Primar din Prahova, condamnat după 5 ani pentru tentativă de fraudă la locale. Decizia instanței nu e definitivă

62534370

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanţa de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenţie.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Buzău s-a pronunţat, vineri, după patru ani de la trimiterea în judecată, în dosarul privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani, în această speţă fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul Marin Voicu.

Astfel, Marin Voicu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru instigare la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (20 de acte materiale).

Un alt inculpat a primit, de asemenea, o pedeapsă de 1 an şi 3 luni de închisoare, care se va executa tot în regim de detenţie, pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (4 de acte materiale).

Alţi zece inculpaţi au fost condamnaţi la câte 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare pentru aceeaşi faptă, iar în cazul altor nouă inculpaţi a fost stabilită pedeapsa de 1 an şi trei luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

De asemenea, judecătorii au achitat două persoane acuzate de complicitate la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată, respectiv de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată.

Totodată, instanţa a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri care au legătură cu procesul electoral, între care procese verbale privind centralizarea voturilor, rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatului de primar la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 Circumscripţia electorală nr. 39 Ciorani, procese verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliul local la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 în aceeaşi circumscripţie, precum şi procesele verbale privind rezultatele votului pentru Consiliul Judeţean şi pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova.

Decizia nu este definitivă

Dosarul privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani a fost trimis în judecată în iulie 2021, fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul comunei Ciorani, Marin Voicu.

Astfel, 20 de persoane sunt acuzate de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, două sunt acuzate de complicitate la comiterea acestei fapte, iar primarul Marin Voicu este trimis în judecată pentru instigare la falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

În acest dosar au fost încheiate anterior patru acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

„Cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice”, preciza Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani "nu au absolut niciun trac infracţional", sunt "naturali" şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, "furând" voturile alegătorilor "fără niciun resentiment", se arăta în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62147052
Șaptesprezece persoane au fost propuse pentru a fi trimise în judecată, după mai multe infracțiuni silvice. Prejudiciu uriaș

Șaptesprezece persoane acuzate de infracțiuni silvice vor fi trimise în judecată. Prejudiciul se ridică la un milion de lei, a anunțat IPJ Bacău. 

62547221
Persoane cercetate pentru fraudă informatică în dauna Guvernului britanic. Prejudiciul este uriaș. Percheziții și în România

Trei persoane sunt cercetate de Parchetul Curții de Apel București pentru o fraudă informatică de peste un milion de lire sterline în dauna Guvernului britanic.

62554729
CCR a respins contestația mai multor deputați asupra legii despre fascism și antisemitism. Cum au motivat judecătorii

CCR a respins, în 10 iulie 2025, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați din S.O.S. România, AUR, Partidul Oamenilor Tineri și deputați neafiliați, potrivit comunicatului CCR.  

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.