Ce urmează după anularea rechizitoriului din dosarul Mineriadei

×
Publicitate

Românii care au fost bătuţi de mineri şi de forţele de ordine, în iunie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, mai au de aşteptat până când vor afla adevărul.

Judecătorul de camera preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri anularea rechizitoriului şi a trimis dosarul Mineriadei din '90, înapoi la Parchetul Militar. Patru oameni au fost ucişi în acele evenimente sângeroase şi aproape 1400 răniţi.

În acest dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, fuseseră trimiși iniţial în judecată pentru infracţiuni împotriva umanităţii. 

Judecătorul de cameră preliminară a anulat nu doar rechizitoriul, ci şi numeroase acte de urmărire penală, ordonanţe şi rezoluţii, inclusiv rezoluţia prin care Ion Iliescu a fost învinuit de infracţiuni contra umanităţii. O acuzaţie care presupune acte de agresiune împotriva unei colectivităţi inclusiv uciderea, vătămarea fizică şi psihică şi lipsirea ilegală de libertate, fapte care, potrivit Codului Penal, nu se prescriu niciodată. Practic, procurorilor militari li se reproşează că au încălcat procedura legată de declanşarea urmăririi penale, aşa că au anulat şi toate probele strânse în timpul urmării penale. De ce nu au fost ele acceptate? Vom afla doar după ce judecătorul îşi va motiva decizia.

Marin Stoica, victimă a minariadei: ”Este o distrugere totală a dosarului. A fost făcut în mare bătaie de joc.”

”Această soluţie putea fi dată acum un an şi jumătate, dosarul să fi fost completat cu ce să nu s-a făcut în timpul urmăririi penale înainte să fi trimis la ICCJ şi să revină. L-a ţinut un an şi jumătate, l-a tergiversat, probabil să mai dea o gură de oxigen lui Ion Iliescu”, spune o altă victimă a evenimentelor din 1990.

Pe 13-15 iunie 1990, minerii au venit în Bucureşti şi au intervenit împreună cu forţele de ordine pentru a înăbuşi revolta din Piaţa Universităţii. Toţi cei care au trecut drept intelectuali au fost bătuţi, arestaţi şi interogaţi. Patru persoane au fost împuşcate mortal şi aproape 1400 rănite. Şi 1250 de oameni care protestau împotriva regimului Iliescu ar fi fost reţinuţi în mod ilegal.

Avocatul fostului preşedinte susţine că procurorii au făcut multe greşeli în anchetă, după redeschiderea dosarului, acum trei ani, şi spune că era firesc ca judecătorul să dispună refacerea dosarului, pentru că Ion Iliescu să nu devină el însuşi o victimă a justiţiei.

Adian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu: ”Ei au procedat la urmărire penală grăbită, adică au grăbit foarte mult lucrurile, pentru că aveau termen şi procedând astfel, au abdicat de la calitatea actului.”

Reluarea anchetei nu este însă singura controversă. Dosarul Mineriadei ar putea fi cercetat nu de procurorii militari, ca până acum, ci de cei de la secţia de investigare a magistraţilor. Şi asta pentru că pe lângă Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu sau Virgil Magueranu, inculpat este şi generalul Mugurel Florescu, fost procuror general adjunct al României şi şef al parchetelor militare în timpul Mineriadei.

Decizia judecătorului de cameră preliminară de a anula rechizitoriul şi de a restui dosarul la Parchetul Militar nu este însă definitivă. Procurorii militari au contestat-o deja, însă dacă va fi menţinută, cu siguranţă dosarul mineriadei de 13-15 iunie 1990 îşi va mai petrece multă vreme în justiţie până când se va stabili cine sunt vinovaţii şi ce pedepse merită aceştia. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62027158
Kovesi, despre dosarul de la CEDO: E o încercare de a amâna acest proces din partea guvernului

Fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, miercuri, că cererea de amânare a judecării plângerii depuse la CEDO este "doar o încercare de a amâna acest proces din partea Guvernului".

61891915
Răsturnare de situaţie în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Rechizitoriul a fost anulat

Răsturnare de situaţie în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri anularea rechizitoriului şi a dispus restituirea dosarului la Parchetul Militar.

61845592
Sorin Blejnar, prima reacție după ce a fost condamnat: ”Mi-au respins toate probele”

5 ani de închisoare cu executare. Aceasta este sentinţa în cazul lui Sorin Blejnar, fostul şef al fiscului. Curtea de Apel Bucureşti l-a găsit vinovat de trafic de influenţă.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.