Numărul de burse de merit primite de elevi a explodat în pandemie. Schimbările făcute de Ministerul Educației

×
Publicitate

În pandemie, numărul de burse de merit primite de elevi a explodat. Școala online i-a ajutat, se pare, să ia note mult mai mari la teste, față de anul anterior.

Așa ca mulți dintre ei au devenit bursieri. Cifrele au ieșit la iveală pe fondul scandalului iscat, după ce Ministerul Educației a anunțat că mărește notele în funcție de care se acordă bursele. Pe de altă parte, și banii vor fi mai mulți.

În Olt, în anul în care elevii au făcut școală online, numărul celor care au primit burse s-a triplat, comparativ cu precedentul. Dintr-un total de 55 de mii de școlari, 30 de mii au fost bursieri, adică aproape 65 la sută. Cu un an înainte erau doar 13 mii.

„În învățământul online, foarte mulți elevi nu au dorit să li se vadă figura și atunci, în momentul în care dădeau lucrări sau erau ascutați, existau și diferite modalități prin care ei, să zicem, eludau învățarea. Media elevilor a fost cu un punct mai mare decât în anii trecuți”, a declarat Victor Iacobescu, inspector școlar general ISJ Olt.

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, din cei peste 900 de elevi doar 43 nu au primit bursă.

„Dintre care 10 nu au avut media 10 la purtare, restul nu au avut media de 8,50. În online, evaluarea a fost un pic mai diferită decât cea clasică, am mers mai mult pe realizarea de proiecte. Ca profesor simt ca i-am supraevaluat puțin”, a spus Geanina Pârvu, directorul Colegiului „Radu Greceanu” din Slatina.

„În anul 2020, care s-a suprapus peste debutul pandemiei, aveam 123.000 de beneficiari ai burselor de merit. Deci de trei ori mai puțin. De ce au crescut atât de mult mediile? Din cauza irelevanței notelor acordate în sistemul online. Niciun profesor nu poate garanta că cel care a răspuns întrebărilor pe baza cărora a fost acordată nota este elevul sau este un frate, sau o soră, sau un profesor. Nu poate garanta că răspunsurile au fost oferite de elev fără materiale ajutătoare”, a explicat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Până acum, bursa de merit se acorda de la media 8,50. Acum, media a fost crescută la 9,50.

Profesorii spun că explozia de burse îi dezavantajează pe cei care fac cu adevărat performanță.

„Performanța trebuie stimulată, dar consider că, procentual, o treime sau un sfert dintre elevii dintr-o anumită clasă, ceea ce este mai mult duce la o, să îi zicem, premiere în masă”, a mai declarat inspectorul școlar general ISJ Olt.

„Nu ne avantajează pe noi, cei care muncim foarte mult pentru a obține aceste rezultate și cred că, ca să ai media 8.50 trebuie să ai jumătate de materii media 7 și tot poți să ai media 8.50 și nu consider că simbolizează titlul pe care aceasta îl poartă”, spune o elevă.

În Timiș au fost acordate aproape 14 mii de burse de merit, în creștere față de anul anterior. La Școala Generală 30 din Timișoara aproape 80 la sută dintre elevi sunt bursieri.

„Anul trecut, anul școlar s-a desfășurat online, cu siguranță formele de evaluare care au fost abordate de cadrele didactice au fost diversificate și sigur că acest lucru a fost în avantajul elevilor. Un alt motiv ar fi și acela că unii dintre ei au fost mai superficiali, timpul a fost mai scurt pentru cadrele didactice pentru fixare”, a transmis directorul Școlii Generale 30 din Timișoara.

Vestea bună pentru elevi este că valoarea burselor va crește: bursa de performanță va fi minimum 500 de lei, iar cea de merit 200.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62234692
Înscrieri Comper 2022. Pe ce dată vor avea loc probele

Concursurile Comper, cele mai cunoscute concursuri gratuite din mediul școlar, se vor relua anul acesta, potrivit unui anunț făcut de organizatori.

62233890
Elevii se bucură că au revenit la școală, dar experții în sănătate avertizează că va fi o explozie de cazuri de Covid-19

Elevii s-au reîntors la școală. Cursurile față în față se vor desfășura în școlile unde rata de vaccinare este de peste 60 la sută, în rândul angajaților, dar și în localitățile unde incidența îmbolnăvirilor este de sub trei la mie.

62224484
Nicio șansă ca elevii să aibă vacanță inter-semestrială, anunță Ministerul Educației

Elevii nu vor avea vacanță inter-semestrială în acest an, iar Ministerul Educației dorește continuarea cursurilor în format fizic, chiar dacă numărul cazurilor de Covid 19 va crește.

Recomandări
Congres pnl 7
Reacția lui Ilie Bolojan după ce PNL a decis să voteze „Executivul Niculescu” și să intre în opoziție: „Un vot condiționat”

PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu și intrarea formațiunii în opoziție, a anunțat sâmbătă liderul partidului, Ilie Bolojan, după o ședință de peste trei ore. El a precizat că votul este condiționat.

Luca niculescu id237175 inquam photos george calin
PNL, decizie finală privind „Guvernul Niculescu”. Liberalii susțin propunerea lui Bolojan și vor vota noul Cabinet

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit sâmbătă și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Votul are loc, marți (20 octombrie), în Parlament.

F 16 romania profimedia 0800220074
Două drone aeriene, doborâte sâmbătă seara de piloţii militari români deasupra Mării Negre. Anunțul făcut de MApN

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, au anunţat reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.