Eugen Sechila, apropiat al lui Georgescu, trimis în judecată pentru amplasarea unei troiţe cu însemne legionare

×
Publicitate

Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a construit şi amplasat, în judeţul Călăraşi, o troiţă cu însemne ale mişcării legionare Garda de Fier.

"Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a unei inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, faptă prevăzută de art.4 alin.1 din OUG nr.31 din 2002", anunţă Parchetul într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Eugen Sechila.

"Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt. La data de 3 iulie 2021, inculpatul a construit şi amplasat pe raza unei comune din judeţul Călăraşi, în proximitatea sediului primăriei, o troiţă din lemn în memoria unei persoane, troiţă care avea încorporată în partea inferioară simbolul asociat mişcării legionare (Garda de Fier), care prezenta o figură geometrică compusă din trei linii verticale intersectate cu trei linii orizontale. Ulterior, în luna decembrie 2024, când s-a produs un scandal public din cauza faptului că troiţa conţinea un simbol legionar, familia decedatului a înlăturat acea troiţă", spune Parchetul.

Dosarul se va judeca la Judecătoria Olteniţa.

Eugen Sechila, fost luptător în Legiunea Străină, activează în Asociaţia "Gogu Puiu", care organizează "tabere de haiducie", destinate să-i "smulgă pe cei mici din faţa computerelor" şi să-i înveţe pe tineri "tehnici de supravieţuire" în natură, conform site-ului organizaţiei.

Sechila s-a ocupat în perioada campaniei electorale de anul trecut cu centralizarea tabelelor cu semnături pentru candidatura lui Georgescu, el participând şi la întâlnirea de la Ciolpani, alături de Horaţiu Potra.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62525951
De ce Călin Georgescu nu a scăpat de controlul judiciar. Judecătorul l-a contrazis: „Există o suspiciune rezonabilă”

Între timp, judecătorul de drepturi și libertăți, care nu i-a revocat lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General, și-a motivat decizia.

62525876
Motivarea instanței pentru menținerea lui Călin Georgescu sub control judiciar: Faptele sunt prea grave

Magistratul care a menţinut controlul judiciar pentru Călin Georgescu susţine că acesta şi-a păstrat în campania electorală discursul referitor la liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu.

62511687
Traficanți de droguri prinși în flagrant în Timișoara. Polițiștii au găsit asupra lor sute de pastile de ecstasy

Doi bărbați de 30 ani, din Timiș, au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc, după ce au fost prinși în flagrant, în timp ce vindeau peste 350 de comprimate de ecstasy, cu 15.000 lei.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.