"Nu ai voie sa mesteci guma." Cele mai ciudate reguli din lume care iti pot aduce amenda sau chiar pedeapsa cu inchisoarea

61516414

Numeroase legi mai puţin cunoscute din Statele Unite ale Americii, dar şi din Europa şi Asia sunt atât de neobişnuite încât stârnesc amuzamentul şi uimirea la prima vedere.

Sarpourenx, Franţa: Potrivit Huffington Post, în acest sat din sud-vestul Franţei, primarul Gerard Lalanne le-a interzis locuitorilor să moară. În 2008 a eliberat o ordonanţă potrivit căreia "oricui nu are un loc în cimitir şi doreşte să fie îngropat în Sarpourenx îi este interzis să moară în parohie".

Veneţia: Este interzis să hrăneşti păsările. Cei care încalcă regula pot primi o amendă de până la 700 de dolari.

Argentina: Paturile cu saltea din pene sunt interzise. Potrivit Argentina Independent, aceste paturi sunt ilegale pentru că autoriăţile au considerat că "o asemenea indulgenţă" încurajează un comportament de lene.

Grecia: Este interzis să porţi tocuri în zona unui sit antic. Pentru a conserva construcţiile, guvernul a interzis încălţămintea care ar putea dăuna monumentelor.

Dubai: Este interzis să mănânci în timpul sărbătorii Ramadan. Călătorii care aleg să nu respecte tradiţia, mâncând, bând şi fumând în public, vor primi o avertizare, iar dacă abaterea se repetă, ar putea ajunge chiar şi la închisoare.

Milano, Italia: Nu ai voie să te încrunţi în public. Legea spune că trebuie să zâmbeşti tot timpul pe străzile oraşului, situaţiile excepţionale fiind înmormântările şi vizitele la spital.

Alaska, SUA: Nu ai voie să trezeşti un urs din somn pentru a-i face o fotografie, potrivit Hartford College.

Dakota de Nord, SUA: În baruri şi restaurante berea şi covrigeii nu pot fi servite în acelaşi timp.

Kentucky, SUA: Nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vânzare decât dacă vrei să vinzi şase rate albastre în acelaşi timp, potrivit site-ului Dumb Law.

Carolina de Nord, SUA: Jocurile de bingo nu pot dura mai mult de cinci ore.

New York City, SUA: În oraşul care nu doarme niciodată nu ai voie să ţii o îngheţată în buzunar, pentru că este împotriva legii, conform site-ului randomhistory.com.

guma

Singapore: Nu ai voie să mesteci gumă. Acest obicei interzis în Singapore de mai bine de 20 de ani este pedepsit cu o amendă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Laibach, Noaptea Alba a Galeriilor 2014 si un spectacol genial cu Horatiu Malaele! Unde iesim in weekend:

Michael Fassbender, Hugh Jackman, Patrick Stewart in X-men:Days of Future Past, Banchiza Urbana pe Lipscani si Laibach - Spectre Tour in The Silver Church. DeBarbati iti face programul de weekend.

Noi reguli pentru parcarile de bloc!

Parcările de bloc pot fi amenajate la o distanţă de cel puţin cinci metri de ferestrele imobilului, iar în parcare sunt interzise activităţi de reparaţii şi întreţinere auto, prevede un ordin emis de Ministerul Sănătăţii în mandatul lui Eugen Nicolăescu.

Videoclip postum al unei piese Michael Jackson! VIDEO

Videoclipul piesei "Love Never Felt So Good", în care Michael Jackson ”cântă” în duet cu Justin Timberlake, a fost lansat ieri şi a strâns peste 1.400.000 de vizualizări de YouTube.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.