunicat.

Conform acestuia, vârsta medie reală de pensionare este de 54 de ani, comparabilă cu categorii din sistemul public de pensii, ce beneficiază de grupe speciale de muncă.

”Cheie politică agresivă și manipulatoare”

"Mai mult, este important de subliniat că, în conformitate legea în vigoare, mai exact cu art. 211 alin. 1 din Legea nr. 303/2022, vârsta de pensionare a magistraţilor a crescut la 60 de ani: 'Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării'. Ca atare, vârsta minimă de pensionare creşte deja progresiv până la 60 de ani, conform unui grafic validat de Curtea Constituţională, după consultările avute nu doar cu magistraţii, ci şi cu reprezentanţii Comisiei Europene", se arată în document.

Preşedinţii curţilor de apel din România subliniază că această lege a fost trecută prin filtrul Curţii Constituţionale şi a fost acceptată de către Comisia Europeană, iar reluarea acestei teme, "mai ales în cheia politică agresivă şi manipulatoare", are efecte "dezastruoase" asupra funcţionării instanţelor, ce se confruntă cu un nou val de cereri de eliberare din funcţie a unor judecători cu mare experienţă, "cereri generate de instabilitatea devenită insuportabilă a statutului magistraţilor".

Salarizarea magistraţilor nu este "nesimţită", de sute de mii de euro anual, ci este similară altor categorii bugetare, mai susţin aceştia.

Care sunt salariile din magistratură

"În realitate, indemnizaţiile judecătorilor (inclusiv sporurile) pornesc de la 4.457 lei - pentru perioada cât este auditor de justiţie la Institutul naţional al Magistraturii, crescând apoi după cum urmează: judecător stagiar - 7.200 lei, judecător definitiv, după admiterea la un examen extrem de complex - 11.900 lei, judecător tribunal (vechime minim 7 ani, concurs cu locuri limitate) - 18.504 lei, judecător curte de apel (vechime minim 10 ani, concurs cu locuri limitate) - 20.902 lei, judecător Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (vechime minim 18 ani, selecţie extrem de riguroasă, câteva locuri anual) - 27.252 lei. Or, acest tip de venituri se regăseşte în zona bugetară la categorii profesionale care nu au incompatibilităţile şi interdicţiile profesiei de magistrat", se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, judecătorii români se confruntă cu un deficit cronic de resurse umane, cu scheme de personal vădit insuficiente, atât la nivelul judecătorilor, cât şi al personalului auxiliar, în condiţiile unei creşteri constante a numărului de dosare, pe fondul unei instabilităţi legislative excesive.

Astfel, datele prezentate arată că încărcătura medie pe judecător a fost, în 2024, de 1.519 dosare la nivel de judecătorii, 982 dosare la nivel de tribunal, 606 dosare la curţile de apel şi 619 dosare la nivelul Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţiei.

Gestionarea unui singur dosar implică, de la primirea cererii de chemare în judecată şi până la finalizarea motivării hotărârii, multiple operaţiuni, iar un program normal de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este "absolut insuficient", motiv pentru care larga majoritate a judecătorilor efectuează în mod constant ore suplimentare, care nu sunt nici salarizate suplimentar, nici compensate cu timp liber, explică sursa citată.

"Volumul de muncă al unui judecător român depăşeşte de până la zece ori volumul din alte state europene, cu care suntem comparaţi atunci când se discută chestiunea condiţiilor de pensionare. Or, creşterea vârstei de pensionare, pentru a ajunge la nivelul mediei europene, ar fi trebuit corelată cu scăderea numărului de dosare, pentru a ajunge tot la nivelul mediei europene. În ceea ce priveşte condiţiile de muncă specifice, multiplele expertize efectuate în instanţe au relevat prezenţa a numeroşi factori de risc, precum: suprasolicitare neuro-psihică, vizuală, expunere la alergeni şi iritanţi ai sistemului respirator, alături de alte condiţii de muncă ce pot duce la uzura prematură a organismului din cauza gradului foarte mare de expunere la stres ocupaţional, volumului mare de muncă, caracterului activităţii judecătoreşti şi fenomenului de izolare socială inerent funcţiei", spun preşedinţii curţilor de apel.

De asemenea, ei punctează că încrederea în justiţie nu este la cote minime, ci la nivel similar altor state europene, precum Italia sau Spania.

"Una din cele mai des rostogolite afirmaţii false se referă la încrederea în justiţie, despre care se afirmă că ar fi la cote minimale. Dimpotrivă, rapoartele europene relevă un nivel de încredere la nivelul mediei Uniunii Europene.

În anul 2024, percepţia asupra independenţei justiţiei era bună şi foarte bună pentru 52% din populaţia generală şi pentru 56% din companii. În 2025, procentele au scăzut, în contextul campaniei electorale prelungite şi a campaniei publice îndreptate împotriva magistraţilor, la 44% pentru populaţia generală şi 51% pentru companii, rămânând, chiar şi în aceste condiţii, la un nivel similar cu al altor state, precum Italia. Interferenţa politicului şi a guvernului în justiţie este principalul factor de neîncredere, conform datelor prezentate de Eurobarometru", se mai arată în comunicatul de presă. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale. A fost numită de Klaus Iohannis judecător la CCR
Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale. A fost numită de Klaus Iohannis judecător la CCR

Simina Tănăsescu a fost aleasă preşedinte al Curţii Constituţionale, în urma votului care a avut loc duminică, după ce trei noi judecători CCR au depus jurământul şi şi-au început mandatul.

Noii judecători ai CCR au depus jurământul. Pe cine au trimis Nicușor Dan și partidele la Curtea Constituțională
Noii judecători ai CCR au depus jurământul. Pe cine au trimis Nicușor Dan și partidele la Curtea Constituțională

Cei trei noi judecători de la Curtea Constituțională a României au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș își vor începe duminică mandatele de nouă ani.

CSM îl acuză pe Nicușor Dan că „nu a dat cu subsemnatul” la timp pentru 50 de judecători
CSM îl acuză pe Nicușor Dan că „nu a dat cu subsemnatul” la timp pentru 50 de judecători

CSM a trimis o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, după ce acesta nu a semnat decretele de pensionare și numire pentru peste 50 de judecători, afectând activitatea instanțelor.

Reacția CCR în scandalul bonusurilor de pensionare de 180.000 de lei: „Niciunul din judecători nu a primit”
Reacția CCR în scandalul bonusurilor de pensionare de 180.000 de lei: „Niciunul din judecători nu a primit”

Judecătorii CCR care urmează să se pensioneze nu și-au încasat încă bonusurile de 180.000 de lei, afirmă președintele interimar al instituției, care a reacționat la dezvăluirile din spațiul public.

Ilie Bolojan, despre indemnizațiile de 180.000 lei pentru trei judecători CCR: „Sunt legale, dacă au bani să le plătească”
Ilie Bolojan, despre indemnizațiile de 180.000 lei pentru trei judecători CCR: „Sunt legale, dacă au bani să le plătească”

Ilie Bolojan a afirmat, miercuri, în legătură cu posibilitatea ca trei judecători de la CCR să primească indemnizaţii de 180.000 de lei, la finalizarea mandatului, că acestea sunt legale, dar că, în contextul actual, crede că sunt imorale.  

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.