Fenomen grav în România. Unul din doi adolescenți renunță la studii, în timpul liceului, din cauza sărăciei

×
Publicitate

Conform datelor Eurostat, unul din doi adolescenți din România renunță la studii, în timpul liceului, din cauza sărăciei și a neajunsurilor din familie.

Abandonul școlar a crescut cu aproape 3 procente, anul trecut, față de 2020, iar copiii din mediul rural ajung să fie respinși de societate. Psihologii spun că implicarea părinților în educația copiilor este primordială, pentru a nu îngroșa rândurile analfabeților funcționali din țara noastră.

Beatrice are 16 ani și este elevă în clasa a X-a, la un liceu din Iași. Copila provine dintr-o familie numeroasă, de la țară. Profesorii i-au descoperit calitățile și au îndrumat-o să se înscrie într-un program educațional.

Beatrice, elevă: "Noi, în sat, nu aveam licee. Am zis că o să-mi pierd viața dacă nu o să continui cu școala.. Faceam temele, o ajutăm pe mama la treburile din gospodărie. Acest loc mi-a deschis ochii și mi-a arătat că lucrul în echipă e făcut pentru mine. Am devenit mult mai fericită. Eu sunt foarte ambițioasă, îmi doresc să am un viitor bun și un trai bun. Școala e cea mai importantă. Fără școală nu poți să ajungi nicăieri".

Peste 40% dintre adolescenții români trăiesc în sărăcie

Conform datelor Eurostat, la finalul anului trecut, 44,5% dintre adolescenții din România, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, trăiau în sărăcie sau în risc de excluziune socială.

Asta înseamnă că unul din din copii a terminat cel mult 8 clase, iar apoi a renunțat de tot la studii. Creșterea este cu 2,7% față de anul 2020, iar România este țara cu cei mai mulți adolescenți în risc din sărăcie din întreaga Uniune Europeană.

Sfatul psihologilor pentru părinți

Liliana Luca, psiholog principal: "Sprijinul si îndemnul către actul educațional ar trebui să pornească din familie, de la părinți. Atunci când există dorința de a spirjini un copil către școală, cu siguranță, dacă se dorește, se găsesc posibilități. Părinții rămân baza și suportul oricărui copil în dezvoltarea sa ca adult".

Abandonul școlar a ajuns la cote ridicate, atrage atenția și World Vision România, în special la trecerea de la gimnaziu la liceu. În prezent, fundația ajută 120 de elevi din mediul rural, din toată țara, să ajungă la liceu sau să-și continue studiile liceale.

Oana Baciu, coordonator proiecte educationale: "Îi spirjinim printr-un cumul de activități ce vizează dezvoltarea lor personală și orientarea vocațională, activități care se desfășoară lunar prin tabere de vară. O oportunitate unică pentru ei de a ieși din mediul rural, prin meditații, mentorat".

Totodată, unul din cinci elevi din mediul rural, care au început clasa I în anul 2012, nu au mai absolvit clasa a VIII-a, în 2020.

Comparativ, rata de abandon în rândul tinerilor din mediul urban, din aceeași generație, a fost de patru ori mai mică, potrivit celui mai recent raport al Ministerului Educației privind starea învățământului preuniversitar.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Vacanța de iarnă a elevilor în 2022. Când începe și cât durează

După minivacanța de Sfântul Andrei și de Ziua Națională, elevii s-au întors în bănci. După doar trei săptămâni de cursuri va începe, însă, vacanța de iarnă.

Directorii anului 2022, premiați de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Contribuția lor la sistemul de învățământ

Într-un sistem de învățământ cu multe hibe, există totuşi oameni care demonstrează că se poate face performanţă cu pasiune şi dăruire.

România, țara din Uniunea Europeană cu cei mai puțini tineri care își continuă studiile după terminarea liceului

România este țara din Uniunea Europeană cu cei mai puțini tineri între 25 și 34 de ani care, după terminarea liceului, își continuă studiile, fie că vorbim de facultate, postliceală sau o altă formă de învățământ, potrivit unui raport al Eurostat.  

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.