Studiu: Cine se aseamana se aduna. Stiinta Confirma

61223237

Bărbaţii sunt mai atraşi de femeile care seamănă cu ei - prin prisma culorii ochilor, a părului, dar şi a gropiţelor din obraji şi a altor trăsături -, se afirmă într-un studiu realizat de oamenii de ştiinţă francezi.

 

Multe studii au fost făcute deja pentru a determina acele caracteristici care le fac pe femei să fie considerate atrăgătoare din punct de vedere fizic. Cele mai multe dintre aceste studii se concentrau asupra trăsăturilor care aveau legătură cu concentraţia de hormoni şi cu fertilitatea (coapse largi etc.).

Cercetătorii de la Institutul de Ştiinţe ale Evoluţiei din Montpellier (ISEM) au avut o abordare diferită, interesându-se de această dată de caracteristici care nu prezentau niciun avantaj evident din punctul de vedere al selecţiei genetice, precum culoarea ochilor, grosimea buzelor şi a genelor.

Savanţii de la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea din Montpellier 2 şi Institutul de Cercetări pentru Dezvoltare (IRD) au încercat să evalueze două ipoteze evolutive.

Prima este ipoteza despre homogamie, un fenomen observat la numeroase specii de animale, care face ca anumiţi indivizi să aibă uneori tendinţa de a alege partenere care le sunt apropiate din punct de vedere genetic - altfel spus, care le seamănă.

Cealaltă este ipoteza denumită "incertitudinea paternităţii". "Bărbaţii ar avea tendinţa să prefere, la femei, trăsăturile recesive. Astfel, un bărbat ar prefera ochii albaştri sau buzele fine, care sunt caracteristici recesive în raport cu ochii maro sau buzele groase", fapt care le-ar permite să recunoască la copilul lor propriile lor caracteristici genetice.

Savanţii de la ISEM au cerut mai întâi unui număr de 100 de bărbaţi să aleagă din mai multe fotografii care prezentau chipuri feminine pe acelea pe care le considerau atrăgătoare.

Rezultatele, publicate miercuri în revista americană PLoS One, au arătat faptul că bărbaţii aleg de preferinţă chipurile cu care ei au în comun anumite trăsături fizice.

În a doua etapă, savanţii au analizat fotografiile unor cupluri reale, care aveau cel puţin un copil, pentru a determina dacă aceste preferinţe genetice aveau o influenţă asupra alegerii partenerului de viaţă.

Rezultatele au arătat şi în acest caz faptul că partenerii de cuplu au mai multe trăsături faciale în comun decât doi indivizi luaţi la întâmplare din populaţia totală.

În schimb, datele obţinute nu au putut să certifice ipoteza "incertitudinii parternităţii".

Savanţii de la ISEM vor să studieze în detaliu importanţa pe care homogamia o are asupra procesului de alegere a unui partener sexual şi să afle în special dacă descendenţii unui cuplu alcătuit din parteneri apropiaţi din punct de vedere genetic prezintă vreun avantaj evolutiv. Ei doresc, totodată, să afle dacă acest fenomen este local, propriu Occidentului, sau dacă el poate fi observat şi în alte civilizaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Bucurestiul are 140 de spatii de parcare cu peste 8.000 de locuri si preturi de 1,5 lei sau 2,5 lei pe ora

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Străzilor, instituţia administrează, în prezent, 140 de parcări cu 8.094 de locuri, cele mai multe fiind în zona centrală a Capitalei.

MOTIVUL pentru care angajatii si sefii se tem sa MULTUMEASCA la locul de munca:

În ajun de Ziua Recunoştinţei, locul de muncă contrazice tradiţia americană a demonstraţiilor de apreciere, scrie Wall Street Journal.

In ce tara se afla CEL MAI SCUMP loc de parcare din lume: "Poti ajunge direct la birou in numai 20 de pasi!" VIDEO

Cel mai scump loc de parcare din lume este detinut si folosit in ultimii zece ani de executivul unei companii de imobiliare.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.