Au fost înregistrate 89 de voturi „pentru” și 15 abțineri. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional, potrivit News.ro.

Propunerea legislativă, care are ca inițiatori parlamentari AUR și PSD, modifică Legea 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit.

„Indemnizația de merit se acordă personalităților care au făcut parte din echipa de fotbal Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986”, propun inițiatorii.

În forma actuală, prevede doar că „indemnizația de merit se acordă personalităților române de prestigiu ale științei, culturii și sportului”.

Inițiatorii invocă performanța istorică din 1986

Inițiatorii arată, în expunerea de motive, că propunerea legislativă urmărește introducerea expresă în lege a unei categorii de beneficiari din domeniul sportului, respectiv componenții echipei de fotbal Steaua București, câștigători ai Cupei Campionilor Europeni în anul 1986.

„Această performanță reprezintă un moment unic în istoria sportului românesc și una dintre cele mai importante realizări obținute vreodată de o echipă din România la nivel internațional. Câștigarea Cupei Campionilor Europeni în anul 1986 de către Steaua București a consacrat fotbalul românesc la cel mai înalt nivel european și a adus României un prestigiu sportiv deosebit. Importanța acestei reușite depășește sfera strict sportivă. Victoria din anul 1986 a devenit un reper de identitate sportivă națională, un simbol al performanței colective și al capacității sportivilor români de a concura și de a învinge la cel mai înalt nivel. Pentru generații întregi, componenții acelei echipe au reprezentat modele de profesionalism, sacrificiu și devotament față de sport și față de România”, spun ei.

Proiectul merge la Camera Deputaților

Adoptarea acestei inițiative reprezintă un act necesar de recunoaștere publică și instituțională a unei performanțe sportive istorice și unice, consideră parlamentarii.

„Statul român are datoria de a onora, inclusiv prin instrumente legislative, acele rezultate care au adus României prestigiu internațional și care au rămas în memoria colectivă ca repere ale excelenței sportive”, mai arată ei.