Răspunsul oficial al Min. Educației, dupa gafa în care ierarhia mediilor pentru admiterea la liceu a fost publicată greșit

62357535
Getty

Ministerul Educației vine cu lămuriri după ce, marți seară, a fost publicată în mod eronat ierarhia de admitere la liceu 2023.  

Astfel, ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată din nou astăzi, miercuri, 5 iulie, la ora 18, conform anunțului făcut de Ministerul Educației.

Ierarhia mediilor pentru admiterea la liceu a fost publicată inițial marți seară, deși calendarul prevedea ziua de miercuri, conform edupedu.ro. 

Ministerul Educației explică acum, la aproape o zi distanță de la eroarea făcută, că ceea ce s-a întâmplat marți nu afectează procesul de completare a opțiunilor și repartizarea computerizată a candidaților.

„Dat fiind că, marți, 4 iulie, s-au identificat neconcordanțe în aplicația informatică în ceea ce privește ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal, Ministerul Educației a solicitat reprezentanților furnizorului de servicii informatice retragerea ierarhiei pentru verificarea corectitudinii aplicării criteriilor de departajare, respectiv remedierea erorilor și, ulterior, publicarea actualizată.

Precizăm că nu este afectată integritatea bazei de date și că situația a fost generată de o eroare a algoritmului pentru aplicarea ordinii criteriilor de departajare. De asemenea, menționăm că situația creată nu afectează procesul de completare a opțiunilor și repartizarea computerizată a candidaților, în cadrul admiterii la liceu. Totodată, precizăm că, în conformitate cu prevederile calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023 - 2024, anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București este prevăzută a se realiza în data de 5 iulie.

Înțelegem importanța acestui moment pentru toți cei implicați, absolvenți și părinții acestora. Vă asigurăm că facem demersuri pentru ca toate procesele care vizează sistemul de învățământ să se deruleze în bune condiții și pentru ca, atunci când se produc erori, acestea să fie remediate în timp util, pentru a nu-și produce efecte”, a transmis ministerul Educației.

Ierarhia candidaților pentru admiterea la liceu

Ministerul Educației precizează că, potrivit  calendarului admiterii în învățământul liceal, după afișarea rezultatelor finale la evaluarea națională, se afișează ierarhia județeană/ la nivelul municipiului București, în vederea admiterii la liceu.

► Ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obținute la evaluarea națională) și, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv:

  • nota obținută la proba de limba și literatura română, în cadrul evaluării naționale
  • nota obținută la proba de matematică, în cadrul evaluării naționale
  • nota obținută la proba de limba și literatura maternă, dacă este cazul
  • media de absolvire a claselor V - VIII.
Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62362844
„Fiind și războiul și pandemia, asta ne-a fost greu să învățăm”. Ce spun elevii care nu au reușit să promoveze Bacul

În peste 50 de licee din țară, niciunul dintre candidații care au susținut Bacalaureatul nu a promovat examenul. Numărul acestor școli aproape ca s-a dublat prin comparație cu 2020.

62362841
Nota unui elev a crescut de la 6,60 la 9,50 la Evaluarea Națională, după contestații. Probleme mari la unele note inițiale

Continuă premierele nedorite din Educație. După Evaluarea Națională de clasa a opta, peste 27.000 dintre candidați au depus contestații. Iar mai mult de jumătate dintre elevii nemulțumiți de notele inițiale au primit note mai mari după recorectare.

62362806
Revoltă după contestațiile de la Evaluarea Națională. Unii copii au primit inițial și cu 3 puncte mai puțin decât meritau

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale Evaluării Naționale, iar acestea arată clar că mai mult de jumătate dintre elevii nemulțumiți au fost într-adevăr nedreptățiți de prima echipă de corectare.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.