Vlad Stroescu, despre anxietate în pandemie: Ne-am obișnuit cu ideea bolii și riscul morții și asta nu e bine

„Asta poate însemna reziliență, dar și oboseală sau, mai rău, negare sau alte mecanisme de apărare. Dacă nu mai putem să ne dezlănțuim pe stadioane, putem redescoperi puterea de vindecare a lucrurilor mici și delicate”, spune Vlad Stroescu, psihiatru la MindCare.

Ce frici și îngrijorări avem în această perioadă?

Vlad Stroescu: Multe, și mari, și mici. Nu e întotdeauna vorba despre grija că noi sau cei dragi ne-am putea îmbolnăvi, sunt și acestea deși la un nivel, paradoxal, mai mic decât în martie. Deși anxietatea legată de sănătate rămâne campioana greu de detronat a anxietăților, ne-am obișnuit întrucâtva cu ideea bolii și riscul morții și asta nu e neapărat bine, pentru că poate însemna reziliență, dar și oboseală sau, mai rău, negare sau alte mecanisme de apărare. Dar ne îngrijorăm pentru planurile noastre, dacă vom mai avea serviciu și cum va arăta el, dacă vom mai avea timp și cum îl vom folosi. Frica noastră nu mai e în zona groazei imediate, ci mai curând a neîncrederii.

În plus, nu avem timp și spațiu să ne și liniștim, pentru că spațiul și timpul personale ne sunt invadate și amestecate, serviciul, școala, copiii, familia, toate deodată. Dacă faceți față, vă felicit, nu e deloc ușor. Dacă simțiți că nu mai faceți față, să știți că e firesc și nu e cazul să vă învinovățiți. Doar să cereți ajutor.

Cum au apărut fricile acestea?

Vlad Stroescu: Prin aglomerare. Virusul a fost un accident, una dintre farsele pe care ni le joacă Universul când credem că deținem controlul. Tot ce a urmat după a fost încercarea noastră de a înghesui tot mai multe fără să avem mai mult loc. Ne dăm seama de asta după cum ne destabilizează lucrurile mici, aparent neimportante, după ce ne străduim și reușim să le îngrămădim pe celelalte.

În plus, ca să facem față la toate sarcinile, instinctele noastre de supraviețuire se mobilizează, fabricăm substanțe ale stresului cronic, și ele ne vor menține pe linia de plutire, dar cu un preț de plătit: coloratura emoțională a anxietății, somnul mai prost, unii parametri biologici modificați (puls, tensiune arterială, glicemie etc), adică un nou set de griji.

Cum să le facem față?

Vlad Stroescu: În primul rând, având grijă să ne punem limite. De exemplu, foarte mulți oameni care lucrează de acasă îmi povestesc că muncesc mai mult decât „înainte”. Asta nu e normal, și trebuie să învățăm să și refuzăm. E dreptul nostru. Doar că unora dintre noi ne e foarte greu: de exemplu, medicii. E foarte greu să refuzi un apel duminică seara, când știi că la capătul celălalt e un om care ar putea suferi. Așa că e mereu bine să ne gândim și la semenii noștri, să avem și noi grijă de liniștea celuilalt.

Apoi, sunt obișnuitele măsuri de igienă a vieții: somnul bun, mișcarea, evitarea „drogurilor” cum sunt alcoolul, tutunul, excesul de stimulante. Pare banal, dar un fumător anxios și obosit va fuma mai mult, la fel și un consumator de alcool, dacă n-am dormit tindem să bem mai multă cafea ca să rămânem în picioare. E bine să identificăm cercurile vicioase din viețile noastre, pentru că ele sunt și semnale de alarmă și locurile unde putem interveni ca să ne facem viața mai bună.

Personal, găsesc că mă ajută să mă retrag, când am timp, spre bucurile „lente” ale vieții: cititul în loc de butonat telefonul, de exemplu. Ba chiar am redescoperit mersul pe jos, eu, un biciclist împătimit. E o chitară la cabinet, a unui coleg, și o zdrăngăn dacă am cinci minute pauză. Dacă nu mai putem să ne dezlănțuim pe stadioane, putem redescoperi puterea de vindecare a lucrurilor mici și delicate, a călătoriilor de lângă noi.

Când nu le mai putem face față ce se intampla? Când să apelăm la specialiști?

Vlad Stroescu: De obicei, apelăm la specialiști când ne doare. Și nu mă refer doar la durerea fizică, ci la simptome pe care nu le putem ignora, cum e insomnia, atacul de panică, lipsa de energie care nu ne mai lasă să ne ocupăm de familie și serviciu și uneori nici de noi înșine, în cele mai banale activități de bază. Atunci e simplu și nu are rost să ezităm să cerem ajutorul. Dar tare bine ar fi dacă am face-o puțin mai din timp.

Psihoterapia, într-un fel, a devenit mai ușor de făcut, pentru că s-a dezvoltat enorm în zona online, și am putea să o facem dacă simțim nevoia să vorbim cu cineva care să nu ne judece, să nu fie implicat emoțional, căruia să ne putem plânge fără să ne simțim vinovați. De asemenea, e bine să cerem ajutorul dacă observăm tendința de a ne trata singuri, și aici mă refer și la tutun, alcool și altele. Uneori, mai des decât v-ați putea imagina, oamenii nu-și dau seama că nu sunt bine, și cei apropiați îi îndeamnă să ceară ajutor, un îndemn pe care merită mereu să îl luăm în seamă. În general, dacă aveți îndoieli dacă să cereți sau nu ajutor, cereți ajutor. Suntem aici să ne sfătuim împreună cu dumneavoastă.

 

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.

De la începuturile civilizației, frica este primul lucru care te izbește într-o pandemie. Ca să o alungăm, am luat o serie de măsuri de siguranță, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toți pacienții din clinicile și spitalele noastre sunt protejați și tratați. Am pus la dispoziția pacienților servicii medicale integrate, de o complexitate crescută, pentru a putea veni în întâmpinarea tuturor nevoilor lor.

Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Articol susținut de MedLife

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.