CCR discută formarea completelor de judecată. Dragnea, primul care s-a plâns

×
Publicitate

Curtea Constituţională dezbate astăzi cererea Guvernului de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de judecători.

Potrivit Agerpres, Guvernul este reprezentat de şeful Secretariatului General al Guvernului, Toni Greblă, fost judecător constituţional, ÎCCJ de preşedintele acestei instanţe, Cristina Tarcea, iar Senatul - de Cristian Ionescu.

De la dezbateri lipseşte reprezentantul Camerei Deputaţilor.

Curtea Constituţională a fost sesizată pe 2 octombrie de către premierul Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sesizarea a fost determinată de ”refuzul explicit al ÎCCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare”.

La începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurilor de cinci judecători.

Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019.

”Apărarea pe fond, dincolo de toată retorica juridică, se întemeiază pe faptul că legea era neclară, că trebuia interpetată în spiritul ei și că pe lângă art. 32 din lege care reglementează din 2014 clar tragerea la sorți a celor 5 judecători din complet există și art. 33 care, aparent contrar, stabilea că președintele ÎCCJ prezidează completele de 5. În spiritul legii, ICCJ a combinat cele două reglementări contrare.

Desigur, asta nu explică de ce în celălalt complet de 5, măcar, nu au fost trași toți cei 5 judecători la sorți și nici de ce toate Hotărârile Colegiului de conducere al ÎCCJ prin care s-au desemnat din 2014 până acum completele de 5 sunt fundamentate exlusiv pe art. 32 și nu fac nici o referire la acest doar aparent contradictoriu art. 33.” - a scris pe Facebook avocatul Toni Neacșu.

Avocatul Toni Neaşcu a depus, la sfârşitul lunii septembrie, o plângere prealabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) prin care solicită revocarea a trei hotărâri din 2017 ale Colegiului de conducere prin care au fost desemnate cele două Complete de 5 judecători din Penal pentru 2018.

Unul dintre aceste două complete - C5 P1- prezidat de vicepreşedintele ICCJ Iulian Dragomir, judecă apelul în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi jumătate de închisoare.

Avocatul spunea atunci că, în 2017, Colegiul de Conducere al ICCJ ar fi desemnat cele două C5 pentru 2018 prin încălcarea legii, în sensul că a decis ca în compunerea acestor complete să fie membri de drept, în loc ca toţi judecătorii să fie traşi la sorţi.

În urmă cu aproximativ o lună, președintele PSD Liviu Dragnea s-a arătat revoltat de afirmația că sesizarea Guvernului la CCR cu privire la constituirea completurilor de judecată ar fi fost făcută în avantajul său.

liviu dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la instanţa supremă, însă a afirmat că toată această teorie - privind sesizarea CCR în avantajul său - este ”un nonsens”

”Să răspundă acei indivizi care spun asemenea minciuni, care fac presiuni, au făcut presiuni și pe completul care m-a judecat în primă instanță. Nimeni nu s-a sesizat. Nimeni, nici Inspecția Judiciară, nici CSM-ul, nimeni n-a avut o reacție că niște moderatori de la o televiziune amenințau niște în mod direct judecătorii din complet să dea o sentină de condamnare.

N-a avut nimeni nicio reacție. Acum, aceiași și alții, de la tot felul de site-uri, pun presiune pe Curtea Constituțională. Aveți impresia că dacă se acceptă acest conflict, nici măcar n-am citit sesizarea, ce se schimbă, procesul? Și nu-i alt complet? Păi vedeți că este un nonsens.” - a spus Dragnea, în octombrie.

Pe de altă parte, președintele PNL Ludovic Orban a declarat că sesizarea Guvernului la CCR cu privire la constituirea completurilor de judecată a fost făcută în favoarea lui Liviu Dragnea.

"Mi se pare, cum să spun, totul pentru Dragnea. Ţara asta, de fapt majoritatea guvernamentală, Guvernul şi toate instituţiile controlate de PSD se învârt în jurul acestui infractor şi dorinţei lui disperate de a scăpa de consecinţele faptelor pe care le-a săvârşit. Nu putem accepta la nesfârşit ca România să fie blocată şi aruncată înapoi din cauza acestui individ, care efectiv îşi bate joc de România", a declarat Orban.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61972110
CSM continuă discuţiile pe raportul Inspecţiei Judiciare referitor la Kovesi

CSM reia, miercuri, discuţiile pe marginea raportului întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către fostul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi şi de procurorul-şef adjunct Marius Iacob.

61998985
Ce s-a întâmplat cu profesorul din Iași care a fost acuzat că ar fi pretins favoruri sexuale

Condamnare definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru un profesor universitar din Iași, care a modificat nota unei studente aflate în an terminal. 

61986768
Legea privind Codul administrativ, declarată neconstituţională în integralitate

Legea privind Codul administrativ este neconstituţională în ansamblul său, a decis, marţi, Curtea Constituţională a României.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.