Prima reacție a învățătorului acuzat că a corectat greșit tema unui elev

×
Publicitate

Scandalul creat de corectura făcută de un învățător pe caietul unui elev de clasa a doua din Iaşi continuă.

Cadrul didactic a trasmis un comunicat în care susţine că acuzaţiile care îi se aduc sunt neadevărate. Părinţii copilului au prezentat, în schimb, noi probe.

În dispută a intervenit şi sindicatul din învăţământ.

Ca să îşi susţină acuzaţiile, părinţii elevului de clasa a doua au arătat miercuri din nou caietul copilului în care învăţătorul a modificat cu roşu cuvântul patinoar - scris corect de fiul lor.

Tot ei au explicat ce sarcină avea de rezolvat băiatul.

Ionel Târnoveski, tatăl elevului: „Avem cerinţe. Numărul 3: „Observă imaginile, formulează trei enunţuri .” Și putem vedea şi în manual. Dăm pagina şi aici e postarea mea, cu corectura domnului învăţător."

Şi învăţătorul acuzat şi-a prezentat punctul de vedere.

Spiridon Andrieş a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă: „Elevii au primit ca sarcină de lucru copierea unui text scris pe tablă, intenționat greșit, cu erori de scriere, pe care să-l rescrie corectând greșelile sesizate, evidențiindu-le prin scrierea cu creionul. În notarea temei de acasă, am ținut cont de faptul că elevul nu a respectat cerințele enunțului și a scris, selectiv, doar câteva enunțuri care nu erau în totală concordanță cu textul scris la tablă.”

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi a preluat punctul de vedere al învăţătorului.

Miercuri, în schimb, şi-a nuanţat poziţia, pentru că părinţii susţin că explicaţia învăţătorului s-ar referi la un alt exerciţiu decât cel invocat de ei.

Laviniu Lăcustă, lider USLIP Iași: „Luăm în calcul o eroare umană. Vorbim de două enunţuri similare cu cerinţe diferite, probabil pe fondul oboselii."

Comunicatul de presă al învăţătorului a fost transmis de pe adresa de e-mail a şcolii unde predă cadrul didactic.

Gabriela Săndulescu, director Colegiul „Mihai Eminescu” Iași: „Nu este părea noastră despre caz, este doar a învăţătorului. Am trimis-o de pe adresa oficială pentru că scandalul luase amploare naţională şi toţi ştiau că bărbatul lucrează la şcoala noastră."

O decizie în acest caz va fi luată după ce vor fi adunate toate caietele elevilor din clasă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62004336
Evaluarea Națională la clasa VIII-a ar putea fi eliminată. Anunțul ministrului Educației
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ia în calcul o posibilă desființare a Evaluării Naționale la clasa VIII, ea lansând deja dezbateri publice pe această temă cu directorii de școli din București și din țară.
62026462
Sora elevului corectat greșit s-a dus la învățător să îi ceară explicații. Ce a pățit
Este scandal la o şcoală din Iaşi, după ce părinţii unui elev de clasa a doua îl acuză pe învăţătorul băiatului lor că i-a corectat greşit o lucrare.
62004336
Reacția ministrului Educației cu privire la profesorul care a corectat greșit o lucrare
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că învăţătorul din Iaşi, care a tăiat scrisul corect al unui copil, va fi trimis într-un program de evaluare, iar directorul şcolii va avea rolul de a rezolva punctual situaţia.