Febra simulărilor. Realitatea tristă a educației românești: cu câți ani în urmă sunt elevii de la țară față de cei de la oraș

×
Publicitate

Peste câteva zile, încep simulările examenelor naționale pentru 300.000 de elevi din anii terminali. Iar înscrierile la bacalaureat se deschid la jumătatea lunii decembrie.  

În premieră, probele orale se vor ține la începutul anului viitor, așadar- spun profesorii- elevii ar trebui să se pregătească deja.

Între timp, s-a încheiat un program de monitorizare al Ministerului Educației, care arată că elevii din rural sunt cu 3 ani în urmă ca nivel de educație față de cei din urban.

Cristina Bida, profesor de română: ”Simulare la Limba română. Toată lumea e prezentă, toată lumea are act de identitate și ceva de scris de culoare albastră”.

Instrumentul de scris al unui viitor candidat suferă vizibil efectele stresului.

”- E elicopter ăsta!

-Zici că sunt...

-Elice, da”.

Brusc, i se termină și caietul.

”Scrie și pe copertă, mă!”.

Între timp, colegii au umplut deja tabla de exerciții pentru bacalaureat.

”Începi și tu cu x compus cu y, te rugăm! Dar mai repede, că ești pe timpul meu”.

Unii sunt realiști.

”Nu sunt pregătită cum trebuie, nu fac toate cele trei subiecte, dar 7-8 tot iau”.

Silviu Bălănescu, profesor de matematică: ”La a XII-a, până nu vine prima simulare, nu ne apucăm serios de treabă. De asta încercăm să le dăm o simulare în ianuarie, ca să îi urnim”.

În Capitală nu sunt organizate simulări regionale, cum sunt în județe. Așadar, ține de fiecare director să pregătească aceste sesiuni de antrenament pentru examene.

”Elevii noștri nu își permit să facă meditații private”

Până în martie, când Ministerul Educației va face simulările naționale, atât pentru bac, cât și pentru evaluarea celor de a opta, unele școli vor da 2-3 asemenea teste. Altele, nici măcar unul. Profesorii au parcurs 90% din materia de examen.

Însă șansele de a lua note mari depind de tot ce au învățat copiii în ultimii 3 ani și jumătate. Iar elevii din medii sărace trebuie ajutați să recupereze, mai ales că rapoartele arată că un copil de 18 ani din rural este cu 3 ani în urma unuia din rural, ca nivel de pregătire. În plus, pentru bacalaureat probele orale se țin cu 5 luni mai devreme.

Prof. Cornelia Toader, director: ”Au o perioadă mai scurtă în care li se predă. Elevii noștri nu își permit să facă meditații private”.

O școală de periferie a câștigat un proiect cu bani europeni ca să dubleze orele pentru materiile de examen.

Liviu Pavel, directorul Școlii 136: ”Noi am cuprins încă două ore de matematică și pentru clasele a VIII-a”.

Îmbunătățirea notelor scade și riscul ca elevul să chiulească și să părăsească școala, înainte să-și încheie studiile. Anul trecut, rata abandonului școlar a fost în România de 16%, comparativ cu ținta UE, de 9%. Discrepanțele dintre orașe și sate sunt uriașe - 3% dintre elevii din orașe părăsesc școala, și peste un sfert din rural.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62481944
Ministerul Educaţiei: Vinerea înaintea alegerilor nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităţilor de învăţământ

Ministerul Educaţiei a discutat cu inspectorii şcolari generali despre pregătirea alegerilor, stabilind că în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităţilor de învăţământ unde sunt secţii de votare.

62499410
Liceenii din România, obligați să dea la BAC matematica sau o altă știință. „E un shortcut către gândire, către rațiune”

După modelul european, elevii din România vor avea o probă de matematică sau de „științe” la bacalaureat, indiferent de profil.  

62459020
România cheltuie mai puțini bani pentru Educație decât Benin și Zambia, raportat la PIB. Suntem pe ultimele locuri în lume

Guvernul României are unele dintre cele mai mici cheltuieli făcute pentru educație din lume, arată cel mai recent raport al UNESCO. România a investit în educație, în 2023, doar 3,3% din produsul intern brut (PIB).  

Recomandări
Valentina si frizerul
Reacția tatălui Valentinei, tânăra ucisă și băgată într-o valiză, după ce principalul suspect s-a predat. Ce rugăminte are

Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul crimei oribile din Vâlcea, s-a predat în Elveția. Individul, bănuit că și-a ucis iubita, apoi i-a ascuns trupul într-o valiză, pe care a aruncat-o în Olt, era dat în urmărire internațională.

Calin georgescu arestat
Primele imagini cu Călin Georgescu scos cu cătuşe la mâini din vila lui din Mogoşoaia. Ce nu a fost lăsat să facă | VIDEO

Călin Georgescu a fost scos de poliţişti din vila lui din Mogoşoaia, având cătuşe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei.

Vlcsnap 2026 09 29 19h20m54s665
Reacția Zoo Sibiu, după ce un iepuraș viu a fost dat ca hrană unui piton, de față cu vizitatorii

Incident înspăimântător la grădina zoologică din Sibiu. De față cu vizitatorii, un piton a primit la masă un iepure.