Asa ar putea arata apartamentul viitorului: VIDEO

61526744

Nu este niciun secret că atunci când vine vorba despre micro-locuinţe, toată lumea caută soluţia care să facă chiar şi cel mai mic apartament să pară mai spaţios.

Dar, în loc să apelăm la agăţarea lucrurilor prin toată casa sau achiziţia mobilei cu dublă funcţionalitate, putem să zăbovim puţin asupra abordării echipei Changing Places de la MIT Media Lab, sugerează HuffingtonPost. Schimbările propuse merg într-o direcţie complet nouă în materie de amenajare a spaţiului de locuit, prin proiectul CityHome.

Cu ajutorul gesturilor, atingerii şi controlului vocal, ceea ce pare a fi un dulap obişnuit oferă, pe rând, tot ceea ce este necesar traiului de zi cu zi: un pat, o masă, o bucătărie, un birou de lucru, un dulap şi un spaţiu de depozitare. Dar inovaţiile nu se termină aici. Întregul modul este construit deasupra unui sistem de roţi cu frecare redusă, ce permite mutarea întregului ansamblu dintr-o parte în alta, mărind un spaţiul în funcţie de necesităţi.

Potrivit conducătorului echipei de cercetare, Kent Larson, CityHome nu este doar un concept, ci un produs viabil pe care intenţionează să îl aducă pe piaţă prin intermediul unei companii nou înfiinţate, sau cu ajutorul unui sponsor, “la un preţ de câteva mii de dolari pe metru pătrat în Boston, costurile presupuse de noua tehnologie sunt chiar mici în raport cu spaţiul câştigat la mobilarea apartamentului.” Pentru locuitorii din New York sau San Francisco ar însemna foarte mult….

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
61527064
Harley Davidson, 90 de ani de istorie britanica intr-o singura zi in inima Londrei

Fanii motocicletelor Harley-Davidson din toate colturile lumii s-au intalnit pe 1 iunie in capitala Marii Britanii pentru a lua parte la o aniversare speciala.

61524195
Care sunt cele 10 masini pe care europenii le-au votat ca " ideal sa le detii" GALERIE FOTO

Fara surprize, nemtii ating primele pozitii in top, francezii in schimb nu se califica cu niciun model.

61525073
Internet gratis oriunde in lume: Decizia Google va schimba totul:

Google se prgateste sa-si asigure definitiv pozitia de lider pentru pe zona online. Uite despre ce este vorba

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României".

62598977
Alegeri în Israel. Cele cinci scenarii pentru viitorul guvern israelian. Benjamin Netanyahu riscă să piardă puterea

În Israel au loc primele alegeri organizate după atacurile conduse de Hamas în 7 octombrie 2023 și după distrugerea ulterioară a Fâșiei Gaza de către Israel, precum și declanșarea războiului alături de SUA împotriva Iranului.

Shutterstock 2572117625
Fără produse și softuri rusești în instituțiile publice din România până în 2036. Lege „critică”, adoptată de Senat

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, anunţă că a fost adoptată prelungirea interdicţiei de achiziţie, instalare şi utilizare a produselor şi serviciilor software ruseşti în instituţiile publice până la 31 decembrie 2035.