"Este nepoliticos sa mananci de fata cu cineva care nu mananca!" Reguli pentru consumarea alimentelor la birou:

61355443

O serie de reguli trebuie respectate atunci când vine vorba despre consumarea alimentelor la birou.

Pe de o parte este nepoliticos să mănânci de faţă cu cineva care nu mănâncă, iar pe de altă parte colegii tăi nu se aşteaptă să îţi împarţi alimentele cu ei.

Astfel, masa de prânz trebuie să aibă un miros discret, astfel încât să nu atragă atenţia colegilor din birou.

De asemenea, nimeni nu ar trebui să te audă cum mesteci mâncarea sau sorbi din supa ta preferată.

bucatarie

 

În cazul în care există o bucătărie comună a biroului, atunci trebuie să fie aplicate câteva reguli clare pentru "o convieţuire paşnică".

În primul rând, trebuie să existe o persoană care să fie responsabilă de bucătărie şi să aibă autoritatea de a decide cine trebuie să o cureţe.

Astfel, pe uşa frigiderul trebuie postată o listă cu reguli, dar trebuie să fie foarte clar faptul că locul este destinat doar în acest scop. În caz contrar, s-ar putea ca uşa să devină un loc plin cu poze cu familia şi anunţuri de tot felul.

frigider

 

De asemenea, frigiderul trebuie curăţat în fiecare săptămână, iar mâncarea nu ar trebui să rămână cu săptămânile în el.

Pe de altă parte, nu este recomandat ca mâncarea să aibă un miros puternic.

Orice ai aduce la birou, verifică dacă mâncarea este depozitată în recipiente închise ermetic. De asmenea, numele tău trebuie să fie menţionat pe o etichetă ataşată recipientul cu mâncare.

Dacă aduci mâncare pentru întregul departament, poţi folosi o etichetă pe care să precizezi acest lucru, în aşa fel încât toată lumea să ştie că poate gusta.

mancare

 

Nu ocupa mult spaţiu în frigider, monopolizându-l cu recipiente enorme şi aplatizând alimentele tuturor. De asemenea, trebuie verificat de fiecare dată dacă uşa frigiderului este închisă.

În altă ordine de idei, trebuie ştiut faptul că microundele nu sunt destinate pentru a găti la birou. Cuptorul cu microunde se foloseşte doar pentru încălzirea mâncării şi este de preferat să nu plecaţi în timp ce mâncarea se încălzeşte. Totodată, atunci când cuptorul cu microunde s-a murdărit, este politicos să iei buretele şi să-l cureţi.

De asemenea, atenţia trebuie îndreptată şi către felul de mâncare pe care îl încălzeşti pentru a nu învălui tot biroul, spre exemplu, într-un miros de floricele de porumb.

popcorn

 

Există foarte multe firme care au interzis consumarea floricelelor de porumb în sediul lor, tocmai din cauza mirosului lor.

cafea

 

Pe de altă parte, multe birouri au un singur filtru de cafea. Aşadar, este important ca acesta să fie curăţat după ce este folosit, fiind pregătit pentru următoarea persoană care vrea să bea o cafea.

pahar

 

Fiecare trebuie să îşi spele paharul, farfuria, cana şi să le pună la locul lor. Fie că este vorba despre biroul vostru, frigiderul bucătăriei, filtrul de cafea, acestea trebuie curăţate.

Colegii de birou nu sunt robii tăi, după cum nici tu nu eşti sclavul lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61356136
Probabil omul cu cele mai mari brate din lume: "Unii ii spun Incredibilul Hulk" GALERIE FOTO

Un rus a reusit sa intre in atentia intregii lumi. Porecla lui este "Incredibilul Hulk".

61356722
Majoritatea romanilor prefera sa cumpere telefoane noi! Care sunt motivele:

Peste 80% dintre românii care deţin un telefon mobil spun că au preferat să cumpere aceste terminale noi, indiferent că este vorba de un telefon obişnuit sau de smartphone,

61362573
Luna plina poate sa perturbe somnul: Sfaturi practice pentru a avea un somn odihnitor in noptile caniculare

Somnul poate fi perturbat în nopţile cu Lună plină, afirmă cercetătorii elveţieni, într-un studiu care reprezintă, după părerea lor, prima dovadă ştiinţifică a influenţei pe care ciclul lunar o are asupra somnului.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.