Destinul copiilor supradotati din Romania: pleaca la studii in strainatate, putini se mai si intorc

×
Publicitate

Fara un sistem educational care sa-i ajute pe cei supradotati, Romania s-a transformat in exportator de inteligenta. Cei mai multi dintre elevii supradotati pleaca la studii in strainantate si putini se intorc.

Mensa si Centrul Gifted Education, "casa" celor cu IQ peste medie

Dorian are 10 ani si e un mic savant care a inceput sa descopere lumea si tainele ei la numai trei ani. Acum e in clasa a-IV-a si in fata lui sta a treia invatatoare. La noua scoala s-a adaptat cel mai bine, desi la inceput era singur impotriva intregii clase. In noua clasa, printre noii colegi inca incearca sa-si faca loc. Dorian s-a simtit de multe ori discrimat, iar asta l-a transformat si pe el intr-un copil dificil. Cand si-au dat seama ca are nevoie de ajutor, parintii l-au dus la psiholog.

"E destul de bine. Imi controlez mai bine furia", a recunoscut Dorian Istrate.

Toate reactiile lui erau starnite de sentimentul ca inteligenta lui provoaca reactii de discriminare. In vreme ce copiii obisnuiti au un coeficient de inteligenta intre 100 si 114, ei, cei ca el, ajung la valori ce depasesc 140.

Dorian a fost acceptat la Centrul Gifted Education, creat de o asociatie pentru copiii supradotati. Cand i-am vizitat, erau la cursul de aritmetica relationala.

Aici sunt incurajati sa-si exprime sentimentele. 835 de copii din Sectorul 6 au fost testati la centru si 40% dintre ei au fost descoperiti cu intelect superior. 60 dintre ei au fost acceptati in program dupa ce au mai dat o serie de teste.

Centrul functioneaza pe baza teoriei lui Howard Gardner, un psiholog care sustine ca inteligenta este de sapte tipuri: verbală, logica, muzicala, corporală, interpersonală, intrapersonală sau naturalistă. Toti cei care au urmat cursurile au inregistrat progrese si mai ales au scapat de stigmatul de a fi altfel.

Sistemul educational din Romania, neputincios in valorificarea micutilor supradotati

Povestile acestor copii ilustreaza perfect neputinta unui sistem educational de a le valorifica talentul.

Irina este o micuta pictorita care la numai trei ani uimea lumea cu picturile ei. Lucrarile ei au ajuns in expozitii din Anglia, Germania si Italia, unde a primit numeroase premii, iar presa vorbea despre un adevarat fenomen, mai ales datorita felului in care aseaza culorile pe panza.

Azi, Irina are sase ani si o regasim la gradinita inconjurata de copii de varsta ei. Desenele ei nu mai au nimic iesit din comun pentru ca, odata ajunsa in invatamantul de masa, a fost incurajata sa se alinieze normelor clasice de predare.

Fara un suport din partea statului si familiei, micile genii se pierd in multime. Ajung la maturitate oameni normali, fara prea multe perspective.

Ce viitor are un supradotat in Romania

Ioan Mitrofan are un IQ mult peste medie. Cu toate acestea la scoala n-a fost un copil eminent, insa a simtit intodeauna ca e diferit. N-a fost un copil sociabil si nici nu si-a dezvoltat talentele pentru ca au ramas nedescoperite. Dupa ce a terminat liceul, s-a angajat si de 14 munceste intr-un atelier. Isi aminteste ca in 1999 a facut test de inteligenta, iar rezultatul l-a uimit pana si pe el. Tarziu a aflat de Mensa, organizatia mondiala infiintata in 1946 la Oxford si care are scopul a descoperi si pune in legatura oameni cu un coeficient de inteligenta ridicat. Cei acceptati trebuie sa aiba un IQ mai mare de 130. Poate ca viata lui ar fi aratat altfel daca familia sau profesorii l-ar fi ajutat sa-si puna in valoare inteligenta, dezvotandu-si talentele si pasiunile.

Mensa Romania are in prezent 250 de membri, iar la nivel mondial sunt 110.000. Majoritatea au cariere de succes. Oameni pe care IQ-ul ridicat i-a ajutat sa-si valorifice si celelate tipuri de inteligenta.

George Hristodol e un alt membru membru Mensa care crede ca pe langa IQ, inteligenta emotionala l-a ajutat sa reuseasca. In strainatate statutul de mensan iti asigura accesul catre cele mai ravnite job-uri. La noi, inca isi fac loc in societate. De ceva vreme, George conduce din Romania departamentul tehnic al unei companii de IT din America. Coeficientul de inteligenta l-a ajutat sa inteleaga domeniul, dar n-ar fi reusit fara alte calitati invatate de cei ce l-au crescut. La doi ani, ramanea orfan de ambii parinti. A fost luat in grija de unchiul si matusa de la Cluj, un cuplu de intelectuali care i-au intuit potentialul si i l-au exploatat.

Toate economiile si le-au folosit pentru ca el sa invete doua limbi straine si sa-si dezvolte pasiunea pentru matematica si informatica. Azi, la 32 de ani, lucreaza la un calculator performat, si e fericit cu viata pe care o are. S-a casatorit si rand pe rand a bifat toate planurile de viitor ale anilor copilariei. Cu primii bani castigati ca programator si-a cumaprat o masina. Apoi un teren ca intr-un final sa intre in casa pe care visa sa si-o contruiasca. Stie ca tot ce are se datoreaza mintii lui, dar mai stie ca n-ar fi ajuns aici daca IQ-ul nu era dublat celelalte tipuri de inteligenta. E modest, empatic, sociabil si mai ales e constient de cine e el in societate. Ei sunt o mica parte din cei multi si inteligenti, nedescoperiti inca pentru ca n-au fost ajutati de familie, de scoala, de societate.

Sa fii inteligent nu e de ajuns, dar e un avantaj, care descoperit, potentat si exploatat la maxim, poate sa transforme viata unui copil supradotat intr-o capodopera. Altfel nu vor fi decat o valoroasa marfa de export pentru strainii care o preiau si investesc in ea pentru ca mai tarziu sa se foloseasca eficient de geniul lor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
"Uneori imi doresc sa nu fi fost asa". Copiii supradotati ai Romaniei sunt neglijati de societate

4% dintre copiii Romaniei se nasc supradotati. Ultimele studii arata ca jumatate dintre ei vor esua in viata. Motivul: societatea si scoala n-au stiut sa le potenteze marele dar de a se fi nascut inteligenti.

Caii de la LETEA – o ancheta de Alex Dima la Romania, te iubesc

Pe ProTV si www.voyo.ro, corespondentul Stirilor ProTV Alex Dima prezinta o ancheta dureroasa despre situaţia impresionantă a cailor de la Letea.

Romanii acceptati in MENSA vin, duminica, la "Romania, te iubesc!" pe ProTv si Voyo News

"Sunt oameni inteligenti cei care fac cele mai inteligente alegeri?", se intreaba corespondentul Stirilor ProTv Paula Herlo.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.