Salvatorul care mi-a inchis gura
Veşnică recunoştinţă colegului care m-a salvat de la moarte. Profesională.
Au trecut vreo trei ani, aşa că se poate „desecretiza dosarul”. Eram în Olanda, le meciul CFR-ului de la Eindhoven. În aceeaşi etapă din Europa League, Steaua juca tot în Olanda, la Enschede.
Eram singurul comentator al partidei dintre CFR şi PSV. Cu puţin timp înainte să înceapă meciul, trece un tehnician olandez şi mă întreabă: „Mono, ok?”. Mă uit la el, mă întreb care-o fi treaba cu „mono, ok?” dar îi răspund cu un „ok” pentru că făcusem probe de sunet cu regia din Bucureşti şi totul era ... ok.
Imediat după ce trece tehnicianul cu „mono, ok?”, îmi sună telefonul. Era un suporter al Stelei aflat în Olanda la Enschede. Era disperat, Gigi Becali, aflat în plin conflict cu fanii stelişti în acea perioadă, aranjase împreună cu primăriţa din Enschede ca românii veniţi la meciul Stelei să fie evacuaţi din oraş.
Evenimentul mi se părea incredibil, nu puteam să-i închid omului telefonul. Mi-am lăsat casca pe o ureche, ca să aud din regia de la Bucureşti când trebuie să încep comentariul şi pe cealaltă ureche ţineam telefonul cu care discutam cu fanul Stelei. În dreptul gurii aveam microfonul de comentariu care era încorporat cu căştile.
Deocamdată nu auzeam nimic în cască de la Bucureşti aşa că m-am angrenat puternic în discuţia de la telefon. Pe măsură ce auzeam detalii despre felul în care steliştii fuseseră îmbarcaţi în trenuri cu forţa doar pentru nişte presupuneri, gest de neimaginat mai ales într-o ţară aflată în avangarda libertăţilor de tot felul, mă indignam tot mai tare. Şi am început să zic chestii grele de tot în semn de revoltă în discuţia cu respectivul stelist.
După un timp, chiar dacă nu auzeam vreun semn în cască despre iminenţa începerii transmisiei mele, i-am spus abrupt stelistului care tot cerea să luăm atitudine că trebuie să închid pentru că-mi începe meciul. Şi, după ce am închis telefonul şi mi-am pus cealaltă cască pe ureche, a venit lovitura teribilă... Producătorul din regia de la Bucureşti striga în disperare că meciul deja intrase pe post.
Atunci am înţeles ce dorea tehnicianul olandez să spună cu „mono, ok?”. Sunetul venea de la Bucureşti doar într-o cască iar acea cască nu era pe ureche în timp ce vorbeam la telefon. Casca pe care o aveam pe cealaltă ureche nu primea niciun sunet, astfel că nu am auzit când mi s-a spus din regie câ transmisia începe.
M-a luat cu ameţeli, am spus „bună seara” şi am început să zic despre partidă ce şi cum, însă gândul îmi era numai la ce înfiorăciuni spusesem în discuţia cu fanul stelist fără să ştiu că sunt în direct...
Îţi dai seama, să te aşezi să vezi o partidă de fotbal şi, când intră pe post imaginea cu stadionul, să-l auzi pe comentator revoltându-se, spunând tot felul de grozăvii, de imprecaţii care oricum n-aveau nicio legătură cu ce se întâmpla pe arena din Eindhoven...Apocaliptic pentru comentator, intrigant şi, poate, comic pentru telespectatori.
Aici a intervenit însă colegul care m-a salvat de la „moarte”. Sunetistul a intuit că e ceva în neregulă văzând că nu răspund la toate apelurile din regie şi n-a „ridicat” sunetul niciun moment.
N-a fost blazat, a fost atent, a avut prezenţă de spirit şi m-a salvat. Pe post transmisia a început, au fost câteva zeci de secunde doar cu ambianţă de stadion dar fără comentariu, lucru un pic ciudat dar nicidecum catastrofic dacă sunetistul n-ar fi fost atent şi m-ar fi lăsat „în aer” cu discuţia mea telefonică.
Cristi Lăceanu, îţi mulţumesc. Datorită ţie transmisia a fost normală. Restul a fost tăcere.
Etichete: cfr cluj, Enschede, europa league, gigi becali, Olanda,
