Elena Udrea scapă de dosarul Hidroelectrica. Curtea de Apel București a dispus totuși confiscarea a peste 3 milioane de euro

×
Publicitate

Aflată în detenție în penitenciarul de femei de la Târgșor unde are de executat 6 ani, Elena Udrea scapă de încă o posibilă condamnare într-un alt dosar de corupție.

Curtea de Apel București a dispus marți încetarea procesului penal, deschis de DNA împotriva fostului ministru pe motiv că a intervenit prescripția. Instanța a dispus totuși confiscarea a peste 3 milioane de euro presupusa șpagă pe care Udrea a primit-o pentru a influenţa decizii la nivel înalt în domeniul energiei.

După trei luni de deliberări, Curtea de Apel București a decis încetarea procesului penal față de Elena Udrea, pentru cele două capete de acuzare: trafic de influență și spălare de bani. Instanța a explicat că procesul care a început inițial în 2017 nu poate fi soluționat pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale ca urmare a unei decizii de anul trecut a Curții Constituționale.

Elena Udrea nu scapă cu totul de pe urma acestui scandal de corupție. Chiar și fără să i se fi stabilit vinovăția și implicit condamnarea, Curtea de Apel București a dispus confiscarea de la fostul ministru democrat liberal a 3 milioane 400 de mii de euro, bani pe care Udrea i-ar fi primit în 2011 cu titlul de șpagă de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

În schimbul banilor, susțin procurorii DNA - Elena Udrea ar fi intervenit în favoarea lui Buzăianu la ministerul Economiei și Hidroelectrica. Buzăianu își dorea să primească energie electrică la prețuri avantajoase, în baza unor contracte mai vechi.

Avocații fostului ministru vor face apel la instanța supremă. Însă şi DNA ia în calcul să atace sentința pe motiv că prescripția nu s-ar putea aplica și în acest caz.

Elena Udrea ar putea avea parte de o decizie similară și în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. Curtea de Apel București o condamnase în primă instanță la opt ani de detenție pentru instigare la luare de mită și spălare de bani, asta în timp ce fiica cea mare a fostului președinte, Ioana Băsescu primise 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare și instigare la spălare de bani.

Și în acest dosar, a fost invocată prescripția, iar Înalta Curte de Casație va pronunța decizia în curând.

Dosarul „Hidroelectrica”

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, susţineau procurorii.

Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

Dan Andronic, mărturii mincinoase în dosar

Cu ocazia audierii sale ca martor, omul de afaceri Dan Andronic „a făcut afirmații mincinoase”, susțin procurorii DNA, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei.

Potrivit DNA, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:

- că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;

- că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;

- că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Românca acuzată că a promovat temuta grupare teroristă Stat Islamic, riscă cel puțin 8 ani de închisoare: „Îl ador pe Allah”

O romancă din Drobeta Turnu-Severin care ar fi promovat, în mediul online, temuta grupare teroristă „Stat Islamic”, riscă cel puțin 8 ani de închisoare.

Femeie acuzată de propagandă teroristă, trimisă în judecată de DIICOT. A mai fost condamnată pentru fapte similare

DIICOT a trimis în judecată o femeie care a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii active în Orientul Mijlociu, potrivit Agerpres.

Cum se negocia șpaga de 22 de milioane € pentru spațiile de la Aeroportul Otopeni. ”A primit informări nasoale de la SRI”

Apar informații noi din scandalul de corupție de la Compania Națională Aeroporturi București, în care săptămâna trecută au fost acuzați de trafic de influență sau dare de mită mai mulți oameni de afaceri și un fost șef al companiei.  

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.