Cum a motivat instanța achitarea lui Tăriceanu în dosarul în care a fost judecat pentru mărturie mincinoasă

61987358

Calin Popescu Tariceanu a fost achitat de ICCJ, care l-a judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală.

”Parchetul avea suficiente date și își formase o convingere din care putea și trebuia să-și dea seama că Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, fiind chemat a da declarație în calitate de martor în dosarul nr.259/P/2015, putea fi pus în situația de a se autoincrimina. Astfel, fiind obligat să declare adevărul în calitate de martor, dacă ar fi confirmat că știe despre ceea ce a declarat mincinos în opinia parchetului, declarația să l-ar fi expus unor sancțiuni penale. (...) În ceea ce privește solicitarea făcută în apărarea sa de inculpat, în sensul pronunțării unei soluții de achitare întemeiate pe dispozițiile art.16 alin.1 lit. a) din Codul de procedură penală – fapta nu există, Înalta Curte nu o îmbrățișează în raport de faptul că nu se poate susține inexistența unui act din partea inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton”, se spune în motivarea instanței.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61987349
Violențele de la protest: trei șefi din Jandarmerie au fost puși sub învinuire
Şefii Jandarmeriei şi un secretar de stat din Ministerul de Interne, au fost puşi oficial sub învinuire în dosarul violențelor din 10 august.
61978773
Augustin Lazăr: Documentele din ancheta privind violenţele din 10 august nu au fost încă declasificate
Procurorul general Augustin Lazăr spune că documentele solicitate în ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei nu au fost încă desecretizate şi că procurorii continuă să solicite şi alte acte şi aşteaptă declasificarea lor.
61936113
CCR a amânat pentru octombrie discutarea sesizărilor referitoare la Codul administrativ
Curtea Constituţională discută astăzi sesizările opoziţiei şi preşedintelui Iohannis referitoare la Codul administrativ, adoptat în iulie şi care prevede, între altele, acordarea de pensii speciale aleşilor locali.