Zeci de mii de elevi mai fac o încercare să ia Bac-ul. ”Îmi iau de o grijă și după aia o să mă mai gândesc”

×
Publicitate

Peste 30.000 de candidați au început luni Bacalaureatul de toamnă, cu probele orale de competențe. Candidații trebuie să susțină testările nepromovate în vară ori, după caz, toate probele, dacă nu s-au prezentat la prima sesiune.  

Rareş a absolvit anul trecut, dar intră acum prima oară în examen. A venit încrezător de la 100 de km distanță și a trecut cu brio de prima probă.

” - Te-ai descurcat?

 - Da, foarte bine.

 - Te-ai pregătit, cum îţi vezi viitorul ce o să faci?

 - Păi, o să dau Bacul acum să îmi iau de o grijă şi după aia o să mă gândesc, încă nu m-am gândit”.

Din generația care a încheiat liceul în această vară, se întorc în sesiunea din august a Bacalaureatului 18.200 de concurenți, pentru a doua încercare- și ultima gratuită- oferită de sistemul nostru de învățământ.

Din promoțiile trecute sunt încă 12.000 de candidați înscriși. Ei au plătit o taxă de 500 de lei pentru a da examenul de la a treia oară în sus. Așa că pentru ei miza e și financiară, pe lângă orgoliu.

Prima probă scrisă, pe 11 august

Majoritatea celor picați în prima sesiune au ratat la probele scrise, dar sunt și 5.000 de tineri care n-au venit în iunie din cauza unor corigențe, așa că dau și cele 3 sau 4 probe de competențe- la limba română, la limba maternă, pentru o limbă modernă și digitale.

Elev: ”Însoțitor de bord”.

Cert e că toți cei înscriși speră ca în final să primească hârtia pe care unii angajatori le-o cer insistent, ca să poată depăși în anumit prag salarial sau al unei funcții din companie.

Elev: ”Constructor”.

Miza cea mare a Bacalaureatului rămâne totuși la probele scrise. Prima, la limba română- unde au picat cei mai mulți candidați în prima sesiune- e programată lunea viitoare. 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62564399
Elevii români au obţinut patru medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică. Rezultat istoric
Elevii români au obţinut patru medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică, care s-a desfăşurat în Bolivia.
62550825
Un specialist de top în testare standard vine cu soluții pentru educația din România - Interviu
Profesorul Mark Reckase spune că principalul scop al educației e să ai suficienți oameni cu cunoștințe diverse care funcționează bine și participă la dezvoltarea societății.
62563868
„Școala nu va începe pe 8 septembrie”. Sindicaliștii din Educație anunță grevă generală în prima zi a noului an școlar
În loc de prima zi de școală, pe 8 septembrie va fi grevă generală, spun liderii celor trei mari federații sindicale din educație, reuniți în fața Ministerului Educației, la proteste.