Câte tablete s-au distribuit până acum. Monica Anisie spune ce s-a întâmplat cu profesorii care au refuzat să predea online

×
Publicitate

Nu mai puțin de 250.000 de elevi din totalul de 3 milioane au nevoie de tablete pentru a putea să învețe de acasă, online.

Însă doar un sfert dintre aceștia au primit până acum aceste dispozitive.

”Am vorbit și ieri cu inspectorii generali și le-am solicitat din nou să fie atenți, să se concentreze asupra acestor copii.
Ministerul Educației a distribuit deja 64.270 de tablete, prin programul ”Școala de acasă”, iar până la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi livrate 82.000 de tablete, primul lot pe care l-a câștigat un operator economic”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, pentru Știrileprotv.

”Acei 250.000 sunt acei copii care nu au avut niciun dispozitiv electronic propriu. Imediat ce am avut acest necesar, transmis de inspectoratul școlar, am realizat HG prin care am alocat banii pentru achiziționarea a 250.000 de tablete. În al doilea lot este prevăzută livrarea a încă 180.000 tablete”, a explicat Anisie.

Ministrul Educației a spus și cum sunt sprijiniți elevii care nu au acces la învățământul online: ”Unitatea de învățământ și inspectoratul școlar au realizat material de lucru pe care le-au transmis fizic elevilor și în felul acesta am continuat învățarea de acasă”.

 

Mesajul pentru profesorii care refuză să predea online: ”Se pot lua și măsuri”

 

Monica Anisie a abordat și subiectul profesorilor care refuză să predea online, arătând și două exemple clare de sancțiuni îndreptate împotriva unor astfel de cadre didactice.

”Pentru profesorii care nu vor să desfășoare învățământ online, am dat un mesaj foarte clar, că trebuie să se mobilizeze toți profesorii și să-și desfășoare activitățile în conformitate cu prevederile legale. Dacă nu, se pot lua și măsuri. De exemplu, în județul Vrancea un profesor a fost sancționat pentru că nu a vrut să desfășoare învățământ online: i s-au tăiat orele respective din salariu și a primit o sancțiune disciplinară. În județul Dâmbovița chiar s-a ajuns la desfacerea contractului de muncă pentru o învățătoare care a refuzat să desfășoare orele online”, a declarat ministrul Educației.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62157241
Ministrul Educației, Monica Anisie: ”Rata de infectare în școli este sub 1%”

Monica Anisie, ministrul Educației, a vorbit sâmbătă dimineaţă, la Ştirile ProTV, despre școlile și grădinițele care se închid de luni.

62155777
Toate școlile din România se vor închide de luni. Orban. ”Măsurile nu au dat rezultate”

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut joi, în debutul ședinței de Guvern, închiderea școlilor din toată țara, ca măsură pentru controlul răspândirii coronavirusului.

62156761
Elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri, pentru pregătirea examenelor

Toţi elevii de clasa a VIII-a și a VII-a se vor întoarce la şcoală, însă doar pentru pregătirea examenelor naţionale.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Noii miniștri își preiau mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere

Premierul Luca Niculescu participă, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și va merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.