A avut o reputatie proasta pana acum insa a ajuns in cele mai mari restaurante de la Paris!

61385212

Hamburgerul, chebapul, sendvişul fac parte din categoria produselor "fast-food", însă multe dintre acestea sunt gătite în cele mai mari restaurante pariziene.

Într-un cartier de birouri din centrul Parisului, bărbaţi îmbrăcaţi în costume, cu alură de bancheri, dar şi tineri nonconformişti aşteaptă câte treizeci de minute prepararea unui chebap.

Restaurantul "Grille" prepară chebapuri şi sendvişuri din frigărui la grătar, tăiate fin şi puse într-o felie de pâine alături de crudităţi.

Carnea provine de la un faimos măcelar parizian, Hugo Desnoyer, iar pâinea este preparată din făină bio. Marinata rafinată este făcută din rozmarin, usturoi roz şi chiar puţin sake, o băutură alcoolică japoneză preparată din orez fermentat.

Preţul unui chebap este de 8,50 euro.

Cei interesaţi mai pot plăti trei euro pentru cartofi prăjiţi şi pot obţine preţul unui meniu din fast-food-urile pariziene.

"Am deschis într-o perioadă despre care am crezut că este dificilă, in iulie. Succesul ne-a surprins, a declarat pentru AFP Jérôme Copentipy, managerul restaurantului "Grillé".

Doner kebab

"Chebapul a avut o reputaţie proastă, fiind realizat din multe alimente congelate şi multe dintre ele de proastă calitate. A fost, aşadar, o plăcere vinovată, doar că, acum, poate fi consumat fără probleme", a adăugat acesta.

Reţeta chebapului de la "Grillé" a fost pregătită de Frédéric Peneau, care a lucrat la două dintre cele mai bune restaurante din Paris, "Le Dauphin" şi "Le Chateaubriand".

În acelaşi timp, doi britanici Michael Greenwold şi James Whelan au vrut să redescopere gustul peştelui şi al chipsurilor din copilăria lor.

The Sunken chip

Din iulie, cei doi servesc în "The Sunken chip" propria lor versiune a peştelui prăjit servit cu chipsuri, o gustare tipică "fast-food-ului" britanic.

"Peştele nostru vine din Finistère, vestul Marii Britanii, de la un prieten", a explicat James Whelan.

Peştele este servit cu "chipsuri englezeşti". "Facem singuri preparatele, doar din peşte şi chipsuri, dar la cel mai înalt nivel", a mai spun James Whelan.

Michael Greenwold

Produsele provin de la acelaşi furnizor ca al lui "Roseval", unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Paris, al cărui bucătar-şef este Michael Greenwold.

Pe de altă parte, Brice Morvent, un fost concurent al emisiunii de televiziune "Top Chief", este, în prezent, foarte cunoscut pentru hamburgerii pe care îi prepară.

"Generaţia 20-40 de ani s-a născut cu fast-food. Tentaţia este peste tot. Nouă ne place gustul, deşi ştim că este rău", a spus bucătarul-şef de la "Comptoir de Brice".

mancare

Acesta şi-a dezvăluit reţetele sendivişurilor şi ale deserturilor pe care le prepară în cartea sa "Junkfood, 100% maison avec des produits frais", publicată în acest an.

De asemenea, popularitatea produselor bio a revoluţionat industria "fast-food", asociată cu produsele foarte sărate şi foarte condimentate, care reprezintă una din cauzele afecţiunilor cardiovasculare, obezităţii şi diabetului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61386781
Un mister vechi de 300 de ani a fost dezlegat:

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au dezlegat un mister care datează de peste 300 de ani, afirmând că nucleul intern al Terrei se învârte spre est,

61254007
I-a lasat 330.000 de lire sterline sotiei, cu conditia sa fumeze 5 trabucuri pe zi: Top 10 testamente bizare

Care e ultima dorinta? Indiferent cat de bizare este chiar trebuie indeplinita.

61235907
5 momente dramatice care au schimbat sportul pentru totdeauna! VIDEO

Adevaratele drame pentru lumea sportului mondial au loc atunci cand sportivii mor pe teren sau pe circuitele de curse.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.